Bugetul pentru 2025 intră azi la vot în Parlament

Bugetul de stat pe anul 2025 va intra azi în dezbaterea plenului reunit al Camerei Deputaților și Senatului, scrie Agerpres.
AGERPRES - mie, 05 feb. 2025, 07:31
Bugetul pentru 2025 intră azi la vot în Parlament

Potrivit programului aprobat de conducerea Parlamentului, până la ora 13.00 Comisiile pentru buget, finanțe și bănci trebuie să depună rapoartele cu privire la proiectul legii bugetului de stat și proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2025.

Ulterior, Birourile permanente reunite, cu participarea liderilor grupurilor parlamentare, vor stabili timpii de dezbatere în plen a bugetului.

În jurul orei 14.00, este programat plenul reunit pentru dezbaterea bugetului.

Marți dimineață, bugetul pe acest an a trecut prin comisiile de specialitate, în prezența ordonatorilor principali de credite, fiind date avize favorabile de către parlamentari. În jurul prânzului, au început discuțiile în Comisiile pentru buget-finanțe, care s-au întins până noaptea târziu. Au fost întocmite rapoarte favorabile de către senatorii și deputații din Comisiile de buget.

O situație aparte a avut loc la aprobarea bugetului Curții Constituționale a României. Discuțiile au fost oprite după ce deputatul USR Claudiu Năsui a cerut precizări în legătură cu un capitol din bugetul CCR care se referea la asistența socială, unde era propusă suma de 700.000 lei pentru decontarea medicamentelor angajaților instituției și foștilor judecători ieșiți la pensie, sumă care era zero anul trecut. Ulterior, parlamentarii au respins prevederea.

Proiectul de buget pe 2025 a fost aprobat pe 1 februarie de Guvern.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Ambasada Rusiei de la București respinge acuzațiile privind implicarea Moscovei în actul de sabotaj de la uzina Carfil, spuând că nu au fost prezentate dovezi în acest sens
Ambasada Rusiei de la București respinge acuzațiile privind implicarea Moscovei în actul de sabotaj de la uzina Carfil, ...
Ambasada Federaţiei Ruse la Bucureşti a respins marţi acuzaţiile autorităţilor române privind implicarea Rusiei în actul de sabotaj care a provocat incendiul din 14 septembrie de la platforma......
Reguli noi pentru închirierea trotinetelor în București. Interzis pentru minori, cu câteva excepții
Reguli noi pentru închirierea trotinetelor în București. Interzis pentru minori, cu câteva excepții
Trotinetele pot fi închiriate doar de persoanele de peste 18 ani, cu excepţia minorilor cu vârsta minimă de 16 ani care ...
Alexandru Rogobete a cerut o evaluare a necesarului financiar și de personal din spitale și serviciile de ambulanță
Alexandru Rogobete a cerut o evaluare a necesarului financiar și de personal din spitale și serviciile de ambulanță
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a convocat, marţi, în videoconferinţă, managerii serviciilor de ambulanţă ...
Un resort din Harghita lansează o ofertă pentru cei care lucrează de la distanță. Cât costă să stai o lună de cazare
Un resort din Harghita lansează o ofertă pentru cei care lucrează de la distanță. Cât costă să stai o lună de cazare
Tot mai mulți angajați, antreprenori sau freelanceri pot lucra de la distanță fără să fie legați de un birou, iar ...