Concediile medicale ar fi mai bine să treacă la Ministerul Muncii – Valeria Herdea, Președinte CNAS

Concediile medicale, care reprezintă o măsură de protecție socială, ar trebui să treacă la Ministerul Muncii, a declarat marți președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Valeria Herdea, scrie Agerpres.
AGERPRES - mar, 25 feb. 2025, 11:42
Concediile medicale ar fi mai bine să treacă la Ministerul Muncii - Valeria Herdea, Președinte CNAS
„Concediile medicale, care reprezintă o măsură de protecție socială și care în mod normal ar trebui privită ca atare, nu cred că ar trebui să rămână la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ci ar trebui să treacă la Ministerul Muncii acolo unde au și fost până în 2006. Este una dintre măsurile de reducere a cheltuielilor nenecesare la nivelul Casei. Dacă ar fi acolo, probabil ar fi mult mai ușor de gestionat relația cu angajatorii, cu încasarea acestor fonduri”, a precizat Herdea.
Președintele CNAS a participat marți la Conferința Health Forum: Marile provocări din Sănătate în 2025.
Te-ar mai putea interesa și
UE va livra Ucrainei 500 de generatoare
UE va livra Ucrainei 500 de generatoare
Uniunea Europeană va livra Ucrainei 500 de generatoare, 200 de autobuze şi patru poduri de pontoane, au anunţat joi preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen şi preşedintele Consiliului......
Exporturile ruseşti de motorină s-au dublat după ce Trump a ridicat sancţiunile, însă SUA nu a primit nimic
Exporturile ruseşti de motorină s-au dublat după ce Trump a ridicat sancţiunile, însă SUA nu a primit nimic
Eforturile administraţiei de la Washington de a reduce preţurile la motorină au permis Rusiei să-şi dubleze exporturile ...
Oil Terminal: Nu au fost efectuate percheziţii la sediul companiei; Gabriel Daraban a încetat activitatea
Oil Terminal: Nu au fost efectuate percheziţii la sediul companiei; Gabriel Daraban a încetat activitatea
Oil Terminal precizează că nu au fost desfăşurate percheziţii la sediul societăţii în data de 12 noiembrie şi că ...
57 de kilometri noi de autostradă în România. Două tronsoane de pe A3 Transilvania vor fi date în trafic luna viitoare
57 de kilometri noi de autostradă în România. Două tronsoane de pe A3 Transilvania vor fi date în trafic luna viitoare
Tronsoanele Nădășelu – Zimbor și Suplacu de Barcău – Chiribiș din Autostrada A3 Transilvania vor fi date în trafic ...