Ministerul Energiei a semnat contracte de peste 167 de milioane de lei cu 105 entități publice pentru finanțarea de investiții în domeniul energiei regenerabile

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a semnat, vineri, contracte de finanţare de peste 167 de milioane de lei cu alte 105 entităţi publice pentru investiţii în noi capacităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsum, finanţate din Fondul pentru Modernizare, informează un comunicat transmis, sâmbătă, către Agerpres.
AGERPRES - S, 01 mart. 2025, 12:53
Ministerul Energiei a semnat contracte de peste 167 de milioane de lei cu 105 entități publice pentru finanțarea de investiții în domeniul energiei regenerabile

Conform sursei citate, demersul reflectă angajamentul Ministerului Energiei pentru un viitor energetic sustenabil, bazat pe tehnologii curate şi eficiente, în beneficiul tuturor comunităţilor din România.

Proiectele vizează sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsum pentru entităţi publice. Valoarea totală a proiectelor finanţate este de circa 167,5 milioane de lei (33,6 milioane de euro), din care valoarea totală a finanţării nerambursabile din Fondul pentru Modernizare este de 143,309 milioane de lei (28,8 milioane de euro). Capacitatea totală instalată este de 23,01 MW.

„Marcăm o nouă zi importantă pentru viitorul energetic al României. Prin semnarea acestor contracte, ne apropiem cu paşi concreţi de o Românie modernă, în care fiecare comunitate are acces la energie curată şi la preţuri corecte. Aceste proiecte, care vor înseamna realizarea de parcuri fotovoltaice pentru comunităţi din întreaga ţară, ne aduc mai aproape de obiectivul nostru de a transforma sistemul energetic naţional, punând accent pe sustenabilitate şi inovaţie. Cei mai importanţi beneficiari rămân cetăţenii, care vor simţi direct efectele pozitive ale acestor proiecte: facturi mai mici, un mediu mai curat şi o calitate a vieţii îmbunătăţită. Totodată, investiţiile semnate astăzi creează locuri de muncă şi aduc prosperitate pe termen lung comunităţilor locale”, a declarat Sebastian Burduja, Ministrul Energiei, citat în comunicat.

Până în prezent, Ministerul Energiei a semnat şi finanţat 633 de contracte din acest apel, cu o valoare totală de 1,686 de miliarde de lei (339 de milioane de euro), din care 1,461 de miliarde de lei (294 de milioane de euro), fonduri nerambursabile care provin din Fondul pentru Modernizare.

Capacitatea totală instalată va fi de 237,4 MW. Aceste investiţii oferă localităţilor şi instituţiilor publice oportunitatea de a construi şi exploata parcuri fotovoltaice, reducând semnificativ costurile cu energia. În multe cazuri, aceste capacităţi acoperă până la 70% din necesarul de energie al instituţiilor, de la iluminatul public la funcţionarea şcolilor şi spitalelor.

Beneficiarii care au semnat cele 105 contracte de finanţare sunt din judeţele: Argeş, Alba, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Călăraşi, Constanţa, Cluj, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Gorj, Hunedoara, Ialomiţa, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vâlcea, Vaslui şi Vrancea.

Sursa foto: Facebook.com/MinisterulEnergiei

Te-ar mai putea interesa și
Austria amenință să blocheze viitorul buget multianual al Uniunii Europene. Viena cere reducerea cheltuielilor
Austria amenință să blocheze viitorul buget multianual al Uniunii Europene. Viena cere reducerea cheltuielilor
Austria a ameninţat cu blocarea viitorului buget al Uniunii Europene pentru perioada 2028-2034, Viena considerând prea ridicate nivelurile de cheltuieli propuse până acum, în contextul în care......
Apare un nou lanț românesc de magazine cu prețuri mici. Proprietarii Diacarn Food din Vrancea au preluat spațiile hard-discounterului rus Mere și se extind agresiv
Apare un nou lanț românesc de magazine cu prețuri mici. Proprietarii Diacarn Food din Vrancea au preluat spațiile hard-discounterului ...
Producătorul de preparate din carne Diacarn Food din Vrancea va investi aproximativ 1 milion de euro în 11-12 magazine ...
UDMR respinge reforma administrativă prin asumarea Guvernului propusă de Grindeanu. Csoma Botond: Mi se pare o măsură antidemocratică. Nu suntem de acord cu această inițiativă
UDMR respinge reforma administrativă prin asumarea Guvernului propusă de Grindeanu. Csoma Botond: Mi se pare o măsură ...
Liderul deputaţilor UDMR, Csoma Botond, apreciază că este absolut neadecvat ca reforma administrativ-teritorială să ...
Luca Niculescu: Trebuie să repornim motoarele economiei. Guvernul pe care îl conduc are ca obiectiv principal să aducă bani în ţară
Luca Niculescu: Trebuie să repornim motoarele economiei. Guvernul pe care îl conduc are ca obiectiv principal să aducă ...
Premierul Luca Niculescu a declarat luni, după o întâlnire cu reprezentanţii mediului de afaceri, că obiectivul principal ...