Spania primeşte 10 milioane de euro din partea UE pentru lupta împotriva imigraţiei clandestine

Uniunea Europeană s-a angajat marţi să acorde un ajutor de 10 milioane de euro Spaniei pentru a lupta împotriva imigraţiei clandestine din enclavele sale Ceuta şi Melilla, din nordul Marocului, relatează AFP.
Economica.net - mar, 03 iun. 2014, 20:43
Spania primeşte 10 milioane de euro din partea UE pentru lupta împotriva imigraţiei clandestine

De mai multe luni, Spania face apel neîncetat la Uniunea Europeană pentru a o ajuta să contracareze valurile de imigranţi din Africa Subsahariană şi Magreb care vin la graniţele sale, singurele două frontiere terestre dintre continentul african şi Europa.

Într-o întâlnire la Madrid cu ministrul spaniol de interne, Jorge Fernandez Diaz, comisarul european pentru afaceri interne, Cecilia Malmstrom, a anunţat că suma de ”10 milioane de euro, proveniţi din fondurile de urgenţă” ale Uniunii Europene, va fi alocată imediat Spaniei, potrivit unui comunicat al ministerului.

Banii, precizează ministerul, sunt destinaţi susţinerii ”unora dintre cele 26 de proiecte propuse de Spania pentru a face faţă situaţiei din Ceuta şi Melilla”. Printre ele figurează cele privind ameliorarea centrelor guvernamentale de cazare, planurile de ajutor pentru întoarcerea de bunăvoie a imigranţilor ilegali şi lucrările de întărire a unor dispozitive de frontieră.

În pofida acestui gest, Fernandez Diaz i-a reamintit comisarului european că ”presiunea migratorie cu care se confruntă Ceuta şi Melilla va necesita eforturi bugetare suplimentare”, adaugă comunicatul.

De la începutul acestui an, cele două enclave spaniole cunosc o creştere a presiunii migratorii.

Melilla îndeosebi se confruntă cu valuri de sute de imigranţi subsaharieni care au intrat pe teritoriul spaniol trecând peste frontiera formată din trei rânduri de garduri de sârmă, cu o înălţime de şapte metri, care separă oraşul de Maroc. Centrul guvernamental de cazare, Ceti, cu 480 de locuri, este de mai multe luni supraaglomerat şi găzduieşte circa 2.000 de persoane.

 

Te-ar mai putea interesa și
Lanțul de magazine second-hand Humana People to People deschide o unitate nouă la Arad
Lanțul de magazine second-hand Humana People to People deschide o unitate nouă la Arad
Humana People to People România anunță că își extinde rețeaua de retail prin deschiderea unui nou magazin de articole vestimentare second-hand, în Arad. Începând de luni, 20 iulie 2026,......
Noul proiect al Legii salarizării. Guvernul impune un plafon maxim pentru sporurile pe care pot să le ia angajații din instituțiile de stat care se autofinanțează
Noul proiect al Legii salarizării. Guvernul impune un plafon maxim pentru sporurile pe care pot să le ia angajații din ...
Personalul autorităţilor şi instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii va putea beneficia de o diferenţiere ...
Opel anunță că vrea să se extindă în Algeria
Opel anunță că vrea să se extindă în Algeria
Producătorul auto Opel a anunţat vineri că vrea să construiască motoare la fabrica pe care intenţionează să o construiască ...
Noul proiect al Legii salarizării. MMFTSS a stabilit cu cât cresc gradațiile pentru vechime în muncă salariul de bază
Noul proiect al Legii salarizării. MMFTSS a stabilit cu cât cresc gradațiile pentru vechime în muncă salariul de bază
Proiectul legii salarizării prevede şase gradaţii pentru vechimea în muncă iar majorările salariului de bază/indemnizaţiei ...