Continuă actuala schemă de compensare pentru energie? Da, spune Burduja, ministrul Energiei, care va pune proiectul în dezbatere publică săptămâna asta

Ministrul Energiei Sebastian Burduja a anunțat că actul normativ privind noua schemă de sprijin pentru prețul la energie va fi pus în dezbatere publică în această săptămână. Ministrul a indicat că propunerea va prevedea termene diferite pentru energie electrică și pentru gaze, scrie Hotnews.
Economica.net - mar, 18 feb. 2025, 07:30
Continuă actuala schemă de compensare pentru energie? Da, spune Burduja, ministrul Energiei, care va pune proiectul în dezbatere publică săptămâna asta

„Scenariul de bază este continuarea actualei scheme pentru minimum 3 luni pentru energie electrică, iar pentru gaze pentru 12 luni, ca să acoperim anul gazier și să susținem procesul de reumplere a depozitelor de gaze, pe parcursul acestui an”, a scris, pe Facebook, Sebastian Burduja.

Ministrul Energiei susține că actul normativ este destinat să mențină energia accesibilă, fără creșterea bruscă a facturilor, cu măsuri tranzitorii. După punerea în dezbaterea publică, actul normativ ar putea fi adoptat de către Guvern în cursul săptămânii viitoare.

„După finalizarea prelungirii schemei de compensare-plafonare, vom implementa noi forme de sprijin pentru consumatorii vulnerabili prin carduri sau vouchere de energie. Un sprijin mai bine țintit, pentru cei care au cu adevărat nevoie de el”, precizează Burduja.

El menționează că, potrivit Eurostat, România are al 4-lea cel mai ieftin gaz și a 5-a cea mai ieftină energie electrică din UE, pe baza actualei scheme de compensare-plafonare.

„Prețurile la energie sunt influențate de factori geopolitici și decizii externe, iar noi luăm măsuri pentru a evita creșterile necontrolate. De altfel, în ultima perioadă, prețul gazului a crescut cu 40% și prețul energiei electrice cu 25%, iar în lipsa compensării-plafonări aceste evoluții s-ar fi reflectat direct în facturi”, susține Burduja.

El a precizat că singura soluție pe termen mai lung pentru reducerea facturilor este creșterea capacității de producție. Astfel, după punerea în funcțiune, în 2024, a unor capacități care însumează 1.200 MW, Ministerul Energiei își propune să inaugureze dublu în 2025.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
UE va livra Ucrainei 500 de generatoare
UE va livra Ucrainei 500 de generatoare
Uniunea Europeană va livra Ucrainei 500 de generatoare, 200 de autobuze şi patru poduri de pontoane, au anunţat joi preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen şi preşedintele Consiliului......
Exporturile ruseşti de motorină s-au dublat după ce Trump a ridicat sancţiunile, însă SUA nu a primit nimic
Exporturile ruseşti de motorină s-au dublat după ce Trump a ridicat sancţiunile, însă SUA nu a primit nimic
Eforturile administraţiei de la Washington de a reduce preţurile la motorină au permis Rusiei să-şi dubleze exporturile ...
Oil Terminal: Nu au fost efectuate percheziţii la sediul companiei; Gabriel Daraban a încetat activitatea
Oil Terminal: Nu au fost efectuate percheziţii la sediul companiei; Gabriel Daraban a încetat activitatea
Oil Terminal precizează că nu au fost desfăşurate percheziţii la sediul societăţii în data de 12 noiembrie şi că ...
57 de kilometri noi de autostradă în România. Două tronsoane de pe A3 Transilvania vor fi date în trafic luna viitoare
57 de kilometri noi de autostradă în România. Două tronsoane de pe A3 Transilvania vor fi date în trafic luna viitoare
Tronsoanele Nădășelu – Zimbor și Suplacu de Barcău – Chiribiș din Autostrada A3 Transilvania vor fi date în trafic ...