Vicepreședintele american Vance pomenește din nou de alegerile din România. „Nu ai valori comune (cu SUA) dacă anulezi alegeri pentru că nu-ţi place rezultatul, iar asta s-a întâmplat în România (Video)

Vicepreşedintele american J.D. Vance a criticat joi din nou statele europene, pe care le-a acuzat de îngrădirea libertăţii de exprimare şi de încălcarea valorilor comune cu SUA, dând încă o dată exemplul anulării alegerilor prezidenţiale din România, în cadrul unui interviu acordat la Conferinţa Acţiunii Politice Conservatoare (Conservative Political Action Conference - CPAC), relateaz[ Agerpres.
AGERPRES - J, 20 feb. 2025, 21:31
Vicepreședintele american Vance pomenește din nou de alegerile din România.

„Prietenia este bazată pe valori comune. Nu ai valori comune dacă încarcerezi oameni pentru că spun că trebuie să ne închidem graniţele (în faţa migranţilor n. red), nu ai valori comune dacă anulezi alegeri pentru că nu-ţi place rezultatul, iar asta s-a întâmplat în România, nu ai valori comune dacă ţi-e atât de teamă de propriul popor încât îl reduci la tăcere”, a spus Vance în interviu, adresându-se „prietenilor europeni”, în declaraţii asemănătoare celor dintr-un discurs susţinut vineri la Conferinţa de Securitate de la Munchen.

În acel discurs, descris apoi de preşedintele american Donald Trump drept „foarte strălucit”, Vance a remarcat îngrădirea libertăţii de exprimare şi a partidelor antisistem în Europa şi a dat ca exemplu anularea alegerilor prezidenţiale din România, despre care a spus că a fost decisă „pe baza unor suspiciuni şubrede ale unei agenţii de informaţii” şi în urma „unei enorme presiuni” externe.

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: Eu nu sunt un gunoi şi în calitate de om am dreptul să nu intru în dialog cu o persoană care nu mă respectă
Nicuşor Dan: Eu nu sunt un gunoi şi în calitate de om am dreptul să nu intru în dialog cu o persoană care nu mă respectă
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi la Dublin, că are dreptul, în calitate de persoană, să refuze dialogul cu cineva care nu îl respectă, subliniind că nu acceptă nici ca angajaţii......
FOTO Tren polonez, introdus de azi pe o nouă rută din România
FOTO Tren polonez, introdus de azi pe o nouă rută din România
Operatorul privat Transferoviar Călători (TFC) anunță că, începând de joi, 12 noiembrie 2026, trenurile de pe ruta ...
Putin le-a explicat emisarilor Casei Albe viziunea Rusiei privind securitatea indivizibilă în Europa
Putin le-a explicat emisarilor Casei Albe viziunea Rusiei privind securitatea indivizibilă în Europa
Preşedintele rus Vladimir Putin le-a prezentat joi emisarilor Casei Albe, Jared Kushner şi Steve Witkoff, viziunea Rusiei ...
Mercedes-Benz suspendă investiţiile şi analizează închiderea unor uzine în Germania
Mercedes-Benz suspendă investiţiile şi analizează închiderea unor uzine în Germania
Producătorul german de automobile premium Mercedes-Benz a decis să suspende toate investiţiile în Germania şi ia în ...