Canada își va susține lucrătorii și companiile care vor suferi dacă SUA introduce taxe vamale de 25%

Canada se pregătește să ofere un ajutor substanțial, evaluat la mai multe miliarde de dolari canadieni, așa cum a făcut în timpul pandemiei de COVID-19, lucrătorilor și întreprinderilor din țară dacă Donald Trump își va pune în aplicare amenințarea de a impune taxe vamale, notează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - J, 30 ian. 2025, 07:04
Canada își va susține lucrătorii și companiile care vor suferi dacă SUA introduce taxe vamale de 25%

„Canada va sprijini și proteja lucrătorii oricare ar fi decizia irațională luată la sud de graniță”, a declarat ministrul canadian al muncii, Steven MacKinnon, într-o conferință de presă.

Potrivit presei canadiene, acest plan ar putea reprezenta câteva miliarde de dolari canadieni.

Președintele american, Donald Trump, a anunțat că, începând cu 1 februarie, dorește să impună taxe vamale de 25% asupra produselor din Canada și Mexic, protejate teoretic de un acord de liber schimb.

O măsură care ar afecta grav economia canadiană, al cărei partener principal este Statele Unite, și unde aproape două milioane de lucrători depind de exporturile spre acest vecin bogat.

Dar Canada și Mexicul nu vor fi vizate dacă decid să acționeze pentru a limita traficul de fentanil și migranți intrând în Statele Unite, a asigurat miercuri potențialul viitor secretar la Comerț, Howard Lutnick. „Dacă fac asta, nu vor exista taxe vamale”, a subliniat el.

Ministrul canadian al securității publice, David McGuinty, merge joi la Washington pentru a prezenta detaliile unui plan canadian de 1,3 miliarde de dolari pentru consolidarea securității la frontiera dintre Canada și SUA.

El a explicat într-o conferință de presă că este cea mai importantă investiție la frontieră din istoria Canadei. Și a mai afirmat că doar 1% dintre imigranții ilegali și fentanilul care intră în Statele Unite provin din Canada.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Loteria Română organizează duminică Tragerile Speciale Loto Aniversare, cu trageri duble
Loteria Română organizează duminică Tragerile Speciale Loto Aniversare, cu trageri duble
Loteria Română organizează duminică Tragerile Speciale Loto Aniversare, cu ocazia împlinirii a 120 de ani de activitate, iar pentru jocurile Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40 vor avea loc câte......
Arizona dă în judecată L’Oréal pentru produse de îndreptare a părului; Compania este acuzată că a ascuns posibile riscuri de cancer
Arizona dă în judecată L’Oréal pentru produse de îndreptare a părului; Compania este acuzată că a ascuns posibile ...
Statul Arizona a dat în judecată L'Oréal şi filiala sa americană, acuzând grupul de cosmetice că ar fi ascuns dovezi ...
Şeful Anthropic cere încetinirea dezvoltării AI şi propune un plan în trei etape; Sam Altman şi Elon Musk susţin iniţiativa
Şeful Anthropic cere încetinirea dezvoltării AI şi propune un plan în trei etape; Sam Altman şi Elon Musk susţin iniţiativa
Dario Amodei, CEO-ul Anthropic, a cerut companiilor de inteligenţă artificială să încetinească în mod deliberat ritmul ...
Românii cu experiență în IT pot lucra la UE. Uniunea Europeană deschide recrutările pentru posturi în administrație
Românii cu experiență în IT pot lucra la UE. Uniunea Europeană deschide recrutările pentru posturi în administrație
Uniunea Europeană caută experți înalt calificați în domeniul IT care să devină parte din corpul funcționarilor publici ...