BERD a subscris 15% dintr-o emisiune de obligaţiuni în lei a Garanti Bank

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a subscris 15% din totalul unei emisiuni de obligaţiuni în valoare de 300 milioane lei (echivalentul a 68 milioane euro), plasată de Garanti Bank, cu scadenţa la cinci ani, au anunţat, marţi, oficiali ai BERD.
Economica.net - mar, 03 iun. 2014, 13:23
BERD a subscris 15% dintr-o emisiune de obligaţiuni în lei a Garanti Bank

‘Suntem încântaţi să susţinem prima emisiune de obligaţiuni în monedă locală a Garanti Bank. Această investiţie marchează, de asemenea, începutul unei noi relaţii între BERD şi Garanti Bank din România, construită pe baza unei strânse colaborări pe care am dezvoltat-o cu banca-mamă, Turkiye Garanti Bankasi’, arată directorul BERD pentru Instituţii Financiare, Sylvia Gansser-Potts, într-un comunicat remis AGERPRES.

Emisiunea de obligaţiuni ar urma să fie listată la Bursa de Valori Bucureşti şi a fost subscrisă în majoritate de investitori instituţionali locali.

Această investiţie reprezintă cea de-a patra emisiune de obligaţiuni la care participă BERD, în cadrul programului său pentru dezvoltarea pieţei obligaţiunilor emise de instituţii financiare din România, în valoare de 150 de milioane euro, lansat în iunie 2013, care urmăreşte susţinerea emisiunilor de obligaţiuni pe termen mediu şi lung de către instituţiile financiare locale.

De la începutul activităţii sale în România, BERD a investit aproximativ 6,7 miliarde euro în 360 de proiecte locale. Banca a mobilizat peste 14 miliarde euro din alte surse de finanţare.

Garanti Bank a deschis oferta de obligaţiuni negarantate în data de 26 mai şi a închis-o anticipat pe 27 mai, datorită subscrierii integrale.

Valoarea nominală totală a obligaţiunilor oferite a fost de 230 milioane de lei, cu posibilitatea creşterii la maximum 300 de milioane de lei. Obligaţiunile au o rată anuală a dobânzii de 5,47%, cu scadenţa în 2019.

Te-ar mai putea interesa și
Fabrica de ape minerale Dorna din județul Suceava, deținută de Coca-Cola HBC România, este printre cele mai complexe unități de îmbuteliere ape minerale de la nivelul grupului, din punct de vedere operațional
Fabrica de ape minerale Dorna din județul Suceava, deținută de Coca-Cola HBC România, este printre cele mai complexe ...
Poiana Negrii este una dintre cele trei fabrici Coca-Cola HBC România. La nivelul grupului Coca-Cola HBC, care operează 16 fabrici de îmbuteliere a apei, această unitate ocupă unul dintre......
Anunţ despre cea mai mare rafinărie din România şi cea mai veche rafinărie. Ce se întâmpla la Petromidia şi Vega Ploieşti
Anunţ despre cea mai mare rafinărie din România şi cea mai veche rafinărie. Ce se întâmpla la Petromidia şi Vega ...
Rompetrol Quality Control (RQC), divizia de laboratoare a Grupului KMG International (Rompetrol), derulează, în laboratoarele ...
Trump, despre pace între Ucraina şi Rusia: Cred că Putin vrea să încheie un acord mai mult decât Zelenski
Trump, despre pace între Ucraina şi Rusia: Cred că Putin vrea să încheie un acord mai mult decât Zelenski
Preşedintele american Donald Trump nu s-a arătat dispus să pună mai multă presiune asupra Rusiei din cauza războiului ...
Percheziţii DNA la Serviciul Permise şi Înmatriculări Ilfov (surse)
Percheziţii DNA la Serviciul Permise şi Înmatriculări Ilfov (surse)
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, marţi, percheziţii la sediul Serviciului Permise şi Înmatriculări ...