INS: Spor natural negativ, în aprilie

Un număr de 15.332 copii s-au născut în luna aprilie a acestui an, cu 28 mai puţini decât în luna anterioară, iar numărul persoanelor decedate a fost 21.965, cu 1.125 mai puţine decât în luna martie a.c, arată datele provizorii ale Institutului Naţional de Statistică /INS/, publicate marţi.
Economica.net - mar, 10 iun. 2014, 08:33
INS: Spor natural negativ, în aprilie

Astfel, în aprilie, sporul natural a fost negativ, de 6.633 persoane (decedaţii având un excedent faţă de născuţii-vii), la fel ca în luna martie (7.730 persoane).

Totodată, numărul deceselor copiilor cu vârstă sub un an, înregistrate în luna aprilie, a fost de 119, în scădere faţă de luna martie (134 decedaţi sub un an).

În ceea ce priveşte căsătoriile, datele INS relevă faptul că la oficiile de stare civilă s-au înregistrat în luna aprilie un număr de 5.465 astfel de evenimente, cu 1.340 mai multe decât în luna martie.

Pe de altă parte, numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 a fost de 2.508, mai multe cu 170 decât în luna precedentă.

La nivel anual, numărul născuţilor-vii a fost mai mare cu 500 în luna aprilie 2014 faţă de aceeaşi lună din 2013, iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 360 mai mare.

De asemenea, sporul natural a fost negativ (-6.633 persoane, în aprilie a.c.), la fel ca în luna aprilie 2013 (-6.773 persoane).

Numărul copiilor cu vârstă sub un an care au decedat a fost cu 25 mai mic decât în luna aprilie 2013, iar numărul căsătoriilor a fost, în luna aprilie 2014, cu 1.885 mai mare decât în aceeaşi lună din anul precedent.

Prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 s-au pronunţat cu 228 mai puţine divorţuri în luna aprilie 2014 decât în luna aprilie 2013.

Datele privind fenomenele demografice s-au obţinut prin prelucrarea informaţiilor cuprinse în buletinele statistice de născuţi-vii, decese, căsătorii şi divorţuri întocmite de primăriile municipale, orăşeneşti şi comunale, odată cu înregistrarea fenomenelor în actele de stare civilă.

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană a acceptat un plan propus de rețeaua socială X, prin care aceasta se se conformeze cerințelor de transparență impuse de DSA
Comisia Europeană a acceptat un plan propus de rețeaua socială X, prin care aceasta se se conformeze cerințelor de transparență ...
Comisia Europeană, care a amendat anul trecut reţeaua de socializare X a lui Elon Musk cu 120 de milioane de euro pentru lipsa de transparenţă a algoritmilor săi, a anunţat miercuri că a......
Cancelarul Friedrich Merz dă de înțeles că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile germane care se confruntă cu dificultăți
Cancelarul Friedrich Merz dă de înțeles că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile germane care ...
Cancelarul german Friedrich Merz a indicat miercuri că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile auto ...
Criză pe piața forței de muncă din Grecia. Angajații străini părăsesc țara în număr mare
Criză pe piața forței de muncă din Grecia. Angajații străini părăsesc țara în număr mare
Angajaţii străini părăsesc Grecia, o tendinţă care adânceşte criza de pe piaţa forţei de muncă a ţării, conform ...
UE nu a ajuns încă la un compromis cu privire la noul pachet de sancțiuni impus Rusiei. Ursula von der Leyen se arată însă optimistă că va exista o înțelegere
UE nu a ajuns încă la un compromis cu privire la noul pachet de sancțiuni impus Rusiei. Ursula von der Leyen se arată ...
Uniunea Europeană a decis să amâne pentru 23 iulie aprobarea noului pachet de sancţiuni împotriva Rusiei şi a decis ...