HTD Shop vrea să intre pe piețele din Grecia și Polonia

Horeca Trading Distribution (actual HTD Shop), jucător important pe piața de retail și distribuție, vizează o cifră de afaceri de 1,5 milioane de euro în 2025, în creștere cu circa 60%, față de valoarea înregistrată în 2024, respectiv 950.000 de euro. În același timp, compania își consolidează prezența pe piețele din Bulgaria și Ungaria și se extinde către clienții din Grecia și Polonia, prin intermediul marketplace-urilor.
AGERPRES - lun, 03 feb. 2025, 18:50
HTD Shop vrea să intre pe piețele din Grecia și Polonia

Cu un portofoliu complex de articole de curățenie, menaj, produse de uz sanitar și papetărie, HTD Shop deservește un procent semnificativ de clienți din domeniul medical, saloane de înfrumusețare, birouri, grădinițe, dar și biserici, service-uri auto, hoteluri și restaurante. Valoarea medie a coșului de cumpărături al clienților recurenți se situează la 800 de lei.

Aproximativ 45% dintre produse provin de la producători locali, iar restul sunt importate din țări precum Italia, Turcia și Germania.

„Cu o prezență de aproape 10 ani pe piața locală, am debutat inițial cu un portofoliu de produse dedicate în special industriei de HoReCa, sub brandul Horeca Trading Distribution. Pandemia de Covid-19 ne-a determinat însă să ne extindem portofoliu, ținând cont că a blocat întregul domeniu. Astăzi, ne adresăm în special companiilor mici și mijlocii de la nivel local, dar în ultimii ani am reușit să ajungem și la jucătorii de pe piețele din Bulgaria și Ungaria prin intermediul marketplace-urilor și în curând vom ajunge prin același proces și în Polonia și Grecia. Toate aceste schimbări ne-au împins și către o schimbare a identității noastre de brand, astfel că de anul acesta am devenit HTD Shop”, a declarat Irina Zamfir, fondatoarea HTD Shop.

HTD Shop își propune să devină o platformă integrată unde companiile găsesc toate produsele esențiale într-un singur loc.

„Viziunea noastră este să devenim furnizorul principal și de încredere pentru toate nevoile non-food ale firmelor, de la cele mici până la marile corporații. Ne dorim să eficientizăm întregul proces de achiziționare și investim în permanență în digitalizare și tehnologie. Anul acesta am bugetat circa 15% din cifra de afaceri, mai exact 225.000 euro pentru investiții în automatizări și în sisteme bazate pe inteligență artificială. Pe lângă toate acestea, suntem flexibili în fața nevoilor clienților noștri și ne diversificăm în permanență gama de produse pe baza feedback-ului primit din partea acestora”, a mai adăugat Irina Zamfir.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Sesiune extraordinară pentru PNRR şi TVA redusă la locuinţe, la Senat. Termenul pentru aplicarea cotei de 9% ar putea fi prelungit
Sesiune extraordinară pentru PNRR şi TVA redusă la locuinţe, la Senat. Termenul pentru aplicarea cotei de 9% ar putea ...
Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, a convocat Biroul permanent şi Comitetul liderilor pentru miercuri, în vederea declanşării procedurii de convocare a sesiunii extraordinare în perioada......
Scandal cu Barbut în Franţa – Ministrul tranziţiei ecologice demisionează după aprobarea legii care reintroduce două pesticide
Scandal cu Barbut în Franţa – Ministrul tranziţiei ecologice demisionează după aprobarea legii care reintroduce ...
Ministrul francez al tranziţiei ecologice, Monique Barbut, i-a prezentat miercuri demisia sa preşedintelui Emmanuel Macron, ...
Auchan reia expansiunea pe formatul de hipermarket. Deschide în București, în locul Carrefour, și angajează 160 de persoane
Auchan reia expansiunea pe formatul de hipermarket. Deschide în București, în locul Carrefour, și angajează 160 de persoane
Auchan România, unul dintre cei mai importanți retaileri de pe piața locală, recrutează 160 de persoane pentru două ...
Marea Britanie – Noul premier promite că ieftineşte preţul biletelor de autobuz
Marea Britanie – Noul premier promite că ieftineşte preţul biletelor de autobuz
Noul prim-ministru al Marii Britanii, Andy Burnham, a promis miercuri că va reduce preţul biletelor de autobuz cu până ...