Un mare parc eolian ce se ridică în Dobrogea, care s-a calificat la schema CfD, primește 30 de milioane de euro de la BEI

BEI va investi 30 de milioane de euro în parcul eolian Peștera 2, de 400 MW, în care marele dezvoltator global Copenhagen Infrastructure Partners deține o participație de 25%. Proiectul este și cea mai mare investiție în eolian calificată la subvenții prin mecanismul contractelor pentru diferență (CfD)
Mihai Nicuţ - J, 13 mart. 2025, 08:30
Un mare parc eolian ce se ridică în Dobrogea, care s-a calificat la schema CfD, primește 30 de milioane de euro de la BEI

Banca Europeană de Investiții (BEI) angajează până la 30 de milioane de euro pentru un proiect important de energie eoliană în România, accelerând tranziția verde și independența energetică a țării, potrivit unui comunicat de presă al băncii.

Sprijinul BEI cofinanțează cel de-al doilea parc eolian terestru planificat în Peștera, sat aflat în apropierea municipiului Constanța pe litoralul românesc al Mării Negre. Sprijinul BEI pentru „Peștera II” reprezintă o coinvestiție realizată cu fonduri gestionate de Copenhagen Infrastructure Partners (CIP), o firmă de investiții cu sediul în Danemarca care se concentrează pe dezvoltarea și construcția proiectelor de energie regenerabilă în întreaga lume. Valoarea totală a proiectului se va ridica probabil la peste 500 de milioane de euro.

Peștera II, una dintre cele mai mari inițiative de energie eoliană din România, urmează să aibă o putere instalată de până la aproximativ 400 megawați (MW), suficientă pentru alimentarea a peste 1,4 de milioane de gospodării românești pe durata unui an. Construcția urmează să fie demarată în anul acesta și, odată finalizată, va sprijini eforturile Uniunii Europene de atingere a neutralității climatice până la jumătatea secolului, mai arată comunicatul.

„Suntem mândri să sprijinim tranziția României către o energie curată prin investiția noastră de 30 de milioane de euro în proiectul eolian terestru Peștera II”, a spus vicepreședintele BEI, Ioannis Tsakiris. „Această inițiativă emblematică nu doar mărește capacitatea de energie regenerabilă a României, ci contribuie și la ambițioasele obiective climatice și de durabilitate ale UE. Felicit Copenhagen Infrastructure Partners pentru rolul de lider în promovarea acestui proiect important în energia regenerabilă, care întărește securitatea energetică, încurajează creșterea economică durabilă și accelerează tranziția verde. Împreună, ne reafirmăm angajamentul fără echivoc față de o Europă mai durabilă, mai rezilientă și mai neutră climatic.”

„Ne așteptăm ca proiectul Peștera II să furnizeze energie la prețuri accesibile pe termen lung, întărind independența energetică a României și sprijinind obiectivele de decarbonizare ale țării”, a spus Radu Gruescu, Partener în cadrul CIP. „Mai mult, urmărim să extindem prezența CIP în tranziția energetică a României și prin alte investiții.”

CIP este cel mai mare administrator de fonduri dn lume dedicat investițiilor de tip greenfield în energia regenerabilă, cu know-how în energie eoliană offshore și terestră, energie fotovoltaică solară (PV), biomasă și alte forme de energie durabilă. CIP administrează 13 fonduri și a strâns până în prezent aproximativ 32 de miliarde de euro pentru investiții în energie și infrastructură asociată de la peste 180 de investitori instituționali internaționali. CIP are aproximativ 500 de angajați și 14 birouri în întreaga lume.

Parcul eolian va primi sprijin prin schema CfD

Parcul eolian Peștera II este dezvoltat de compania românească Radramo Power, care s-a calificat la mecanismul de sprijin prin contracte pentru diferență (CfD) cu proiectul de parc eolian Peștera 2, pentru o putere instalată de 245 MW, la un preț de exercitare de circa 65 de euro, în condițiile în care puterea sa totală va fi de 396 MW. Copenhagen Infrastructure Partners a intrat în acționatiatul companiei anul trecut, cu puțin timp  înainte de a se organiza licitația CfD.

Citește și:

Marii perdanți ai licitației CfD pentru regenerabile. Ce proiecte în fotovoltaic au avut giganții și ce prețuri au cerut

Te-ar mai putea interesa și
De ce nu are România mari expoziții cu opere de artă. Lipsa asigurărilor, bună parte din răspuns. Care este soluția?
De ce nu are România mari expoziții cu opere de artă. Lipsa asigurărilor, bună parte din răspuns. Care este soluția?
În lipsa unei piețe a asigurărilor de artă, muzeele și organizatorii de expoziții din România au trei opțiuni: să apeleze la asigurători străini, cu costuri ridicate, să organizeze......
Ford profită de debutul Rabla 2026 și lansează două noi versiuni ale SUV-ului Puma
Ford profită de debutul Rabla 2026 și lansează două noi versiuni ale SUV-ului Puma
Ford continuă extinderea portofoliului comercial pentru SUV-ul compact Puma, cel mai bine vândut model al mărcii pe piața ...
30.000 de porci au fost sacrificați în Serbia după izbucnirea mai multor focare de pestă porcină
30.000 de porci au fost sacrificați în Serbia după izbucnirea mai multor focare de pestă porcină
Circa 30.000 de porci au murit ori au fost sacrificaţi în ultimele săptămâni în Serbia, după apariţia a numeroase ...
Guvernul condus de Vasile Tofan a primit votul de încredere din partea Parlamentului Republicii Moldova
Guvernul condus de Vasile Tofan a primit votul de încredere din partea Parlamentului Republicii Moldova
Guvernul condus de Vasile Tofan a primit marţi seară votul de încredere al Parlamentului de la Chişinău, cu ajutorul ...