Teodorovici anunţă modificarea legislaţiei achiziţiilor publice în acord cu Comisia Europeană

Legislaţia privind achiziţiile publice va fi modificată, iar noul text va fi pus în acord cu Comisia Europeană, a declarat vineri, la Bruxelles, ministrul pentru fonduri europene, Eugen Teodorovici.
Economica.net - vin, 13 iun. 2014, 18:22
Teodorovici anunţă modificarea legislaţiei achiziţiilor publice în acord cu Comisia Europeană

În cadrul unor întrevederi cu reprezentanţi ai Comisiei Europene, oficialul român a precizat că unul dintre subiecte s-a referit la achiziţiile publice, o nouă lege având în principal ca scop să elimine posiblitatea ca orice firmă de apartament să conteste proiecte de sute de milioane de euro.

‘Am ţinut în mod expres să discutăm de cel mai important subiect, cel legat de contestaţii. În România toată lumea contestă, şi aici am venit cu câteva exemple în faţa Comisiei, luate din alte state membre, am dat câteva exemple din Germania, din Austria, iar Comisia Europeană a fost de acord chiar să modificăm Ordonanţa 34 (n.r. – OUG 34/2006 actualizată privind atribuirea contractelor de achiziţie publică). Şi, dacă dacă vom face acest lucru, să convenim un text de comun acord, aş vrea chiar să-l trecem prin Guvern, în luna iunie, până la vacanţa parlamentară. A rămas că săptămâna viitoare vom trimite propunerea de text Comisiei Europene şi o vom discuta şi cu Ministerul Justiţiei, pentru a nu contravine Constituţiei, în primul rând’, a explicat ministrul Teodorovici.

El a adăugat că, potrivit Ordonanţei 34, în Romania orice persoană are un interes legitim de a contesta ceva.

‘Asta înseamnă că oricine poate face o astfel de contestaţie. O persoană sau o firmă de apartament poate contesta lucrări de sute de milioane de euro, ceea ce vrem să oprim, ca să nu mai avem astfel de probleme. Dacă clarificăm tot ceea ce este legat de acest text, vom face un pas mai înainte, în sensul de a limita sau scăpa de astfel de situaţii’, a arătat Teodorovici, cu referire la licitaţii sau alte situaţii de blocaje in instanţe.

Alte teme ale discuţiilor de la Bruxelles s-au referit, în principal, la stadiul finalizării Acordului de Parteneriat şi recomandările Comisiei Europene pe marginea acestui document, programele operaţionale pentru perioada de programare 2014-2020, achiziţiile publice şi sistemul propus de către Ministerul Fondurilor Europene pentru Programul Operaţional pentru persoanele defavorizate.

În ceea ce priveşte mecanismul distribuirii alimentelor pentru persoanele defavorizate, ministrul Teodorovici spune că acesta va fi definitivat în perioada următoare, astfel încât oamenii aflaţi în dificultate, care beneficiază de astfel de alimente de la UE, să nu mai stea la cozi. ‘ Romania cred că are cea mai mare populaţie care se încadrează în aceste cerinţe – undeva la 4 milioane de cetăţeni (…) A rămas ca săptămâna viitoare, fiind şi dânşii la Bucureşti, vom definitiva acest mecanism’, a adăugat el.

În legătură cu situaţia plăţilor, ministrul fondurilor europene a arătat că au existat întrebări legate de ţinta pe care ţara noastră o are în acest an, dacă aceasta va fi atinsă. ‘Am prezentat foarte clar cifrele şi am arătat că, la final de an, obiectivul nostru de a depăşi 2,8 miliarde de euro, ţinta minimă, va fi respectat. De asemenea, al doilea obiectiv este acela de a depăşi 3,5 milioane de euro, cât am avut anul trecut, şi am arătat clar că sumele care sunt în sistem şi modul în care vor fi trimise până la sfârşitul anului vor face ca cel de-al doilea obiectiv să fie atins’, a arătat Eugen Teodorovici.

Te-ar mai putea interesa și
XXXLutz, al doilea retailer de mobilă din lume, deschide un magazin Momax într-un oraş din Transilvania şi face angajări
XXXLutz, al doilea retailer de mobilă din lume, deschide un magazin Momax într-un oraş din Transilvania şi face angajări
Grupul austriac XXXLutz va deschide în curând al optulea magazin din ţara noastră, la Braşov, arată anunţul de angajare consultat de Economica.net....
Scandal politic în Germania. Jens Spahn, un aliat al cancelarului Merz, demisionează de la conducerea grupului creștin-democrat din Bundestag, după ce a devenit tată prin intermediul unei mame surogat
Scandal politic în Germania. Jens Spahn, un aliat al cancelarului Merz, demisionează de la conducerea grupului creștin-democrat ...
Jens Spahn, liderul grupului parlamentar al blocului conservator din Bundestag şi unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ...
Care e valoarea de piață a echipelor din finala Campionatului Mondial de Fotbal 2026? Lotul Spaniei este semnificativ mai scump decât cel al Argentinei
Care e valoarea de piață a echipelor din finala Campionatului Mondial de Fotbal 2026? Lotul Spaniei este semnificativ mai ...
Nici Franţa, nici Anglia, cele două echipe naţionale cu cea mai mare valoare de piaţă, nu se află în finala Cupei ...
Minsitrul german de Interne avertizează cu privire la riscurile foarte mari de comitere a unor atentate teroriste pe teritoriul țării
Minsitrul german de Interne avertizează cu privire la riscurile foarte mari de comitere a unor atentate teroriste pe teritoriul ...
Ministrul german de Interne Alexander Dobrindt a avertizat în privinţa unor posibile atacuri pe teritoriul ţării, afirmând ...