Nvidia s-a prăbușit la Bursa americană. Capitalizarea companiei a pierdut într-o singură zi 465 de miliarde de dolari, cea mai mare scădere din istorie

Acţiunile companiei americane Nvidia Corp. s-au prăbuşit luni la Bursă, în contextul succesului fulminant al asistentului AI dezvoltat de startup-ul chinez DeepSeek, ceea ce a şters o parte record din capitalizarea bursieră a celei mai valoroase companii din lume, transmite Bloomberg, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 27 ian. 2025, 18:28
Nvidia s-a prăbușit la Bursa americană. Capitalizarea companiei a pierdut într-o singură zi 465 de miliarde de dolari, cea mai mare scădere din istorie

La scurt timp după deschiderea bursei, acţiunile Nvidia s-au prăbuşit cu 13%, rezultând o pierdere de aproximativ 465 de miliarde de dolari din capitalizarea de piaţă a producătorului american de semiconductori. Această prăbuşire a eclipsat precedenta cădere de 9% din luna septembrie, care a şters 279 de miliarde de dolari din valoarea companiei Nvidia.

Prăbuşirea acţiunilor Nvidia s-a resimţit la nivelul tuturor acţiunilor din sectorul tehnologic, după ce abordarea de tip low-cost a celor de la DeepSeek a relansat temerile că marile companii americane au alocat fonduri mult prea mari pentru dezvoltarea de inteligenţă artificială, în condiţiile în care firma chineză pare să ofere performanţe comparabile cu cele oferite de chatbot-urile occidentale, la costuri mult mai mici.

Cel mai recent model de AI lansat săptămâna trecută de DeepSeek este considerat un competitor serios al produselor comparabile lansate de OpenAI şi Meta Platforms Inc. Produsul de tip open-source a devenit cea mai importantă aplicaţie gratuită disponibilă pe App Store în SUA.

„Au apărut imediat îngrijorări că asta ar putea perturba actualul model de business pentru AI, care se bazează pe cipuri performante şi putere de calcul mare, şi în consecinţă pe consum ridicat de energie”, susţin analiştii de la Jefferies.

Nvidia a fost cel mai mare beneficiar al cheltuielilor cu inteligenţa artificială pentru că firma concepe semiconductorii utilizaţi în această tehnologie. Chiar dacă cheltuielile mari cu AI ar urma să continue, investitorii ar putea să fie mai reticenţi în a recompensa companiile care continuă să facă cheltuieli mari fără a demonstra o rentabilitate a investiţiei.

În încercarea de a frâna progresele Chinei în domeniul AI, SUA au interzis exportul celor mai avansaţi semiconductori către China şi de asemenea au limitat vânzarea de cipuri de ultimă generaţie Nvidia AI către alte ţări. Cu toate acestea, progresele DeepSeek sugerează că inginerii chinezi din domeniul AI au găsit o modalitate pentru a ocoli restricţiile la export, prin concentrarea pe obţinerea unei eficienţe crescute cu resurse limitate.

Te-ar mai putea interesa și
Investitorii în regenerabile care pun baterii în parcuri eoliene sau fotovoltaice nu mai constituie garanția „anti-speculă” de 30.000/MW pentru baterii. Proiect de ordin al ANRE
Investitorii în regenerabile care pun baterii în parcuri eoliene sau fotovoltaice nu mai constituie garanția „anti-speculă” ...
Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei a emis un proiect de ordin prin care proprietarii de parcuri eoliene și fotovoltaice care își pun baterie de stocare colocată nu vor mai plăti......
Nicuşor Dan: Eu nu sunt un gunoi şi în calitate de om am dreptul să nu intru în dialog cu o persoană care nu mă respectă
Nicuşor Dan: Eu nu sunt un gunoi şi în calitate de om am dreptul să nu intru în dialog cu o persoană care nu mă respectă
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi la Dublin, că are dreptul, în calitate de persoană, să refuze dialogul cu ...
FOTO Tren polonez, introdus de azi pe o nouă rută din România
FOTO Tren polonez, introdus de azi pe o nouă rută din România
Operatorul privat Transferoviar Călători (TFC) anunță că, începând de joi, 12 noiembrie 2026, trenurile de pe ruta ...
Putin le-a explicat emisarilor Casei Albe viziunea Rusiei privind securitatea indivizibilă în Europa
Putin le-a explicat emisarilor Casei Albe viziunea Rusiei privind securitatea indivizibilă în Europa
Preşedintele rus Vladimir Putin le-a prezentat joi emisarilor Casei Albe, Jared Kushner şi Steve Witkoff, viziunea Rusiei ...