Ucraina: Trupele guvernamentale au atacat un camion cu insurgenţi răniţi – între 24 şi 35 de morţi

Trupele ucrainene au deschis focul în noaptea de luni spre marţi asupra unui camion care transporta insurgenţi răniţi în urma luptelor de pe aeroportul din Doneţk. Potrivit unor informaţii, 35 de persoane ar fi murit, conform altora - doar şoferul camionului, relatează marţi RIA Novosti.
Economica.net - mar, 27 mai 2014, 06:35
Ucraina: Trupele guvernamentale au atacat un camion cu insurgenţi răniţi - între 24 şi 35 de morţi

Corespondentul Kanal5 din Sankt-Petersburg, Leonid Muraviov, care a fost martor la eveniment, a declarat telefonic pentru ITAR-TASS că cel puţin 24 de persoane au fost ucise în acest atac. ‘S-a tras cu obuze de mortier.. Au murit toţi. Am numărat 24 de cadavre. Am încercat să-i vin în ajutor unei persoane, dar a decedat din cauza rănilor’, a relatat acesta.

Ulterior, trupele subordonate guvernului de la Kiev au deschis focul şi asupra unei ambulanţe care transporta răniţi de pe aeroportul din Doneţk, unde luni au avut lupte grele după ce insurgenţii proruşi au ocupat obiectivul şi au cerut militarilor guvernamentali să părăsească incinta aeroportului, a declarat pentru RIA Novosti unul din liderii aşa-numitelor forţe de autoapărare din Donbas, Serghei Ţâpakov.

‘Militarii implicaţi în operaţiunea specială au tras într-o ambulanţă, care se afla nu departe de intrarea în clădirea aeroportului. Medicii nu au avut de suferit şi nici cei doi răniţi de care îngrijeau. Este imposibilă evacuarea lor deocamdată din acel perimetru’, a afirmat el.

Insurgenţi proruşi au ocupat poziţii luni dimineaţă în zona aeroportului din Doneţk, cerând grupului de soldaţi ucraineni care se afla în clădire să părăsească obiectivul. Ulterior, trupele guvernamentale au anunţat lansarea unei operaţiuni pentru deblocarea activităţii aeroportului, care îşi suspendase complet activitatea. Surse ale separatiştilor proruşi au anunţat că armata a început să bombardeze aeroportul.

Mai târziu, aşa-numitele forţe de autoapărare ale ‘Republicii Populare Doneţk’ au anunţat că au preluat controlul asupra aeroportului. Luni seara, confruntările între armata ucraineană şi insurgenţi au fost reluate, iar avioane şi elicoptere militare au bombardat din nou poziţiile insurgenţilor înarmaţi.

Denis Puşilin, aşa-numitul preşedinte al prezidiului Consiliului Suprem al ‘Republicii Populare Doneţk’, a anunţat că rebelii au doborât două elicoptere ale trupelor guvernamentale, în cursul luptelor pentru aeroportul internaţional Serghei Prokofiev din Doneţk, dar informaţia nu a putut fi confirmată.

‘Atenţie! Mobilizarea de urgenţă a întregului personal medical la spitalele Vişnevski, Kalinin şi spitalul regional de traumatologie. Este nevoie urgent nevoie de medici, voluntari, donatori’, au făcut apel liderii insurgenţilor, chemând populaţia să rămână în case.

Marţi, situaţia este relativ calmă. Nu se mai aud împuşcături sau explozii. Dar cu câteva ore în urmă, în zona podului Putilov şi a comisariatului militar s-au dat lupte grele, inclusiv la staţia de cale ferată din Doneţk. Potrivit rebelilor, un civil a fost ucis de un lunetist, iar două persoane, între care şi un copil au fost rănite.

Te-ar mai putea interesa și
Gigantul S&P a publicat datele despre România și regiune: „Perspectivele sunt sumbre”. Stăm cel mai prost, dependenți de alte țări și în recesiune. Datorie de top, deficit extern de peste două ori cât media
Gigantul S&P a publicat datele despre România și regiune: „Perspectivele sunt sumbre”. Stăm cel mai prost, ...
S&P Global Ratings, una dintre cele trei agenții de rating gigant ale lumii, a publicat ultimele estimări privind evoluția economiilor din Europa Centrală și de Est. Agenția care va decide la......
Nou parc eolian operațional de 102 MW în România, ANRE tocmai a dat licența. Este al israelienilor care au mall-urile AFI și a enervat industria eoliană europeană
Nou parc eolian operațional de 102 MW în România, ANRE tocmai a dat licența. Este al israelienilor care au mall-urile ...
ANRE a acordat licența de operare comercială a parcului eolian Urleasca, de 102 MW, finalizat încă de toamna trecută. ...
Turcia a încheiat un acord cu gigantul petrolier BP pentru explotarea de zăcăminte de petrol și gaze din regiunea Kirkuk, situată în nordul Irakului
Turcia a încheiat un acord cu gigantul petrolier BP pentru explotarea de zăcăminte de petrol și gaze din regiunea Kirkuk, ...
Turcia a anunţat marţi încheierea unui acord cu gigantul petrolier British Petroleum (BP) privind operaţiunile cu hidrocarburi ...
Rebelii Houthi din Yemen anunță că azi au țintit un petrolier saudit în Marea Roșie, care a fost nevoit să întoarcă
Rebelii Houthi din Yemen anunță că azi au țintit un petrolier saudit în Marea Roșie, care a fost nevoit să întoarcă
Postul de televiziune Al-Masirah, afiliat mişcării rebelilor Houthi din Yemen, a susţinut marţi că aceștia au vizat ...