România va include în calculul PIB drogurile, prostituţia şi traficul cu alcool şi tutun – INS

România va introduce în calculul Produsului Intern Brut producţia, importul şi consumul de droguri, prostituţia şi traficul cu alcool şi tutun începând cu datele aferente anului 2012, care vor fi prezentate în septembrie 2014, având în vedere că este obligată să recalculeze PIB-ul potrivit noii metodologii valabilă la nivel european, a declarat, joi, şeful Direcţiei de Conturi Naţionale din cadrul Institutului Naţional de Statistică, Adriana Ciuchea.
Economica.net - J, 05 iun. 2014, 09:43
România va include în calculul PIB drogurile, prostituţia şi traficul cu alcool şi tutun - INS

‘Începând cu anul ’95, noi avem incluse în PIB estimări privind ‘economia neobservată’, aceasta reprezentând economia care este legală, dar este desfăşurată în condiţii ilegale. Pentru ultimii ani, valoarea se situează la 22% – 23% din PIB. Începând cu anul 2012, vom include şi aceste activităţi ilegale. Noi am avut un proiect pe fonduri europene care s-a încheiat la finalul anului trecut, prin care am făcut pentru prima dată estimări pentru prostituţie, pentru droguri şi contrabandă cu alcool şi tutun. Încă nu au fost incluse în PIB. În luna septembrie, când vom publica PIB-ul pentru anul 2012, conform noului sistem de conturi 2010, o să avem şi aceste estimări incluse în PIB’, a explicat Adriana Ciuchea.

Referitor la ponderea pe care aceste activităţi ar putea să o aibă în PIB, ea a apreciat că aceasta nu poate depăşi 0,1% – 0,2%.

‘Din estimările noastre foarte preliminare, toate revizuirile legate de ESA 2010 nu o să depăşească 1%. Aici intră şi investiţiile pentru cercetare şi alte activităţi. Deci, economia ilegală nu poată să aibă impact mai mare de 0,1% – 0,2% pe PIB. Este posibil ca ea să fie mai mare, dar noi trebuie să o estimăm pe baza unei metodologii, a unor informaţii care există şi pe care ni le pot furniza diverse agenţii care se ocupă cu droguri, poliţia etc. Evident că ele se bazează, spre exemplu, pe capturi de droguri sau de ţigări la graniţă, dar aceste capturi nu înseamnă tot ce trece graniţa, ci ceea ce au reuşit să prindă. Eu nu am cum să estimez mai mult decât pe baza acestor informaţii’, a explicat reprezentantul INS.

Implementarea noii metodologii de calcul a PIB este obligatorie la nivel european.

‘Statistica ESA 2010 este obligatorie pentru toate ţările din Uniunea Europeană, deci este o obligaţie care îi revine Institutului Naţional de Statistică pentru a calcula indicatorii după regulile stabilite la nivel european. Deci, toate ţările vor fi obligate să calculeze după aceleaşi standarde statistice, pentru a avea comparaţie pe indicatorii pe care îi calculăm la nivel mondial’, a precizat, la rândul său, preşedintele INS, Tudorel Andrei.

Noua metodologie de calcul a PIB – ESA 2010 – se va aplica mai întâi pentru datele aferente anului 2012, apoi se vor actualiza şi datele pentru anii anteriori, până în 1995. Până în martie 2014, se vor actualiza şi datele trimestriale din 1995 până în 2012, iar în septembrie 2014 vor fi prezentate datele din trimestrul II pe noua metodologie.

Potrivit EUROSTAT, pentru România este estimată o creştere a PIB cuprinsă între zero şi 1% după aplicarea noii metodologii de calcul. Cele mai mari creşteri de PIB, în urma aplicării noii metodologii, sunt estimate pentru Finlanda şi Suedia, între patru şi cinci puncte procentuale.

Te-ar mai putea interesa și
Vânzările mondiale de roboţi umanoizi au ajuns la 7.000 de unităţi anul trecut
Vânzările mondiale de roboţi umanoizi au ajuns la 7.000 de unităţi anul trecut
Aproximativ 7.000 de roboţi umanoizi au fost vânduţi anul trecut în întreaga lume, pentru a fi utilizaţi în sectorul industrial şi în domeniul serviciilor profesionale, potrivit datelor......
Societe Generale şi-a îmbunătăţit ţinta de profitabilitate, până la cel puţin 13%, în noul plan strategic
Societe Generale şi-a îmbunătăţit ţinta de profitabilitate, până la cel puţin 13%, în noul plan strategic
Societe Generale şi-a îmbunătăţit un important indicator de performanţă la orizontul anului 2029 şi în paralel va ...
Țara care o oprit subvențiile la carburanți și motivul pentru care a făcut-o
Țara care o oprit subvențiile la carburanți și motivul pentru care a făcut-o
Președintele bolivian Rodrigo Paz a anunțat vineri sfârșitul subvențiilor de stat pentru motorină, trecând țara la ...
Alertă în România – MApN anunţă că o dronă aeriană a fost depistată la 12 kilometri nord de Chilia, în apropierea graniţei cu România
Alertă în România – MApN anunţă că o dronă aeriană a fost depistată la 12 kilometri nord de Chilia, în apropierea ...
Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naţionale a detectat, luni, o ţintă aeriană ce evolua la 12 ...