UE cere oficial Bulgariei să oprească lucrările la gazoductul South Stream

Comisia Europeană a cerut guvernului bulgar să suspende lucrările la gazoductul South Stream, un proiect condus de grupul rus Gazprom, în aşteptarea unei decizii dacă acest proiect este unul în conformitate cu legislaţia europeană, a declarat marţi purtătoarea de cuvânt a CE, transmite Reuters.
Economica.net - mar, 03 iun. 2014, 11:33
UE cere oficial Bulgariei să oprească lucrările la gazoductul South Stream

Executivul european susţine că South Stream nu respectă decizia sa care interzice furnizorilor de gaze naturale să controleze şi accesul la conductele care transportă gazele naturale, iar după anexarea Crimeei de către Rusia a pus procesul de aprobare în aşteptare.

În schimb, autorităţile de la Sofia au decis să demareze lucrările de construcţie la secţiunea bulgară a South Stream, considerat o prioritate naţională. Ţara vecină este puternic dependentă de gazul natural rusesc, în timp ce Rusia vrea să construiască South Stream în ideea de a evita Ucraina.

‘În timp ce se poartă discuţii cu autorităţile bulgare şi până când va fi respectată în totalitate legislaţia UE, am cerut autorităţilor bulgare să suspende acest proiect’, a declarat purtătoarea de cuvânt a Comisiei, Chantal Hughes. Aceasta a adăugat că executivul comunitar a trimis autorităţilor bulgare o înştiinţare oficială prin care cere unele informaţii, un pas preliminar care ar putea conduce în cele din urmă la o procedură de ‘infringement’ şi, posibil, chiar la amenzi.

Guvernul bulgar are la dispoziţie o lună pentru a răspunde la cererea Comisiei Europene.

În timp ce Rusia caută rute alternative pentru exporturile sale de gaze naturale, responsabile pentru o treime din necesarul Europei, Uniunea Europeană caută alte modalităţi pentru a-şi îmbunătăţi securitatea aprovizionării. Săptămâna trecută, executivul comunitar a publicat un document strategic, pe care statele membre îl vor dezbate la finele acestei luni, în care se precizează că orice nouă infrastructură trebuie să respecte legislaţia UE privind piaţa unică de energie, inclusiv al treilea pachet energetic, care împiedică companiile care furnizează gaze naturale să deţină şi infrastructura de distribuţie a gazelor naturale.

Te-ar mai putea interesa și
Tren Otopeni – Anunţ de la CFR despre circulaţia trenurilor din zona Aeroport Henri Coandă
Tren Otopeni – Anunţ de la CFR despre circulaţia trenurilor din zona Aeroport Henri Coandă
În data de 13 noiembrie 2026, au fost realizate modificări ale instalaţiilor de control automat al vitezei trenurilor la Halta de Mişcare Aeroport Henri Coandă T1 şi Punctul de Mişcare......
Lege controversată în Bulgaria – Interzis pentru creşterea şi uciderea animalelor pentru blană
Lege controversată în Bulgaria – Interzis pentru creşterea şi uciderea animalelor pentru blană
Parlamentul Bulgariei a interzis deţinerea, creşterea şi uciderea animalelor exclusiv pentru producţia de blănuri, prin ...
Producţia industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută – date INS)
Producţia industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută – date INS)
Producţia industrială a scăzut, în primele nouă luni ale anului, cu 3,7% ca serie brută şi cu 3,9% ca serie ajustată ...
Bani fiscalizaţi din manele: Florin Salam a făcut 1,4 milioane lei afaceri nete în 2025 cu firma sa de muzică, marjă de profit de 69% cu un salariat
Bani fiscalizaţi din manele: Florin Salam a făcut 1,4 milioane lei afaceri nete în 2025 cu firma sa de muzică, marjă ...
Florin Stoian, cunoscut sub numele de scenă de Florin Stoian, deţine jumătate din firma Florin Salam Music. Firma prin ...