Prima demontare a unui reactor nuclear din Japonia va dura până în 2042

O companie japoneză de utilități a început operațiunile de demontare a unui reactor nuclear care nu mai funcționează, pentru a putea construi unul nou, fiind prima operațiune de acest tip demarată în Japonia, într-un moment în care autoritățile de la Tokyo vor să accelereze dezvoltarea energiilor regenerabile și să crească producția de energia nucleară, transmite AFP, scrie Agerpres.
AGERPRES - mar, 18 mart. 2025, 10:38
Prima demontare a unui reactor nuclear din Japonia va dura până în 2042

În anul 2008, compania Chubu Electric Power Co. a decis să demonteze două reactoare de la centrale sa nucleară de la Hamaoka, în regiunea Shizuoka (centrul Japoniei), în ideea de a evita costurile mari cu adaptarea lor la noile norme antiseismice. Reactorul doi al acestei centrale a fost conectat la rețea în 1978 dar a încetat să mai funcționeze în 2009.

Însă, lucrările de demontare au început abia luni, prin demontarea acoperișului superior al reactorului numărul doi, urmând ca o manevră superioară să aibă loc la un alt reactor al aceleiași centrale, a precizat marți un purtător de cuvânt al companiei pentru AFP. Procesul complicat de dezmembrare ar urma să continue până în 2042.

Aceasta este prima demontare a unui reactor al unei centrale atomice din arhipelagul nipon.

Până acum, la nivel mondial, un număr de 25 de reactoare nucleare au fost complet demontate, potrivit World Nuclear Association, organizația internațională a industriei energiei nucleare.

Japonia, țară care vrea să ajungă la neutralitatea emisiilor de carbon până în 2050, a decis să revină la energia nucleară după ce a închis cele 54 de reactoare în urma catastrofei de la Fukushima, din 2011. Conform strategiei actuale, arhipelagul nipon mizează pe o pondere de 20% – 22% a energiei nucleare în producția de electricitate în 2030, comparativ cu mai puțin de 10% în prezent. În cadrul acestei strategii, firma Chubu Electric va repune treptat în funcțiune unitățile care mai sunt operaționale și intenționează, de asemenea, să le prelungească durata de viață, mizând pe tehnologiile de ultimă generație.

În total, 26 de reactoare nucleare din Japonia, printre care și unitățile de la Hamaoka dar și reactoare nucleare destinate activităților de cercetare, sunt în prezent în curs de demontare, potrivit Autorității de reglementare a activităților nucleare din Japonia.

Țara asiatică a demontat un reactor de cercetare în anii 1990, după oprirea sa în 1976.

De asemenea, Japonia este angajată într-un proiect de mai multe decenii care vizează demontarea reactoarelor deteriorate de la centrala de la Fukushima Daiichi.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
UE va livra Ucrainei 500 de generatoare
UE va livra Ucrainei 500 de generatoare
Uniunea Europeană va livra Ucrainei 500 de generatoare, 200 de autobuze şi patru poduri de pontoane, au anunţat joi preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen şi preşedintele Consiliului......
Exporturile ruseşti de motorină s-au dublat după ce Trump a ridicat sancţiunile, însă SUA nu a primit nimic
Exporturile ruseşti de motorină s-au dublat după ce Trump a ridicat sancţiunile, însă SUA nu a primit nimic
Eforturile administraţiei de la Washington de a reduce preţurile la motorină au permis Rusiei să-şi dubleze exporturile ...
Oil Terminal: Nu au fost efectuate percheziţii la sediul companiei; Gabriel Daraban a încetat activitatea
Oil Terminal: Nu au fost efectuate percheziţii la sediul companiei; Gabriel Daraban a încetat activitatea
Oil Terminal precizează că nu au fost desfăşurate percheziţii la sediul societăţii în data de 12 noiembrie şi că ...
57 de kilometri noi de autostradă în România. Două tronsoane de pe A3 Transilvania vor fi date în trafic luna viitoare
57 de kilometri noi de autostradă în România. Două tronsoane de pe A3 Transilvania vor fi date în trafic luna viitoare
Tronsoanele Nădășelu – Zimbor și Suplacu de Barcău – Chiribiș din Autostrada A3 Transilvania vor fi date în trafic ...