Trei miliarde persoane vor fi online, la sfârşitul lui 2014

Numărul persoanelor care se vor afla online se va dubla până la sfârşitul anului, ajungând la 3 miliarde la nivel mondial, a declarat, marţi, în cadrul unei conferinţe internaţionale de specialitate, Houlin Zhao, secretar general adjunct Uniunea Internaţională a Telecomunicaţiilor /ITU/.
Economica.net - mar, 27 mai 2014, 10:53
Trei miliarde persoane vor fi online, la sfârşitul lui 2014

‘La nivel mondial, numărul abonamentelor la internet se va dubla până la finele anului 2014 şi va ajunge la 3 miliarde de persoane care se vor afla online. Aproape fiecare, în special în zona europeană, are acces la tehnologia informaţiei şi comunicării, la ora actuală. Până la sfârşitul anului 2014, una dintre cele mai importante activităţi de care ne vom ocupa este cea de reglementare, iar în acest sens vom avea o conferinţă organizată în Bahrein, principalul eveniment de reglementare care acoperă întreaga comunitate din sector’, a spus Zhao.

Pe de altă parte, conform datelor Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), numărul total de conexiuni de acces la internet broadband /bandă largă, n.r./ la puncte fixe a atins, în 2013, cifra de 3,8 milioane, în creştere cu 7% faţă de anul anterior, iar 60% dintre abonamentele de internet fix, contractate de către persoanele fizice, permit viteze de transfer al datelor de cel puţin 30 Mbps.

Totodată, rata de acoperire a conexiunilor de acces la internet fix broadband la 100 de locuitori a fost de 18,8%, în creştere cu 1,2%. De asemenea, rata de acoperire la 100 de gospodării a crescut, în 2013, cu 3,4%, până la 46,2%.

În plus, 97% din totalul conexiunilor de acces la internet în bandă largă la puncte fixe (3,7 milioane de conexiuni) erau furnizate prin intermediul tehnologiilor ce implică utilizarea fibrei optice până la un punct din apropierea utilizatorului final (94% din totalul conexiunilor) sau chiar până la domiciliul acestuia (3%), ceea ce face posibilă oferirea unor viteze ridicate de transfer al datelor, de peste 30 Mbps.

ANCOM a organizat, marţi, conferinţa internaţională ‘Informaţia înseamnă putere: instrumente de informare pentru consumatorii de telecom’, eveniment dedicat drepturilor utilizatorilor de servicii de comunicaţii electronice şi identificării de soluţii pentru asigurarea accesului persoanelor cu dizabilităţi la servicii telecom.

Te-ar mai putea interesa și
Cu ajutorul Thales, Renault transformă Rafale în vehicul militar care poate controla drone în deplină liniște
Cu ajutorul Thales, Renault transformă Rafale în vehicul militar care poate controla drone în deplină liniște
În încercarea de a atrage atenția supra capacităților sale de a participa la proiecte militare, grupul Renault prezintă o mașină de război SF, construită pe platforma SUV-urilor civile pe......
Acord SUA-Iran – Războiul se termină imediat, Strâmtoarea Ormuz se redeschide. Ce spun Trump şi Iranul
Acord SUA-Iran – Războiul se termină imediat, Strâmtoarea Ormuz se redeschide. Ce spun Trump şi Iranul
Iranul şi Statele Unite au anunţat un acord de principiu pentru a pune capăt unui conflict de aproape patru luni, fapt ...
Fiecare început contează: cum pașii mici devin obiceiuri financiare solide
Fiecare început contează: cum pașii mici devin obiceiuri financiare solide
În fiecare zi, mii de români își propun același lucru: să fie mai atenți cu banii lor. Unii spun că vor economisi ...
Pensionarii au adus 1,85 de miliarde la Fondul din care e finanţat sistemul sanitar. Date greşite din execuţia Fondului Sănătăţii persistă la o săptămână după ce le-am semnalat
Pensionarii au adus 1,85 de miliarde la Fondul din care e finanţat sistemul sanitar. Date greşite din execuţia Fondului ...
Efectele Legii 141 din 2025, care a eliminat scutirea de la plata CASS pentru mai multe categorii de asiguraţi: aproape ...