Cum se acordă tichetele de vacanţă în anul 2014

Tichetele de vacanţă care vor fi acordate angajaţilot din sistemul public vor fi suportate integral de angajatori, iar sumele corespunzătoare acestora vor fi deductibile la calculul impozitului pe profit, în limita a 6 salarii minime pe economie pentru fiecare angajat, pe an calendaristic, potrivit unui comunicat al Ministerului pentru Înteprinderi Mici și Mijlocii, Mediul de Afaceri și Turism.
Economica.net - mie, 04 iun. 2014, 08:59
Cum se acordă tichetele de vacanţă în anul 2014

Tichetele de vacanţă sunt scutite, pentru salariat, de plata impozitului pe venit şi a asigurărilor sociale aferente.

Pentru instituțiile publice, voucherele de vacanţă se vor acorda în limita bugetului de venituri și cheltuieli, iar nivelul maxim al sumelor care pot fi acordate unui salariat reprezintă contravaloarea a 6 salarii de bază minime brute pe ţară garantate în plată în decursul unui an fiscal. Angajatul care beneficiază de vouchere de vacanţă nu mai beneficiază de prima de vacanţă în cursul anului fiscal sau de bilete de odihnă.

Valoarea tichetului nu poate depăşi 5.100 de lei.

,,Voucherele de vacanță vor permite cheltuirea acestor beneficii exclusiv pentru servicii turistice interne, contribuind astfel la dezvoltarea acestei industrii. Avem nevoie de dezvoltarea acestui sector important al economiei românești iar introducerea voucherelor de vacanță este doar primul pas al unei serii de măsuri menite să sprijine în mod direct investitorii în industria turismului”, a declarat Florin Nicolae Jianu, Ministrul pentru Înteprinderi Mici și Mijlocii, Mediul de Afaceri și Turism.

Citeşte şi:

Legea voucherelor de vacanţă va aduce mai multi turişti în destinaţiile din România

Tichetele de vacanță pot fi folosite doar pe teritoriul României, în unitățile de primire turistice sau în agențiile de turism autorizate de Autoritatea Națională pentru Turism și au termen de valabilitate până la data de 31 decembrie a anului în care au fost emise.

Tichetele de vacanţă vor fi emise de Autoritatea Națională pentru Turism. Astfel, A.N.T., va putea emite, după ce va incheia contracte cu toți angajatorii ce acordă aceste beneficii, vouchere de vacanță doar în sistem online pentru a evita costurile suplimentare generate de tipărirea acestor vouchere.
Camera Deputaților a aprobat marți, 3 iunie, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la Bucureşti a pierdut în această săptămână aproape 383 de milioane de lei din capitalizare
Bursa de la Bucureşti a pierdut în această săptămână aproape 383 de milioane de lei din capitalizare
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut în această săptămână aproape 383 de milioane de lei la capitalizare, în timp ce valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a înregistrat un declin de peste......
SUA extind din nou termenul limită pentru vânzarea activelor internaţionale ale Lukoil
SUA extind din nou termenul limită pentru vânzarea activelor internaţionale ale Lukoil
Administraţia Trump a extins cu aproape o lună termenul limită pentru ca firmele din energie să încheie acorduri pentru ...
Cum investești 1.000 de euro cu profit. Top 5 acțiuni în care îți poți duce economiile
Cum investești 1.000 de euro cu profit. Top 5 acțiuni în care îți poți duce economiile
Românii au posibilitatea să investească nu doar în titlurile listate la Bursa de Valori București (BVB) ori în marile ...
Nicușor Dan: Drona prăbuşită la Galaţi este rusească, „concluzie fără dubiu a raportului tehnic” – FOTO
Nicușor Dan: Drona prăbuşită la Galaţi este rusească, „concluzie fără dubiu a raportului tehnic” – FOTO
Președintele Nicușor Dan a anunțat concluziile raportului tehnic: drona prăbușită pe un bloc din Galați este de tip ...