Banca belgiană KBC, interesată de achiziții în centrul și estul Europei, inclusiv în România

KBC, cea mai mare bancă din Belgia, analizează posibile achiziții pe piețele din Europa Centrală și de Est, inclusiv în România, a declarat joi pentru Reuters directorul general Johan Thijs, scrie Agerpres.
AGERPRES - vin, 14 feb. 2025, 07:19
Banca belgiană KBC, interesată de achiziții în centrul și estul Europei, inclusiv în România

Banca belgiană, care este deja prezentă pe piețele din Cehia, Ungaria, Slovacia și Bulgaria, analizează oportunități de preluare atât pe segmentul bancar cât și pe cel de asigurări, a spus Johan Thijs.

„Cu siguranță analizăm posibile fuziuni și achiziții. Dacă mâine o bancă sau alta, sau o companie de asigurări, va deveni disponibilă, cu siguranță o vom analiza, a declarat Johan Thijs. Dacă ceva va deveni disponibil în România, vom fi interesați de asemenea”, a adăugat directorul KBC.

Thijs a spus că banca belgiană are o listă scurtă cu posibile ținte, dar nu a dorit să ofere alte detalii.

În 2024, subsidiarele din Europa Centrale ale KBC au ajutat banca belgiană să înregistreze rezultate solide, fiind responsabile pentru aproape jumătate din veniturile nete.

Sectorul bancar din Europa traversează un fenomen de consolidare, grupul bancar spaniol BBVA intenționând să preia rivalul mai mic Sabadell, banca germană Commerzbank se luptă pentru a nu fi preluată de grupul italian UniCredit, iar banca olandeză ING Groep analizează mai multe opțiuni de preluare în Germania, Italia și Spania.

Directorul KBC a făcut un apel către Europa să își regândească reglementările din domeniul bancar, făcând aluzie la promisiunile lui Donald Trump de a relaxa reglementările în sectorul bancar american. „Un lucru bun cu privire la comportamentul lui Trump este acela că ar putea provoca instituțiile europene să își regândească pozițiile cu privire la Uniunea Bancară Europeană. Nu cred într-un sector care se reglementează singur în totalitate, dar pendulul a mers prea departe în cealaltă direcție”, a spus Johan Thijs.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
UE va livra Ucrainei 500 de generatoare
UE va livra Ucrainei 500 de generatoare
Uniunea Europeană va livra Ucrainei 500 de generatoare, 200 de autobuze şi patru poduri de pontoane, au anunţat joi preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen şi preşedintele Consiliului......
Exporturile ruseşti de motorină s-au dublat după ce Trump a ridicat sancţiunile, însă SUA nu a primit nimic
Exporturile ruseşti de motorină s-au dublat după ce Trump a ridicat sancţiunile, însă SUA nu a primit nimic
Eforturile administraţiei de la Washington de a reduce preţurile la motorină au permis Rusiei să-şi dubleze exporturile ...
Oil Terminal: Nu au fost efectuate percheziţii la sediul companiei; Gabriel Daraban a încetat activitatea
Oil Terminal: Nu au fost efectuate percheziţii la sediul companiei; Gabriel Daraban a încetat activitatea
Oil Terminal precizează că nu au fost desfăşurate percheziţii la sediul societăţii în data de 12 noiembrie şi că ...
57 de kilometri noi de autostradă în România. Două tronsoane de pe A3 Transilvania vor fi date în trafic luna viitoare
57 de kilometri noi de autostradă în România. Două tronsoane de pe A3 Transilvania vor fi date în trafic luna viitoare
Tronsoanele Nădășelu – Zimbor și Suplacu de Barcău – Chiribiș din Autostrada A3 Transilvania vor fi date în trafic ...