UE lasă la latitudinea statelor membre dacă permit sau nu cultivarea de organisme modificate genetic

Guvernele europene şi-au dat joi acordul politic pentru o soluţie de compromis care lasă la latitudinea statelor membre dacă autorizează sau interzic cultivarea organismelor modificate genetic (OMG) pe teritoriul lor, şi vor încerca ca acest acord să fie aprobat şi de Parlamentul European, transmite AFP.
Economica.net - joi, 12 iun. 2014, 11:18
UE lasă la latitudinea statelor membre dacă permit sau nu cultivarea de organisme modificate genetic

‘Toate statele membre, cu excepţia Belgiei şi Luxemburgului, şi-au dat acordul pentru acest compromis’, a anunţat ministrul grec al mediului, Ioanis Maniatis, a cărui ţară asigură în prezent preşedinţia prin rotaţie a Uniunii Europene.

Noul cadru permite fiecărui stat să interzică un organism modificat genetic pe întregul sau pe o parte din teritoriul său din alte motive decât sănătatea sau mediul înconjurător, precum ordinea publică sau amenajarea teritoriului. De asemenea, statele membre care se opun organismelor modificate genetic nu vor putea interzice tranzitul OMG autorizate pe teritoriul lor.

Acest acord deschide calea pentru cultura OMG în Uniunea Europeană, o măsură aşteptată de producătorii de seminţe de aproape 14 ani.

‘Noul sistem garantează statelor posibilitatea de alegere dacă doresc sau nu să cultive OMG’ a explicat ministrul francez al mediului, Segolene Royal. Însă omologul său luxemburghez, Carole Dieschbourg, şi-a exprimat îndoielile faţă de soluţia găsită din cauza rolului important lăsat companiilor din sectorul biotehnologiei şi totodată a atras atenţia asupra unui val de autorizări pentru cultura OMG în UE.

‘Vorbim despre o decizie în ceea ce priveşte acordul politic pe pachetul organismelor modificate genetic, noua propunere de abordare comună la nivel european şi, ceea ce este foarte bine, s-a creat un acord politic ca statele membre să aibă posiblitatea ca, pe lângă deciziile comune la nivelul autorităţii a OMG, să aibă decizii proprii de limitare care se bazează nu numai pe elemente pur tehnice de biosecuritate, ci şi pe politici de mediu, politica agricolă şi poziţionarea societăţii statelor membre’, a declarat joi pentru AGERPRES Attila Korodi, ministrul român al mediului.

Acordul politic este însă doar o etapă în procesul de autorizare. Acordul trebuie aprobat de noul Parlament European care va începe să lucreze pe data de 1 iulie.

În ultimii 14 ani, în Uniunea Europeană doar patru OMG-uri au fost autorizate pentru cultură, însă doar unul singur mai este cultivat şi în prezent, soiul de porumb MON810, dezvoltat de compania american Monsanto. Alte două soiuri de porumb (BT176 şi T25) precum şi un soi de cartof dezvoltat de Amflora au fost abandonate. Alte şase cereri de autorizare a culturii de OMG-uri sunt în aşteptare la Comisia Europeană, printre care se numără şi autorizaţia pentru soiul de porumb TC1507 dezvoltat de grupul Pioneer.

Te-ar mai putea interesa și
Indicele Dow Jones al Bursei din New York a sărit pentru prima dată de 40.000 de puncte, în așteptarea unei decizii a Fed de reducere a dobânzii
Indicele Dow Jones al Bursei din New York a sărit pentru prima dată de 40.000 de puncte, în așteptarea unei decizii a ...
Indicele Dow Jones Industrial Average al Bursei de la New York a depăşit joi, pentru prima dată, pragul de 40.000 de puncte, în condiţiile în care marţi, miercuri şi joi bursele globale au......
Mircea Hațegan este noul director comercial al Telekom Romania Mobile Communications, în locul Andreei Cramer
Mircea Hațegan este noul director comercial al Telekom Romania Mobile Communications, în locul Andreei Cramer
Mircea Hațegan a fost numit astăzi în funcția de director executiv comercial al Telekom Romania Mobile Communications, ...
MADR: Inspectorii ANPA nu au identificat activităţi de recoltare a moluştelor sau a rapanelor în zona Portului Midia – Năvodari
MADR: Inspectorii ANPA nu au identificat activităţi de recoltare a moluştelor sau a rapanelor în zona Portului Midia ...
Inspectorii Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură (ANPA) au realizat în anul 2024, numai în Portul Midia ...
CNAIR pregătește achiziția a 32 de utilaje cu cu macara și echipament de atenuare a șocurilor la impact
CNAIR pregătește achiziția a 32 de utilaje cu cu macara și echipament de atenuare a șocurilor la impact
CNAIR a anunțat debutul procedurilor legale pentru achiziția unor utilaje destinate intervențiilor de întreținere pe ...