Putin este forţat să se retragă din Ucraina – expert Kiev

Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, va fi nevoit să recunoască legitimitatea noului preşedinte al Ucrainei, Petro Poroşenko - este de părere analistul politic ucrainean Oleksi Haran, potrivit căruia, pe viitor, Ucraina oricum va avea relaţii de afaceri cu Rusia.
Economica.net - lun, 09 iun. 2014, 07:52
Putin este forţat să se retragă din Ucraina - expert Kiev

Cu toate acestea, Haran menţionează că, în timpul discuţiilor la nivel înalt, Kievul trebuie să insiste asupra unui format cvadripartit, la care să participe Ucraina, Rusia, Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii. „Vor exista contacte la nivel diplomatic, dar nu trebuie să uităm formatul cvadripartit, astfel încât să evităm să fim atraşi într-un proces netransparent al relaţiilor bilaterale cu Rusia şi conducerea de la Moscova” – susţine expertul. Oleksi Haran a mai menţionat că relaţiile ucraineano-ruse la cel mai înalt nivel nu au fost niciodată transparente, informeaza Rador. 

„Rusia recurge la presiune pentru a-şi atinge obiectivele. Acest lucru se va întâmpla şi în viitor, ruşii vor face presiuni şi vor interveni în afacerile interne ale Ucrainei. Iar acest lucru nu depinde de numele preşedintelui ucrainean. Când vine vorba de abordarea problemelor fundamentale, avem nevoie de sprijinul partenerilor noştri occidentali, iar acest sprijin vine acum inclusiv în ceea ce priveşte aspectele legate de energie” – a subliniat politologul. Comentând decizia Moscovei de a-l retrimite pe ambasadorul rus Mihail Zurabov în Ucraina, analistul ucrainean precizează că acest pas al Rusiei înseamnă că „Putin se retrage”.

„Există două motive pentru acest lucru: în primul rând, contează presiunile din partea Occidentului, iar în al doilea rând, Putin şi-a dat seama că în Donbas nu poate repeta scenariul aplicat în Crimeea, nu va putea semăna separatism în partea de sud a Ucrainei. Acesta este un eşec evident. Putin este forţat să se retragă şi să-şi ajusteze strategia” – menţionează Oleksi Haran.

Te-ar mai putea interesa și
Avansul pentru creditul ipotecar: cât trebuie să ai înainte să începi căutarea locuinței?
Avansul pentru creditul ipotecar: cât trebuie să ai înainte să începi căutarea locuinței?
Dacă vrei să cumperi o locuință prin BCR, răspunsul nu este pur și simplu „15%”. Pentru Casa Mea, ghidurile BCR indică minimum 15% pentru prima locuință și, de regulă, 25% dacă deții......
Wizz Air anunță relocarea temporară în luna noiembrie a zborurilor de pe Aeroportul Timișoara
Wizz Air anunță relocarea temporară în luna noiembrie a zborurilor de pe Aeroportul Timișoara
Transportatorul aerian Wizz Air a anunțat astăzi oficial că este nevoit să-și relocheze temporar zborurile din și spre ...
Cesiunea de părți sociale după art. V din Legea nr. 239/2025 – Opozabilitatea față de organul fiscal și consecințele în redactarea contractului (opinie Andrei Șărban)
Cesiunea de părți sociale după art. V din Legea nr. 239/2025 – Opozabilitatea față de organul fiscal și consecințele ...
I. Ce s-a publicat și de ce contează acum De la 12 octombrie 2026, cesiunea de părți sociale într-un SRL cu obligații ...
Flanco își redeschide magazinul din municipiul Deva, într-un spațiu de două ori mai mare
Flanco își redeschide magazinul din municipiul Deva, într-un spațiu de două ori mai mare
Flanco, primul Smart Discounter electro-IT din România, a anunțat că își redeschide joi porțile magazinului său din ...