Taxa auto recuperată în instanţă se încasează în cinci ani, în tranşe egale – proiect

RECUPERARE TAXA AUTO Persoanele care au obţinut o hotărâre judecătorească pentru restituirea taxei de poluare pentru autovehicule şi a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule îşi vor recupera banii în cinci ani, în tranşe anuale egale cu 20% din valoarea taxei, la care se adaugă dobânzile calculate până la data plăţii integrale şi cheltuielile de judecată, precum şi alte sume stabilite de instanţele judecătoreşti, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2015, se arată într-un proiect de Ordin comun al Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice.
Economica.net - mar, 10 iun. 2014, 09:43
Taxa auto recuperată în instanţă se încasează în cinci ani, în tranşe egale - proiect

În plus, sumele cuvenite contribuabililor vor fi actualizare cu inflaţia, calculată pentru luna corespunzătoare perioadei de restituire, comparativ cu luna în care a fost emisă decizia de restituire prin care s-a stabilit graficul de plăţi, se precizează în proiectul de act normativ publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor.

‘Cererile de restituire a sumelor prevăzute la alin. (2), depuse de contribuabili, se soluţionează conform prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în termen de 45 de zile de la înregistrare, iar plata tranşelor anuale se efectuează conform graficului tranşelor anuale aprobate la restituire’, se mai arată în documentul citat.

Cererile de restituire se depun de către contribuabili la autoritatea obligată prin hotărâre judecătorească să efectueze restituirea, respectiv Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin organele fiscale competente sau Administraţia Fondului pentru Mediu, după caz.

Prima tranşă anuală se va recupera în luna următoare datei comunicării graficului, de către Administraţia Fondului pentru Mediu, organului fiscal competent. Pentru următoarele tranşe anuale, perioada de restituire este luna aprilie a fiecăruia dintre următorii 4 ani, pentru cererile de restituire depuse în primul semestru al fiecărui an, şi luna noiembrie a fiecăruia din următorii 4 ani, pentru cererile depuse în cel de-al doilea semestru al fiecărui an.

Înainte de plata fiecărei tranşe, însă, organele statului verifică dacă beneficiarul plăţii are restanţe la alte obligaţii fiscale şi, după caz, operează eventuale compensări.

‘Pentru plata fiecărei tranşe anuale astfel cum au fost stabilite prin graficul prevăzut la pct. 11, a sumelor actualizate şi a dobânzilor, organul fiscal competent constată şi operează eventualele compensări cu obligaţii fiscale restante existente în evidenţa pe plătitor până la data plăţii fiecărei tranşe’, se precizează în proiectul de act normativ.

În cazul contribuabililor persoane juridice, restituirea sumelor cuvenite se efectuează numai prin decontare bancară în contul bancar indicat prin cererea de restituire, iar, în cazul contribuabililor persoane fizice, restituirea se efectuează fie în contul bancar indicat de aceştia, fie în numerar, la ghişeul unităţii Trezoreriei Statului, în baza notei privind restituirea unor sume.

Termenul de depunere a cererilor este cel legal de prescripţie a dreptului de a cere restituirea, respectiv cinci ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere dreptul la restituire, se menţionează în proiect. Cererea trebuie să fie însoţită de hotărârea judecătorească executorie, în copie legalizată, o copie a actului de identitate şi împuternicirea reprezentantului legal, dacă este cazul.

Sumele datorate, inclusiv diferenţele rezultate ca urmare a actualizării acestora la data efectuării plăţii, se suportă din sumele încasate, cu titlu de timbru, din bugetul Fondului pentru mediu

Te-ar mai putea interesa și
Altero, una dintre cele mai importante platforme de comparare a creditelor din țările Baltice, se lansează în România: O singură cerere de credit pentru a compara multiple oferte de finanțare în doar câteva minute
Altero, una dintre cele mai importante platforme de comparare a creditelor din țările Baltice, se lansează în România: ...
Altero, platforma fintech de top din regiunea Baltică, anunță intrarea oficială pe piața din România. Prin lansarea platformei financiare de comparare a creditelor altero.ro, compania își......
Black Friday 2026: Ce trebuie să știe comercianții care vor să vândă pe Trendyol și de ce merită să se înscrie din timp
Black Friday 2026: Ce trebuie să știe comercianții care vor să vândă pe Trendyol și de ce merită să se înscrie din timp
Campania de Black Friday pe Trendyol se desfășoară în perioada 3–15 noiembrie 2026; Comercianții români au înregistrat, ...
Alertă pentru super-puterile lumii. Apel urgent în criza momentului – Ce spune FMI despre „gripa obligațiunilor guvernamentale”
Alertă pentru super-puterile lumii. Apel urgent în criza momentului – Ce spune FMI despre „gripa obligațiunilor ...
Fondul Monetar Internaţional a lansat miercuri un apel urgent către economiile avansate şi alte state pentru reducerea ...
Gazele se tot scumpesc în România și au ajuns la nivelul maxim al ultimilor 4 ani. Tot mai multe voci cer amânarea momentului liberalizării, care ar dubla facturile populației
Gazele se tot scumpesc în România și au ajuns la nivelul maxim al ultimilor 4 ani. Tot mai multe voci cer amânarea momentului ...
Ultimele tranzacții cu gaze din România se fac la prețuri de peste 400 de lei/MWh, de aproape patru ori mai mari decât ...