Rușii cred ca decizia UE de a crește cheltuielile militare e mioapă și dăunătoare

Decizia UE de a crește cheltuielile militare sub pretextul unei amenințări din partea Rusiei este „mioapă” și „dăunătoare pentru fiecare european”, a reacționat marți purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de Reuters și Interfax.
Economica.net - mar, 04 feb. 2025, 12:12
Rușii cred ca decizia UE de a crește cheltuielile militare e mioapă și dăunătoare

„O decizie foarte, foarte mioapă și dăunătoare pentru fiecare european”, a spus el, comentând decizia UE de a crește cheltuielile pentru apărare.

Potrivit acestuia, o „abordare militaristă” domină în prezent în Europa.

„Sub pretextul unei amenințări efemere venite dinspre Rusia, cheltuielile militare și de apărare sunt umflate. Pe de o parte, creșterea cheltuielilor pentru apărare pune deja economia europeană într-o zonă foarte gravă de disconfort”, a continuat acesta în comentarii preluate de mass-media rusă.

„Este clar că noi creșteri ale cheltuielilor vor avea un impact foarte, foarte negativ și vor duce la o deteriorare suplimentară a afacerilor economice din Europa, care va afecta fiecare european”, a adăugat purtătorul de cuvânt al președintelui Vladimir Putin.

„Și acest lucru se face în loc să ne gândim dacă este necesar să luăm în considerare preocupările de securitate ale Rusiei și să ne angajăm în dialog cu Rusia”, a deplâns el.

UE a convenit creșterea cheltuielilor militare, dar detaliile urmează să fie puse la punct

Comentariile sale vin după ce liderii Uniunii Europene au anunțat luni seara că au convenit să facă mai mult pentru a-și consolida apărarea împotriva Rusiei și a altor amenințări prin creșterea cheltuielilor și acoperirea lacunelor din capacitățile lor militare.

„S-au făcut deja multe, dar trebuie să facem mai mult. Trebuie să facem acest lucru mai bine, mai puternic, mai rapid – și trebuie să o facem împreună”, a declarat Antonio Costa, președintele Consiliului European, după o reuniune pe tema apărării la Bruxelles.

Cu toate acestea, liderii au lăsat în mare parte fără răspuns întrebarea cum va fi plătită planificata creștere a cheltuielilor pentru apărare.

Mark Rutte, noul secretar general al NATO, a declarat la rândul său luni că ameninţările cu un război comercial făcute de preşedintele american Donald Trump nu vor avea „niciun impact” asupra capacităţii de descurajare a NATO și că „întotdeauna au existat probleme între Aliaţi”.

Întrebat despre posibilitatea ca europenii să fie constrânşi să-şi asigure apărarea fără aliatul american, Rutte a descris această ipoteză drept „stupidă”.

„Sunt un atlantist fervent” şi „cel mai bun lucru pe care îl poate face Occidentul este să rămână unit şi ştiu că această viziune îşi are echivalentul în Statele Unite, inclusiv la Casa Albă”, a subliniat el.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: Eu nu sunt un gunoi şi în calitate de om am dreptul să nu intru în dialog cu o persoană care nu mă respectă
Nicuşor Dan: Eu nu sunt un gunoi şi în calitate de om am dreptul să nu intru în dialog cu o persoană care nu mă respectă
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi la Dublin, că are dreptul, în calitate de persoană, să refuze dialogul cu cineva care nu îl respectă, subliniind că nu acceptă nici ca angajaţii......
FOTO Tren polonez, introdus de azi pe o nouă rută din România
FOTO Tren polonez, introdus de azi pe o nouă rută din România
Operatorul privat Transferoviar Călători (TFC) anunță că, începând de joi, 12 noiembrie 2026, trenurile de pe ruta ...
Putin le-a explicat emisarilor Casei Albe viziunea Rusiei privind securitatea indivizibilă în Europa
Putin le-a explicat emisarilor Casei Albe viziunea Rusiei privind securitatea indivizibilă în Europa
Preşedintele rus Vladimir Putin le-a prezentat joi emisarilor Casei Albe, Jared Kushner şi Steve Witkoff, viziunea Rusiei ...
Mercedes-Benz suspendă investiţiile şi analizează închiderea unor uzine în Germania
Mercedes-Benz suspendă investiţiile şi analizează închiderea unor uzine în Germania
Producătorul german de automobile premium Mercedes-Benz a decis să suspende toate investiţiile în Germania şi ia în ...