Kovesi: La ASF, suspectăm că s-ar fi oferit foloase pentru introducerea unor amendamente

Constituţia nu oferă protecţie parlamentarilor pentru orice, a declarat marţi, la TVR 1, şeful Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, care a susţinut că, referitor la dosarul ASF, este prima dată când există informaţii şi se suspectează că s-ar fi oferit bunuri sau foloase pentru ca actul normativ referitor la Autoritate să fie adoptat într-un anumit fel.
Economica.net - mar, 10 iun. 2014, 20:12
Kovesi: La ASF, suspectăm că s-ar fi oferit foloase pentru introducerea unor amendamente

Referitor la verificarea adoptării OUG privind Autoritatea de Supraveghere Financiară şi că parlamentarii s-ar afla sub protecţia Constituţiei pentru tot ceea ce fac în legislativ, procurorul şef Anticorupţie a menţionat că atunci când un senator sau deputat solicită bani sau bunuri pentru a vota într-un anume fel sau pentru a introduce un anumit amendament nu este protejat de Legea Fundamentală.

‘Sigur, se află sub protecţia Constituţiei procesul legislativ şi ceea ce fac în calitate de senatori şi deputaţi când discută un proiect de lege şi au o imunitate, dacă vreţi, din acest punct de vedere şi al opiniilor politice, dar atunci când un senator sau un deputat comite o faptă de corupţie, solicită bani sau bunuri sau alte foloase pentru a vota într-un anume fel, pentru a introduce în lege un anumit amendament şi comite o faptă de natură penală atunci nu sunt sub protecţia Constituţiei’, a explicat Kovesi.

Ea a precizat că legea prevede în mod clar că atunci când soliciţi bani sau bunuri pentru a-ţi exercita într-un anumit fel atribuţiile de serviciu sau pentru a face ceea ce intră în competenţă se numeşte infracţiune de corupţie şi eşti pedepsit.

‘Deci Constituţia nu oferă protecţie parlamentarilor pentru orice. Dacă comit fapte de natură penală nu sunt sub protecţia Constituţiei. Sunt sub protecţia Constituţiei din punct de vedere al drepturilor pe care le au atunci când sunt cercetaţi şi care sunt egale cu alte tuturor cetăţenilor cercetaţi’, a mai adăugat Kovesi.

Întrebată dacă a mai existat vreo astfel de investigaţie privind modul în care s-a votat o lege, Kovesi a subliniat : ‘Este prima dată când avem informaţii şi suspectăm că s-ar fi oferit bunuri sau foloase pentru ca această lege să fie adoptată într-un anumit fel. Este o investigaţie în curs. Deocamdată este o suspiciune care trebuie dovedită sau infirmată prin probele pe care le administrăm’.

 

Te-ar mai putea interesa și
Trump scutește Rusia de noi sancțiuni adoptate de Congres în legea Graham
Trump scutește Rusia de noi sancțiuni adoptate de Congres în legea Graham
Donald Trump a scutit Rusia de noi sancţiuni prevăzute într-o lege recentă adoptată de Congres printr-un decret publicat de Casa Albă vineri seară, într-un moment în care Ucraina se teme că......
Ministerul Finanțelor: România mai are de încasat 6,43 de miliarde de euro din PNRR. Comisia Eurpeană va decide până pe 20 noiembrie ce se va întâmpla cu banii
Ministerul Finanțelor: România mai are de încasat 6,43 de miliarde de euro din PNRR. Comisia Eurpeană va decide până ...
Încasarea celor 6,43 de miliarde de euro rămase din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) este esenţială ...
Fondul suveran al Norvegiei, de 2.300 de miliarde de dolari, ar putea investi în mari companii occidentale din industria de apărare
Fondul suveran al Norvegiei, de 2.300 de miliarde de dolari, ar putea investi în mari companii occidentale din industria ...
Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, ar putea primi permisiunea de a investi în mari companii occidentale ...
Tururi ghidate gratuite pentru familii în Parcul Natural Văcăreşti, azi
Tururi ghidate gratuite pentru familii în Parcul Natural Văcăreşti, azi
Administraţia Parcului Natural Văcăreşti îi invită sâmbătă pe copii şi părinţi să descopere împreună natura ...