Giulgiul din Torino a fost creat de o lumină supranaturală, spun cercetătorii

Imaginea de pe Giulgiul din Torino nu ar putea fi un fals medieval, întrucât a fost realizată de o lumină supranaturală, spun oamenii de ştiinţă.
Economica.net - mie, 21 dec. 2011, 17:26

Cercetătorii italieni au descoperit dovezi care ar putea demonstra că Giugiul nu este un fals, aşa cum cred unii oameni, şi că ar putea fi autentic.

Scepticii consideră că Giulgiul, care măsoară 4.26m pe 0.91m, este un fals ce datează în Evul Mediu.

Experţii de la Agenţia Naţională pentru Noi Tehnologii, Energie şi Dezvoltare Economică Sustenabilă din Italia au petrecut ani întregi încercând să refacă imaginea de pe Giulgiu. Ei au ajuns la concluzia că doar o lumină precum cea a laserelor cu ultraviolete ar putea să creeze o astfel de imagine, tehnologie care nu exista în Evul Mediu.

Prin urmare, cercetătorii sugerează că imaginea a fost creată de o explozie puternică de energie, ce a însoţit Învierea lui Iisus.

Secole întregi, oamenii au discutat autenticitatea Giulgiului, care este ţinut într-un cufăr cu climatizare, în Catedrala din Torino. Giulgiul este una dintre cele mai controversate relicve creştine, întrucât el prezintă imaginea unui bărbat cu barbă, care pare a avea răni de la cuie pe încheieturile de la mâini şi pe picioare. Unii oameni cred că este o dovadă a existenţei lui Iisus Hristos, alţii cred că este doar un fals. În 1988, testele cu radiocarbon au arătat că ţesutul datează din Evul Mediu, între 1260-1390.

Testul cu radiocarbon este controversat, însă, întrucât ţesutul era contaminat cu fibrele materialelor folosite pentru a repara Giulgiul, după ce a fost distrus de foc în Evul Mediu.

Arheologii israelieni au descoperit, însă, primul giulgiu în Ierusalim din perioada Crucificării. Ţesătura şi designul său sunt complet diferite de cele ale Giulgiului din Torino, spun ei.

Experţii au cerut mai multe teste asupra Giulgiului din Torino, însă Vaticanul a refuzat.

Te-ar mai putea interesa și
Iranul ar urma să permită trecerea petrolierelor sub pavilion indian prin strâmtoarea Ormuz (sursă indiană)
Iranul ar urma să permită trecerea petrolierelor sub pavilion indian prin strâmtoarea Ormuz (sursă indiană)
Iranul le va permite petrolierelor sub pavilion indian să tranziteze Strâmtoarea Ormuz, prin care trec 40% din importurile de ţiţei ale Indiei, a declarat joi o sursă indiană, deşi o sursă......
Sute de zboruri Lufthansa, afectate de greva de două zile a piloţilor
Sute de zboruri Lufthansa, afectate de greva de două zile a piloţilor
Piloţii companiei aeriene germane Lufthansa au început joi o grevă de două zile, care este aşteptată să ducă la anularea ...
Mai puține locuințe noi în 2025, în special la oraș
Mai puține locuințe noi în 2025, în special la oraș
Construcţiile de locuinţe au înregistrat o scădere cu 3,14% în 2025, anul trecut fiind terminate 59.062 locuinţe, cu ...
Ciucu cere anchete pentru TIR-urile care nu achită taxa pentru accesul în București
Ciucu cere anchete pentru TIR-urile care nu achită taxa pentru accesul în București
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, le-a cerut poliţiştilor locali să verifice maşinile de mare tonaj care nu achită ...