Boloş: Vom da două vouchere pentru alimente şi două pachete de alimente, în 2025

Voucherele pentru alimente pentru persoanele vulnerabile vor fi acordate şi în 2025, dar va fi schimbată periodicitatea acordării acestora, de la două luni la trei luni, adică se vor acorda două vouchere, de 250 de lei fiecare, şi două pachete de alimente, de 125 de lei, a declarat, pentru AGERPRES, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş.
AGERPRES - vin, 31 ian. 2025, 15:27
Boloş: Vom da două vouchere pentru alimente şi două pachete de alimente, în 2025

„Sunt prevăzute în buget. Anul trecut am avut şase rate, şase vouchere pe care le-am acordat sub formă de vouchere pentru alimente, în valoare de 250 lei/voucher, dar începând cu anul 2025, periodicitatea acordării voucherelor se schimbă de la două luni la trei luni. Practic, vom avea două vouchere de alimente acordate, în valoare de câte 250 lei, şi pachete de alimente, de asemenea două, în valoare de 125 lei. Acordăm pentru 2.800.000 de beneficiari. Şi, sigur, cu noile restricţii pe care le avem din punct de vedere bugetar, vom încerca, după discuţia cu Comisia Europeană, să asigurăm inclusiv relocarea de fonduri europene în cadrul Programului Operaţional Incluziune şi Demnitate Socială, pentru ca resursa aceasta să fie asigurată pentru beneficiari”, a explicat Marcel Boloş, .

Totodată, a adăugat ministrul, sunt prevăzute şi voucherele pentru elevi, care se acordă o dată pe an, la începutul anului şcolar, în valoare de 500 lei, 625.000 de elevi fiind beneficiari ai acestui tip de voucher.

„De asemenea, discutăm de voucherele pentru nou-născuţi, în valoare de 2.000 lei, care se acordă mamelor, în special celor care provin din grupurile sociale vulnerabile şi, sigur, voucherul educaţional, care este dedicat profesorilor pentru ceea ce înseamnă îmbunătăţirea competenţelor profesionale destinate activităţilor didactice şi pe care încercăm să le decontăm din fonduri europene”, a mai precizat Marcel Boloş.

Te-ar mai putea interesa și
STRABAG România investește 3 milioane de euro într-o stație modernă de asfalt din Avrig, județul Sibiu
STRABAG România investește 3 milioane de euro într-o stație modernă de asfalt din Avrig, județul Sibiu
STRABAG România anunță miercuri punerea în funcțiune a unei noi stații de mixturi asfaltice în Avrig, județul Sibiu. Această investiție consolidează capacitatea companiei de a susține......
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Guvernul portughez a selectat grupul german Lufthansa pentru achiziţionarea unei participaţii de 44,9% la TAP Air Portugal, ...
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa ...
Bulgaria se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO, a anunţat miercuri ...
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) anunță finalizarea procesului de evaluare a celor trei oferte depuse, în ...