Mollahul Omar consideră eliberarea celor cinci talibani de la Guantanamo drept o „mare victorie”

Eliberarea celor cinci foşti responsabili ai regimului taliban care se aflau în închisoarea americană de la Guantanamo, Cuba, constituie o 'mare victorie' pentru rebeliunea islamistă, a estimat duminică mollahul Omar, şef suprem al talibanilor afgani, potrivit AFP.
Economica.net - D, 01 iun. 2014, 14:09
Mollahul Omar consideră eliberarea celor cinci talibani de la Guantanamo drept o

El a adresat printr-un comunicat ‘sincere felicitări naţiunii musulmane afgane’, precum şi familiilor şi apropiaţilor prizonierilor, ‘pentru această mare victorie’.

Cei cinci au fost puşi în libertate în schimbul eliberării sergentului american Bowe Bergdahl, din Armata SUA, captiv timp de aproape cinci ani în mâinile talibanilor. Acesta se află în prezent în custodie americană, a anunţat sâmbătă preşedintele SUA, Barack Obama.

Un responsabil al Înaltului consiliu pentru pace afgan, Ismael Qasimyar, a declarat pentru France Presse că eliberarea celor cinci poate ‘ajuta’ la relansarea procesului de pace în Afganistan.

Te-ar mai putea interesa și
Tren Otopeni – Anunţ de la CFR despre circulaţia trenurilor din zona Aeroport Henri Coandă
Tren Otopeni – Anunţ de la CFR despre circulaţia trenurilor din zona Aeroport Henri Coandă
În data de 13 noiembrie 2026, au fost realizate modificări ale instalaţiilor de control automat al vitezei trenurilor la Halta de Mişcare Aeroport Henri Coandă T1 şi Punctul de Mişcare......
Lege controversată în Bulgaria – Interzis pentru creşterea şi uciderea animalelor pentru blană
Lege controversată în Bulgaria – Interzis pentru creşterea şi uciderea animalelor pentru blană
Parlamentul Bulgariei a interzis deţinerea, creşterea şi uciderea animalelor exclusiv pentru producţia de blănuri, prin ...
Producţia industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută – date INS)
Producţia industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută – date INS)
Producţia industrială a scăzut, în primele nouă luni ale anului, cu 3,7% ca serie brută şi cu 3,9% ca serie ajustată ...
Bani fiscalizaţi din manele: Florin Salam a făcut 1,4 milioane lei afaceri nete în 2025 cu firma sa de muzică, marjă de profit de 69% cu un salariat
Bani fiscalizaţi din manele: Florin Salam a făcut 1,4 milioane lei afaceri nete în 2025 cu firma sa de muzică, marjă ...
Florin Stoian, cunoscut sub numele de scenă de Florin Stoian, deţine jumătate din firma Florin Salam Music. Firma prin ...