Sectorul energiilor regenerabile, pe agenda celui de-al III-lea Forum global pentru dezvoltarea durabilă

Modelul de dezvoltare şi funcţionare a sectorului energiilor regenerabile din Spania s-a aflat joi în prim-planul primei zile a celui de-al III-lea Forum global pentru dezvoltarea durabilă, organizat în capitala spaniolă de Secretariatul de stat pentru Iberoamerica şi firma de consultanţă şi audit Ernst&Young (EY).
Economica.net - J, 29 mai 2014, 19:30
Sectorul energiilor regenerabile, pe agenda celui de-al III-lea Forum global pentru dezvoltarea durabilă

Acest model al sectorului energiilor regenerabile poate fi transpus cu succes şi la alte ramuri de activitate ale economiei spaniole, tocmai pentru a face progrese către dezvoltarea durabilă şi a se ajunge la situaţia în care sectoarele care folosesc mai multă energie fosilă să piardă din pondere, a arătat preşedintele Red Eléctrica de España (REE), José Folgado.

Chiar dacă în Spania 42% din alimentarea cu energie a provenit din sectorul surselor regenerabile în ultimul an, alţi participanţi la forum au subliniat faptul că niciun proces de tranziţie nu se poate baza pe eliminarea completă a unor surse de energie şi că, în ciuda politicii de sprijin a sectorului energiilor regenerabile în Europa, a sporit şi nivelul emisiei de bioxid de carbon.

De acum, provocarea viitorului constă într-un model de afaceri, a arătat secretarul general al Forumului internaţional pentru energie, Aldo Flores – un model care să se bazeze pe energii curate şi pe un constant sprijin guvernamental.

În context, ministrul spaniol al industriei, energiei şi turismului, José Manuel Soria, de asemenea prezent la Forum, a anunţat că decretul de lege privitor la sectorul energiilor regenerabile este pregătit pentru prezentarea în şedinţa de guvern de vineri. Printre prevederi se numără măsuri legate de schimbarea sistemului de stimuli, trecând de la prime la sprijin pentru investiţii.

Acest sistem va permite, potrivit asigurărilor date de ministrul Soria, ‘sprijinirea sectorului energiilor regenerabile drept una dintre sursele fundamentale ale mixului energetic în Spania’. El a declarat de asemenea că acest sector al energiilor regenerabile este unul dintre punctele forte pe care le are ţara iberică.

De surse de energie curate, care pot contribui, alături de alimente şi teritorii ca resurse importante pentru viitor, la dezvoltarea durabilă a planetei, dispun şi ţările latinoamericane, potrivit altor participanţi la Forum. America Latină constituie o putere în ceea ce priveşte biodiversitatea, iar o mare parte din creşterea viitoare poate proveni din economia verde, a arătat secretarul general pentru Iberoamerica, Rebeca Grynspan.

Cel de-al III-lea Forum global pentru dezvoltarea durabilă are loc în perioada 29-30 mai la Madrid, cu participarea a peste 350 de lideri politici şi experţi mondiali. Intervenţii vor avea 55 de specialişti din toată lumea, în special din ţări precum Brazilia, Mexic, Columbia, Argentina sau Peru.

 

Te-ar mai putea interesa și
Un petrolier lovit de un „proiectil necunoscut” în Strâmtoarea Ormuz, lângă Oman (agenţie maritimă britanică)
Un petrolier lovit de un „proiectil necunoscut” în Strâmtoarea Ormuz, lângă Oman (agenţie maritimă britanică)
Un petrolier a fost lovit de un "proiectil necunoscut" care i-a avariat sala maşinilor şi l-a lăsat "inoperabil" în timp ce naviga în largul Omanului, a anunţat în noaptea de luni spre marţi......
Kaspersky: sistemele multimedia auto au devenit o țintă pentru atacurile informatice
Kaspersky: sistemele multimedia auto au devenit o țintă pentru atacurile informatice
Un nou tip de malware pentru Android a fost identificat în iunie 2026 în sisteme Head Unit utilizate pe autovehicule, într-o ...
Riscul la care sunt expuși toți românii cu cont în bancă. Dai explicații „în orb” sau ți se blochează toți banii. Cum suntem toți luați de teroriști sau infractori financiari
Riscul la care sunt expuși toți românii cu cont în bancă. Dai explicații „în orb” sau ți se blochează ...
O lege din 2019 impune tuturor băncilor din România să ia măsuri periodice pentru a își cunoaște clientela. Instituțiile ...
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Acordul de Mediu revizuit ar putea fi emis abia din octombrie
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Acordul de Mediu revizuit ar putea fi emis abia din octombrie
Procedura de mediu pentru secțiunile montane 2 și 3 ale A1 Sibiu - Pitești ar putea fi finalizată abia din octombrie, ...