Ruşii de la Luxoft mută 500 de programatori din Ucraina şi Rusia în România, Bulgaria, Polonia

Compania rusească de software Luxoft urmează să mute aproximativ 500 de programatori de la birourile sale din Rusia şi Ucraina, după ce clienţii occidentali ai companiei au atras atenţia asupra riscurilor care provin de pe urma tensiunilor politice dintre cele două ţări, transmite Bloomberg.
Economica.net - J, 29 mai 2014, 06:23
Ruşii de la Luxoft mută 500 de programatori din Ucraina şi Rusia în România, Bulgaria, Polonia

Relocarea face parte dintr-un plan mai amplu care prevede ca firma să nu aibă mai mult de 20% din forţa sa de muncă într-o singură regiune geografică, a precizat miercuri directorul general de la Luxoft, Dmitry Loschinin. Acesta a adăugat că o serie de clienţi din SUA şi Europa au cerut companiei să-şi reducă expunerea pe Ucraina şi Rusia, dar nu a dezvăluit numele acestora.

‘Este vorba de o problemă care ţine în întregime de sentimentul clienţilor, nu au existat întreruperi în operaţiunile noastre’ a subliniat Dmitry Loschinin.

La finele lunii martie Luxoft avea aproximativ 7.500 de angajaţi, dintre care 49% în Ucraina şi 29% în Rusia. Loschinin a precizat că firma ar putea muta programatorii în ţări precum Bulgaria, Polonia şi România unde îşi extinde birourile şi are nevoie de noi specialişti.

Luxoft a reuşit să-şi crească vânzările prin utilizarea de programatori ieftini din Rusia şi Ucraina care să ofere servicii pentru clienţi precum Deutsche Bank AG, UBS AG şi Ford Motor Co. Luxoft are birouri în trei oraşe din Ucraina: Kiev, Odesa şi Dnipropetrovsk. Protestele din ultima vreme au provocat decesul a peste 40 de persoane la Odesa, în urma ciocnirilor între separtiştii pro-ruşi şi suporterii Guvernului de la Kiev.

Luxoft România are în prezent o echipă de 800 de persoane şi este a treia filială ca număr de angajaţi din cele 15 centre de dezvoltare şi 20 birouri operate de Grup în Europa Centrală şi de Est.

Te-ar mai putea interesa și
Black Friday Rovere 2026: o lună dedicată designului italian, între 1 și 30 noiembrie
Black Friday Rovere 2026: o lună dedicată designului italian, între 1 și 30 noiembrie
Rovere pregătește o nouă ediție Black Friday, cu oferte speciale la mobilier și accesorii pentru amenajarea locuinței. Campania se va desfășura pe parcursul întregii luni noiembrie, online......
Taxe colete China (Shein, Temu, Alibaba) – UE se așteaptă la şase miliarde de euro pe an, la bugetul Uniunii Europene
Taxe colete China (Shein, Temu, Alibaba) – UE se așteaptă la şase miliarde de euro pe an, la bugetul Uniunii Europene
Taxele impuse de Uniunea Europeană coletelor mici care intră în blocul comunitar, şi care vizează în primul rând platformele ...
Cât costă cu adevărat să deții un Porsche electric față de unul cu benzină în România: diferența reală după primul an
Cât costă cu adevărat să deții un Porsche electric față de unul cu benzină în România: diferența reală după primul an
Dacă te-ai uitat vreodată la un Porsche Taycan și ai comparat prețul cu un 911 sau un Cayenne pe benzină, probabil prima ...
Orașul din România unde transportul în comun ar putea fi gratuit tot weekendul
Orașul din România unde transportul în comun ar putea fi gratuit tot weekendul
Primarul unui oraș din România vrea să extindă pentru zilele de sâmbătă și duminică programul de transport în comun ...