65% dintre români se simt neîmpliniți profesional, iar burnout-ul afectează mai mult femeile

Aproape două treimi dintre români (65%) nu se simt împliniți profesional, în timp ce o pondere similară au remarcat colegi afectați de sindromul burnout, arată rezultatele unui studiu de specialitate, publicate joi.
AGERPRES - J, 06 mart. 2025, 13:58
65% dintre români se simt neîmpliniți profesional, iar burnout-ul afectează mai mult femeile

Conform cercetării Reveal Marketing Research, 35% dintre respondenți au declarat că sunt fericiți la locul de muncă, iar 60% dintre angajați susțin că iau măsuri antistres la birou, în creștere de la 51%, în 2024, scrie Agerpres.

De asemenea, 65% din totalul celor chestionați afirmă că nu se simt împliniți profesional, principalele surse de stres la locul de muncă fiind volumul mare de muncă (64%), preluarea excesivă de responsabilități (50%), stagnarea salariului (45%) și interacțiunea cu clienți dificili (34%).

În plus, 66% dintre români declară că au remarcat colegi afectați de sindromul burnout, în special femeile (71% față de 62% în cazul bărbaților) și tinerii cu vârste cuprinse între 25-34 ani (74%).

„Angajații devin tot mai proactivi în prevenirea burnout-ului, iar procentul celor care iau măsuri anti-stres la locul de muncă crește de la 51% în 2024 la 60% în 2025. Această tendință este mai pronunțată în rândul tinerilor de 18-24 de ani (68%) și al celor cu vârste între 35-44 de ani (65%)”, se menționează în studiu.

Potrivit sursei citate, în cazul femeilor, volumul de muncă ridicat generează un nivel de stres mai ridicat (68%, comparativ cu 61% în cazul bărbaților), în timp ce stagnarea salariului este o cauză mai des întâlnită în cazul bărbaților (49% față de 40% în cazul femeilor).

Pentru a face față stresului și epuizării cauzate de volumul mare de muncă, angajații recurg la diverse soluții. Astfel, 67% dintre români își iau concediu de odihnă, 54% se relaxează în timpul liber prin activități, precum ieșiri în oraș sau shopping, 39% petrec mai mult timp cu cei apropiați, 36% ascultă muzică, iar 32% aleg să ia pauze mai lungi și mai dese pentru a crea un mediu de lucru mai plăcut.

În același timp, doi din zece respondenți (21%) consideră schimbarea locului de muncă ca fiind o soluție potrivită, procentul fiind mai ridicat în rândul celor cu venituri peste 6.000 de lei (27%). Totodată, în cazul a 16% din totalul celor intervievați s-a observat o creștere a consumului de produse cum ar fi tutunul sau alcoolul pentru a gestiona stresul.

Studiul Reveal Marketing Research a fost realizat online, în perioada 17-21 februarie 2025, pe un eșantion de o mie de respondenți (dintre care 890 de persoane care lucrează), iar eroarea maximă de eșantionare este +/-3,1%, la un nivel de încredere de 95%.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Romsilva – Cât lemn a vândut direct către populaţie  Regia Naţională a Pădurilor
Romsilva – Cât lemn a vândut direct către populaţie Regia Naţională a Pădurilor
Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a vândut direct populaţiei 1,24 milioane de metri cubi de lemn pentru foc, în primele nouă luni din 2026, la un preţ mediu de aproximativ 280 de......
Comisia Europeană obligă Sanofi să corecteze presupuse mesaje „înşelătoare” privind un vaccin antigripal concurent
Comisia Europeană obligă Sanofi să corecteze presupuse mesaje „înşelătoare” privind un vaccin antigripal ...
Comisia Europeană a anunţat miercuri că a acceptat angajamentele asumate de compania farmaceutică franceză Sanofi de ...
Meloni: Acordul dintre SUA şi Rusia privind motorina este o „alegere foarte riscantă”
Meloni: Acordul dintre SUA şi Rusia privind motorina este o „alegere foarte riscantă”
Acordul dintre Statele Unite şi Rusia ce permite exporturile ruseşti de motorină este o "alegere foarte riscantă", care ...
DECIZIE Cererea de insolvență a AnimaWings, amânată. Banca Transilvania și șapte aeroporturi, printre creditori
DECIZIE Cererea de insolvență a AnimaWings, amânată. Banca Transilvania și șapte aeroporturi, printre creditori
Tribunalul București a amânat decizia privind cererea de insolvență depusă pe 30 septembrie de AnimaWings, arata datele ...