Fitch a retrogradat cea mai mare bancă italiană, Unicredit

Fitch a retrogradat cu o treaptă ratingul UniCredit, cea mai mare bancă italiană, de la "A" la "A-" şi a menţinut perspectiva negativă atribuită calificativului. Agenţia a ameninţat că va coborî şi notele altor instituţii financiare din zona euro, îndeosebi Italia, Spania şi Franţa.
Economica.net - mie, 21 dec. 2011, 09:49

Ratingul UniCredit pentru datorii pe termen lung a fost redus la „A-„, iar ratingul pe termen scurt a fost coborât de la „F1” la „F2”, ambele calificative fiind menţinute sub supraveghere cu posibilitate de retrogradare.

UniCredit a arătat, într-un comunicat, că ratingul a fost revizuit de Fitch în linie cu reevaluarea mai multor bănci europene.

Fitch a modificat săptămâna trecută perspectiva ratingului AAA al Franţei la negativă şi a arătat că ar putea coborî calificativele pentru şase ţări din zona euro, inclusiv cel al Italiei, care a fost pus sub supraveghere.

„Retrogradarea reflectă dificultăţile din piaţă, dar şi operaţionale, cu care se confruntă băncile din întreaga lume, în special în Europa”, se arată în comunicatul transmis marţi seară de Fitch privind ratingul UniCredit.

Agenţia a plasat marţi seară alte şapte bănci italiene sub supraveghere cu posibilitatea de retrogradare, inclusiv Intesa Sanpaolo, cel mai mare creditor retail din Italia, Banca Monte dei Paschi di Siena şi UBI Banca.

UniCredit şi Intesa sunt prezente şi pe piaţa românească.

Te-ar mai putea interesa și
Polonezii de la Maspex aduc bani noi în România: vor investi 870.000 de euro în fabrica din Prahova. Jumătate provin din fonduri europene
Polonezii de la Maspex aduc bani noi în România: vor investi 870.000 de euro în fabrica din Prahova. Jumătate provin ...
Producătorul polonez din industria alimentară Maspex, cu branduri precum Tymbark, Tedi, Bucovina, La Festa, Salatini și Purcari în portofoliu, a primit undă verde pentru derularea unui proiect......
România va avea la începutul lui 2027 peste 10.000 MW instalați în solar, spune industria. Care sunt previziunile pentru stocare și ce ar asigura instalarea mai rapidă a bateriilor
România va avea la începutul lui 2027 peste 10.000 MW instalați în solar, spune industria. Care sunt previziunile pentru ...
Oficialii industriei fotovoltaice estimează că la finalulul anului acesta România va avea undeva la 10.000 MW instalați ...
Dacia Striker merge deja pe străzile Europei, deși nu a avut încă premiera mondiala. Primele unități în statisticile de înmatriculări
Dacia Striker merge deja pe străzile Europei, deși nu a avut încă premiera mondiala. Primele unități în statisticile ...
Bilanțul comercial al mărcii Dacia pentru primele opt luni din 2026 indică o contracție a volumelor pe piața europeană, ...
SUA, Danemarca și Groenlanda au semnat la ONU un acord care să permită o prezență militară mai extinsă pe insula arctică
SUA, Danemarca și Groenlanda au semnat la ONU un acord care să permită o prezență militară mai extinsă pe insula arctică
Preşedintele SUA, Donald Trump, şi liderii Groenlandei şi Danemarcei au semnat marţi un acord care permite o prezenţă ...