Statele din G7 vor să facă o prioritate din securitatea energetică

Grupul celor mai industrializate naţiuni ale lunii (G7) urmează să se angajeze joi să facă din întărirea securităţii lor energetice o prioritate, în principal prin diversificarea surselor de aprovizionare, transmite AFP.
Economica.net - J, 05 iun. 2014, 12:15
Statele din G7 vor să facă o prioritate din securitatea energetică

‘Utilizarea aprovizionării cu energie ca un mijloc de coerciţie politică sau ca o ameninţare la adresa securităţii este inacceptabilă’, se arată în proiectul de declaraţia finală ce va fi publicată cu ocazia summitului G7 de la Bruxelles, susţine AFP care a consultat acest proiect.

De la începutul crizei din Ucraina, occidentalii denunţă utilizarea de către Rusia a aprovizionării cu gaze naturale ca un mijloc de presiune asupra Ucrainei, dar şi asupra statelor europene.

‘Criza din Ucraina arată în mod clar că securitatea energetică trebuie să fie în centrul programului nostru comun şi cere o modificare radicală în vederea diversificării aprovizionărilor cu energie şi modernizării infrastructurilor noastre energetice’ adaugă liderii G7, care au exclus Rusia din clubul lor după anexarea de către Moscova a peninsulei Crimeea şi a destabilizării estului Ucrainei.

Grupul rus Gazprom a amânat pentru data de 10 iunie data limită până la care Ucraina trebuie să-şi plătească datoriile, în caz contrar grupul rus ameninţând cu oprirea livrărilor. Uniunea Europeană, care importă din Rusia aproximativ un sfert din necesarul său de gaze naturale, iar jumătate din livrări trec prin Ucraina, se teme să nu devină victimă colaterală în cazul opririi aprovizionării cu gaze naturale a Ucrainei.

După reuniunea miniştrilor Energiei din G7 care a avut loc la Roma la începutul lunii mai, liderii G7 se vor angaja joi ‘să completeze eforturile Comisiei Europene în vederea dezvoltării de planuri energetice de urgenţă la nivel regional pentru iarna lui 2014-2015’. Executivul comunitar urmează să-şi prezinte planul cu ocazia summitului european care va avea loc la sfârşitul lunii iunie la Bruxelles.

De asemenea, liderii G7 promit să ajute Ucraina şi alte state europene pe plan tehnic şi financiar ‘pentru a-şi dezvolta resursele de hidrocarburi şi energiile regenerabile locale pentru a-şi îmbunătăţi eficacitatea energetică’. În plus, statele G7 cer Agenţiei Internaţionale a Energiei, ca în colaborare cu Comisia Europeană, să ‘prezinte până la finele acestui an opţiunile pentru acţiunile individuale şi colective ale G7 în domeniul securităţii gazelor naturale’.

Liderii din Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie, Statele Unite, dar şi cei ai UE, respectiv preşedinţii Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, şi al Consiliului European, Herman Van Rompuy, s-au întâlnit la Bruxelles în zilele de 4 şi 5 iunie cu ocazia primului summit G7 găzduit de Uniunea Europeană.

Te-ar mai putea interesa și
Cutremure în zona Vrancea
Cutremure în zona Vrancea
Două cutremure cu magnitudini de peste 3 s-au produs, luni, în judeţul Vrancea, iar cel mai recent, cu magnitudinea 3,2, a avut loc la ora 20:37, la o adâncime de 84,5 kilometri, potrivit......
Peste 12 milioane de lei – bani imputaţi spitalelor pentru fişe de spitalizare şi foi de observaţie neconforme. Banii au fost plătiţi din Fondul Sănătăţii, la care cotizează salariaţii, unii pensionari, producătorii de medicamente – document oficial
Peste 12 milioane de lei – bani imputaţi spitalelor pentru fişe de spitalizare şi foi de observaţie neconforme. ...
Echipele de control ale Caselor de Asigurări de Sănătate au imputat 11,5 milioane de lei spitalelor la care au găsit ...
CASS la pensiile peste 3.000 de lei a adus 3,2 miliarde de lei la Fondul Sănătăţii, adică 7% din veniturile totale, în şapte luni, efect direct al Legii 141 din 2025 – analiză
CASS la pensiile peste 3.000 de lei a adus 3,2 miliarde de lei la Fondul Sănătăţii, adică 7% din veniturile totale, ...
Impactul Legii 141 din 2025 în primele şapte luni ale anului 2026: 3,2 miliarde de lei au fost viraţi de către Casele ...
Comerțul online din România se schimbă: „Retailerii analizează mai atent ce dezvoltă, ce amână” – CEO Innobyte
Comerțul online din România se schimbă: „Retailerii analizează mai atent ce dezvoltă, ce amână” – CEO Innobyte
Companiile mari din retail devin mai selective în alocarea bugetelor pentru eCommerce, iar investițiile se mută de la ...