Poşta Română invită contribuabilii să redirecționeze 3,5% din impozitul pe venit către Fundația „Poşta Română”

Compania Naţională "Poşta Română" (CNPR), prin Fundaţia "Poşta Română", invită contribuabilii să se alăture iniţiativelor sociale ale organizaţiei, prin redirecţionarea a 3,5% din impozitul pe venit, se arată într-un comunicat de presă al operatorului naţional de servicii poştale, transmis vineri către Agerpres.
AGERPRES - vin, 07 mart. 2025, 17:42
Poşta Română invită contribuabilii să redirecționeze 3,5% din impozitul pe venit către Fundația

„Acest sprijin ne permite să continuăm proiectele dedicate educaţiei, sănătăţii şi comunităţilor defavorizate. Înfiinţată în 2022 pentru a „livra fapte bune”, Fundaţia Poşta Română a fost alături de oameni prin numeroase proiecte. Activitatea Fundaţiei Poşta Română nu s-a limitat doar la acordarea de ajutoare financiare nerambursabile salariaţilor poştali sau membrilor familiilor acestora. Redirecţionarea unui procent din impozitul pe venit este o formă importantă de sprijin pentru Fundaţia Poşta Română. Declaraţia se depune anul acesta până la data de 25 mai 2025 de către persoanele fizice care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor şi/sau venituri din pensii din România. Prin redirecţionarea a 3,5% din impozitul pe venit puteţi contribui la dezvoltarea Fundaţiei Poşta Română”, notează compania.

Potrivit sursei citate, de-a lungul timpului, au fost derulate proiecte umanitare diverse, alături de parteneri de prestigiu, acţiuni de protecţie a patrimoniului naţional, organizarea celui mai mare Marş al Factorilor Poştali din istorie, tabere pentru copiii poştaşilor, cadouri în bani pentru 500 de copiii, sprijin pentru persoanele vârstnice.

„Multe dintre acestea au fost posibile prin implicarea unor voluntari din rândul poştaşilor, ceea ce a conferit o şi mai mare valoare afectivă proiectelor. Cele mai importante acţiuni organizate de fundaţiei anul trecut au fost: organizarea Marşului Factorilor Poştali, eveniment de tradiţie al Poştei Române. Început în anul 1977, Marşul a cunoscut, în ultimii doi ani, cea mai complexă organizare, punctând un prag istoric în desfăşurarea acestui eveniment, prin numărul impresionant de invitaţi, prin calitatea infrastructurii şi a locului de desfăşurare, prin diversitatea de activităţi conexe puse la dispoziţia tuturor participanţilor”, precizează CNPR.

De asemenea, Fundaţia „Poşta Română” a derulat proiectul „Copiii de poştaşi pleacă în tabără”, care a constat în iniţierea şi implementarea unui proiect prin care un număr de 35 de copii de poştaşi au fost trimişi în tabără la Izvorul Mureşului (judeţul Harghita).

În plus, proiectul cultural desfăşurat alături de Asociaţia Monumente Renăscute, intitulat „Poşta Română în sprijinul prezervării arhitecturii tradiţionale”, a urmărit identificarea caselor cu arhitectură tradiţională cu ajutorul reţelei de poştaşi din zona geografică a Munteniei. Scopul final al acestei acţiuni a constat în refacerea acestor bijuterii arhitecturale. La finalizarea proiectului, în luna noiembrie, a fost lansat un album cu casele fotografiate.

Totodată, este amintită campania de strângere de fonduri pentru poştaşii afectaţi de inundaţiile din judeţele Galaţi şi Vaslui.

„Campania a avut un succes imediat, suma de bani pe care Fundaţia a reuşit să o colecteze fiind de aproximativ 60.000 lei, un real ajutor pentru colegii ale căror locuinţe au fost afectate de revărsările de ape de la mijlocul lunii septembrie. În plus, Fundaţia a adăugat o sumă de bani din fonduri proprii pentru fiecare dintre salariaţii poştali sinistraţi, această sumă ajungând la aproximativ 70.000 de lei”, se precizează în comunicat.

Un alt proiect este „Şi bătrânii singuri îl aşteaptă pe Moş Nicolae”, un proiect iniţiat şi bugetat încă din luna noiembrie 2024, dar derulat în Luna Cadourilor. Iniţiativa a urmărit oferirea de sprijin moral, prin prezenţa fizică a voluntarilor Fundaţiei la faţa locului, oferirea de cadouri (alimente, obiecte de igienă, dulciuri, fructe, pături, haine etc.) unor oameni abandonaţi de familie şi de societate. O parte dintre beneficiarii acestui proiect au fost persoane în vârstă aflate în grija Aşezământului Sf. Sava din Câmpeni, judeţul Buzău, dar şi din localitatea Baba Ana, judeţul Prahova, cât şi alte familii din aceste sate.

Te-ar mai putea interesa și
O nouă dronă, a treia în tot atâtea zile, a fost doborâtă duminică dimineaţă în spațiul aerian al României
O nouă dronă, a treia în tot atâtea zile, a fost doborâtă duminică dimineaţă în spațiul aerian al României
Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că o nouă dronă a fost doborâtă duminică dimineaţă, la ora 10:13, de un avion F-16 al Forţelor Aeriene Române, deasupra apelor teritoriale ale......
Report de peste 8,5 milioane de euro la Loto
Report de peste 8,5 milioane de euro la Loto
Un report de peste 45,12 milioane de lei (peste 8,61 milioane de euro) se înregistrează la Loto 6/49, la categoria I, duminică ...
Kazahstan va deveni prima ţară din Asia Centrală care utilizează taxiuri aeriene electrice
Kazahstan va deveni prima ţară din Asia Centrală care utilizează taxiuri aeriene electrice
Kazahstan se pregăteşte să devină prima ţară din Asia Centrală care introduce în sistemul său de transport taxiuri ...
Director de vânzări Dacia: Va exista o creștere a costurilor odată cu Euro 7. Prețurile vor fi stabilite astfel încât să rămânem competitivi
Director de vânzări Dacia: Va exista o creștere a costurilor odată cu Euro 7. Prețurile vor fi stabilite astfel încât ...
Odată cu prezentarea rezultatelor comerciale ale mărcii Dacia pentru prima jumătate a lui 2026, Frank Marotte, directorul ...