CCR a decis că dispozițiile din Legea energiei și gazelor privind amenzile sunt neconstituționale, pentru că nu incriminează fapte concrete

Curtea Constituţională a României a constatat, marţi, că dispoziţiile din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale referitoare la stabilirea amenzilor în legătură cu nerespectarea cerinţelor privind transparenţa nu incriminează fapte "concrete", ceea ce conduce la încălcarea principiilor legalităţii şi proporţionalităţii care guvernează dreptul contravenţional, informează instituția prin intermediul unui comunicat, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 28 ian. 2025, 18:51
CCR a decis că dispozițiile din Legea energiei și gazelor privind amenzile sunt neconstituționale, pentru că nu incriminează fapte concrete

CCR, în cadrul controlului de constituţionalitate a posteriori, cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.194 pct.37 din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale 123/ 2012, cu modificările şi completările aduse prin art. I pct.106 din Legea 127 /2014 şi prin art. I pct.107 din Legea 155 /2020, sunt neconstituţionale.

Articolul 197 punctul 37 din Legea 123/ 2012 prevede: „Constituie contravenţii la normele privind desfăşurarea activităţilor în sectorul gazelor naturale nerespectarea cerinţelor privind transparenţa prevăzute în reglementările ANRE, precum şi în regulamentele europene”.

„În esenţă, Curtea a constatat că prevederile de lege supuse controlului de constituţionalitate impun o obligaţie generală de a respecta un număr nedefinit de norme, cu dificultate identificabile, şi stabilesc sancţiuni contravenţionale, neincriminând fapte concrete. Aceste aspecte conduc la încălcarea principiilor legalităţii şi proporţionalităţii care guvernează dreptul contravenţional şi, fiind caracterizate printr-o tehnică legislativă deficitară, nu întrunesc exigenţele de claritate, precizie şi previzibilitate, fiind astfel incompatibile cu principiul fundamental privind respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, prevăzut de art.1 alin. (5) din Constituţie. Pentru aceleaşi argumente, s-a reţinut că imprecizia textului de lege supus controlului de constituţionalitate afectează, în consecinţă, şi garanţiile constituţionale care caracterizează dreptul la un proces echitabil, consacrat de art.21 alin. (3) din Constituţie, inclusiv componenţa sa privind dreptul la apărare”, explică instanţa constituţională.

Te-ar mai putea interesa și
Șeful Rosatom acuză Ucraina de atacarea unor camioane cu motorină şi punerea în pericol a centralei Zaporojie
Șeful Rosatom acuză Ucraina de atacarea unor camioane cu motorină şi punerea în pericol a centralei Zaporojie
Directorul Rosatom, corporaţia rusă de stat pentru energie nucleară, a acuzat Ucraina că a atacat camioane cu motorină, omorând doi militari ruşi şi punând deliberat în pericol siguranţa......
Loteria Română organizează duminică Tragerile Speciale Loto Aniversare, cu trageri duble
Loteria Română organizează duminică Tragerile Speciale Loto Aniversare, cu trageri duble
Loteria Română organizează duminică Tragerile Speciale Loto Aniversare, cu ocazia împlinirii a 120 de ani de activitate, ...
Arizona dă în judecată L’Oréal pentru produse de îndreptare a părului; Compania este acuzată că a ascuns posibile riscuri de cancer
Arizona dă în judecată L’Oréal pentru produse de îndreptare a părului; Compania este acuzată că a ascuns posibile ...
Statul Arizona a dat în judecată L'Oréal şi filiala sa americană, acuzând grupul de cosmetice că ar fi ascuns dovezi ...
Şeful Anthropic cere încetinirea dezvoltării AI şi propune un plan în trei etape; Sam Altman şi Elon Musk susţin iniţiativa
Şeful Anthropic cere încetinirea dezvoltării AI şi propune un plan în trei etape; Sam Altman şi Elon Musk susţin iniţiativa
Dario Amodei, CEO-ul Anthropic, a cerut companiilor de inteligenţă artificială să încetinească în mod deliberat ritmul ...