Controale ANPC în Iași la Piaţa Nicolina şi Hala de lactate. Inspectorii au dat amenzi de 86.000 de lei

Inspectorii pentru protecţia consumatorilor au aplicat amenzi contravenţionale în valoare de 86.000 de lei, au suspendat activitatea unor operatori economici şi au retras din consum o serie de produse neconforme, fie utilizate ca materie primă în panificaţie, fie aflate la comercializare, în urma unor controale efectuate în Iaşi, în Piaţa Nicolina şi Hala de lactate, dar şi la alte societăţi, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 15 mart. 2025, 13:59
Controale ANPC în Iași la Piaţa Nicolina şi Hala de lactate. Inspectorii au dat amenzi de 86.000 de lei

Potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), pe 14 martie, preşedintele ANPC, Cristian Popescu Piedone, împreună cu echipe de comisari din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Iaşi, a desfăşurat o serie de acţiuni de control la operatorii economici ieşeni. În cadrul acestor verificări, au fost inspectaţi 25 de operatori economici, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate sancţiuni conform legislaţiei în vigoare, astfel: 10 amenzi contravenţionale în valoare totală de 86.000 de lei; patru avertismente; 17 invitaţii la conformare; oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea tuturor deficienţelor; oprirea definitivă şi retragerea din consumul circuitului uman a produselor neconforme utilizate ca materie primă în fabricarea produselor de panificaţie (drojdie, făină de grâu), precum şi a produselor finite aflate la comercializare.

Verificările au scos la iveală o serie de deficienţe în respectarea normelor de protecţie a consumatorilor, printre care: depozitarea necorespunzătoare a produselor aflate la comercializare; utilizarea materiei prime fără elementele de identificare şi caracterizare corespunzătoare; neafişarea ingredientelor cu potenţial alergen; neafişarea preţului pe unitatea de măsură; vitrine frigorifice neigienizate; prezenţa insectelor (gândaci) în spaţiile de depozitare a produselor alimentare.

Unul dintre punctele de verificare a fost Piaţa Nicolina şi Hala de lactate administrată de Ecopiata, aflată sub autoritatea Primăriei Iaşi. Aici au fost constatate următoarele abateri: vitrine frigorifice neigienizate, cu prezenţă de rugină şi resturi alimentare, fără monitorizarea temperaturii de depozitare; tarabe din metal, ruginite şi neigienizate, fără condiţii corespunzătoare de depozitare a produselor lactate (comercializate la temperatura mediului ambiant, de aproximativ 17 grade Celsius, în loc de 0 – 4 grade Celsius).

„Măsura de oprire temporară a fost dispusă pentru igienizarea vitrinelor frigorifice, iar hala de lactate va fi dotată cu vitrine frigorifice noi în termen de 3 luni”, au decis reprezentanţii ANPC.

De asemenea, au fost descoperite nereguli şi la alţi operatori economici, precum brutăriile Florisim SRL şi Tehnomex SRL, cum ar fi: utilaje de producţie neigienizate, paviment deteriorat, cu fisuri, tavanul şi pereţii neigienizaţi, cu impurităţi, depozitare necorespunzătoare a produselor finite, produse expirate (ex: brânză cu grăsimi vegetale, DDM depăşit), ustensile de curăţenie depozitate necorespunzător în spaţiul de producţie.

De asemenea, la unitatea SC Petrişor Mihai Construct SRL, din Piaţa Nicolina, s-a dispus suspendarea activităţii până la remedierea deficienţelor privind igienizarea trunchiului din lemn utilizat în tranşarea cărnii.

Te-ar mai putea interesa și
Operatorii de telefonie mobilă din România ajută involuntar la monitorizarea dronelor în timp real de către Rusia – expert ucrainean
Operatorii de telefonie mobilă din România ajută involuntar la monitorizarea dronelor în timp real de către Rusia – ...
Operatorii de telefonie mobilă din România furnizează involuntar servicii de roaming dronelor-kamikaze Shahed ale Rusiei, potrivit lui Serhii 'Flash', expert ucrainean în domeniul tehnologiei de......
Lukaşenko susţine că o întâlnire cu Trump este posibilă, odată ce un „mare acord” va fi pregătit
Lukaşenko susţine că o întâlnire cu Trump este posibilă, odată ce un „mare acord” va fi pregătit
Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a declarat că va fi gata să se întâlnească cu preşedintele american Donald ...
Bursa de la Bucureşti a câştigat peste 28 de miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de la Bucureşti a câştigat peste 28 de miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat peste 28,3 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână, în ...
Australia şi Japonia au semnat contracte pentru a demara acordul de 7 miliarde de dolari pentru construcţia de nave de război
Australia şi Japonia au semnat contracte pentru a demara acordul de 7 miliarde de dolari pentru construcţia de nave de ...
Australia şi Japonia au semnat sâmbătă contracte care demarează acordul lor major în valoare de 10 miliarde de dolari ...