Cât va fi preţul gazelor pentru industrie, după eliminarea calendarului de liberalizare

Piaţa liberă ar urma să stabilească un preţ al gazului pentru fabrici care să varieze în intervalul 230-250 de dolari/1.000 de metri cubi, din iulie. În prezent, producătorii de gaze cer pe bursă 300 de dolari/1.000 de metri cubi.
Economica.net - mie, 04 iun. 2014, 21:20
Cât va fi preţul gazelor pentru industrie, după eliminarea calendarului de liberalizare

Preţul gazelor pentru industrie pe piaţa liberă ar trebui să oscileze în intervalul 230-250 de dolari pe mia de metri cubi, excluzând componenta de transport şi distribuţie, a spus preşedintele ANRE, Nicolae Havrileţ. Estimarea ANRE este pentru perioada imediat următoare datei de 1 iulie. Intervalul de preţ anunţat corespunde unui preţ de 70–72 de lei pe MWh.

În prezent, preţul gazului pentru fabrici costă, în regim reglementat, circa 230 de dolari/1.000 de metri cubi. Doar 20% din consumatorii industriali mai primesc gaz în sistem reglementat. Restul îşi negociază preţul direct cu producătorii. Există şi o mică componentă de bursă a gazelor, prin platformele de la Sibiu şi OPCOM. Pe OPCOM, producătorii Romgaz şi Petrom au scos, în ultimele două luni, şase pachete de gaze, totalizând circa 2 milioane de MWh. Toate au fost la acelaşi pret, 90 de lei/MWh, adică circa 300 de dolari/1.000 de metri cubi, şi toate aceste licitaţii au fost anulate, din lipsă de cumpărători.

„Producătorii au scos gaz la vânzare la preţuri care urmăreau calendarul de liberalizare, acum desfiinţat. Este normal să dorească maximizarea profitului, însă vor mai lăsa din preţ odată ce vor vedea că nu au cumpărători. Noi estimăm că un preţ de piaţă al gazului pentru fabrici va putea fi găsit în intervalul 230-250 de dolari”, apreciază Havrileţ.

Guvernul a decis să elimine, de la 1 iulie, calendarul de liberalizare a preţurilor pentru consumatorii industriali de gaze, care a dus la creşterea cu 45% a preţurilor, din 2012 şi până în prezent. Până la sfârşitul acestui an, preţul ar mai fi trebuit să crească de trei ori, cu peste 10%, însă autorităţile au considerat că s-a atins deja convergenţa cu preţul gazului de pe celelalte pieţe europene, iar calendarul a fost anulat.

Preţul gazului la care România face importuri este de 360 de dolari/1.000 de metri cubi, însă, în această vară, previziunile sunt ca acesta să scadă la 300 de dolari/1.000 de metri cubi.

Conform angajamentelor pe care România le-a luat în faţa FMI şi Comisiei Europene, piaţa gazului pentru consumatorii casnici va trebui de asemenea liberalizată, până în 2019. Acest proces presupune scumpiri de până la 50% la factură.

Te-ar mai putea interesa și
Variola ovină și caprină ajunge și în Galați. Sunt afectate peste 860 de animale
Variola ovină și caprină ajunge și în Galați. Sunt afectate peste 860 de animale
În timp ce în Tulcea s-au mobilizat peste 100 de medici veterinari care monitorizează patru focare, Organizația Mondială pentru Sănătatea Animalelor anunță prezența unui nou focar în......
Motorina se ieftinește la 1 septembrie, Ministerul Finanțelor scade din nou acciza. Care va fi prețul la pompă
Motorina se ieftinește la 1 septembrie, Ministerul Finanțelor scade din nou acciza. Care va fi prețul la pompă
Ministerul Finanțelor reduce cu 25% acciza aplicabilă motorinei standard pentru intervalul 1–15 septembrie 2026, ca urmare ...
Cristina Trăilă pleacă din Guvern de la 15 septembrie; decizia – în Monitorul Oficial
Cristina Trăilă pleacă din Guvern de la 15 septembrie; decizia – în Monitorul Oficial
Decizia de eliberare, la cerere, din funcţia de secretar general adjunct al Guvernului a Cristinei Trăilă a fost publicată ...
Legea ANI promulgată. Îmi menţin argumentele din sesizarea de neconstituţionalitate, spune preşedintele
Legea ANI promulgată. Îmi menţin argumentele din sesizarea de neconstituţionalitate, spune preşedintele
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat vineri Legea privind integritatea în domeniul public, dar a transmis că menţine ...