Prelungirea schemei de compensare-plafonare a avut niște beneficii pentru consumatorii finali – Sebastian Burduja, ministrul Energiei

Prelungirea schemei de compensare-plafonare a avut niște beneficii pentru consumatorii finali, iar până în prezent am plătit către furnizori 310 milioane de lei și avem pe circuit încă 134 de milioane de lei, a declarat, miercuri, într-o conferință de specialitate, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, scrie Agerpres.
AGERPRES - mie, 19 mart. 2025, 12:05
Prelungirea schemei de compensare-plafonare a avut niște beneficii pentru consumatorii finali - Sebastian Burduja, ministrul Energiei

„Îmi doresc o piață liberă în mod autentic și sunt convins că există beneficii în piața liberă care ar însemna prețuri mai mici pentru consumatorii finali, un mediu mai competitiv și un win-win, de fapt, pentru toată lumea. Să ne amintim puțin de unde am plecat și sigur că atunci nu eram la Ministerul Energiei, dar cred că sunt datele corecte. În 2019, un certificat de CO2 costa 17-19 euro, iar un an mai târziu era în jur de 100 de euro, 90 și ceva de euro, la pachet cu o furtună perfectă de tip pandemie, ulterior criză energetică, război – Federația Rusă invadează Ucraina. Se termină pandemia, crește cererea și o ținem dintr-una în alta, de atunci. Cred că sunteți de acord cu mine că, oricât de neplăcută ar fi poate prelungirea acestei scheme de compensare-plafonare, a avut niște beneficii pentru consumatorii finali și țin să vă mulțumesc dumneavoastră, furnizorilor, pentru că în toată această perioadă ați dus o bună parte din greul acestei scheme. Asta este realitatea și am spus-o public. Sigur că, din perspectiva unui politruc nenorocit, ar fi mai ușor să găsesc un țap ispășitor sau să spun că furnizorii sunt așa și pe dincolo, dar realitatea este că între prețul la factură și prețul cu care dumneavoastră achiziționați energia electrică și gazul, această diferență suportați dumneavoastră, iar apoi statul român, în urma procedurilor pe care le cunoașteți cu toții, o rambursează”, a menționat Burduja.

Ministrul a subliniat ideea că, dacă s-ar fi eliminat schema de compensare-plafonare, ar fi fost o mare problemă la nivel social și la nivel economic, dar și din perspectiva inflației, cu efecte nedorite.

„Cred că trebuie să avem grijă și nu trebuie să ne jucăm cu aceste lucruri. Am început anul cu 1,5 miliarde, noi, 1,5 miliarde Ministerul Muncii. Pot să vă spun că am efectuat plăți de 310 milioane de lei deja, bani care ar trebui să fie în conturile furnizorilor și avem pe circuit încă 134 de milioane de lei, deci în total peste 444 de milioane de lei. Diferența de 134 de milioane, cred că o să o vedeți în zilele următoare sau la începutul săptămânii viitoare. Știu că și Ministerul Muncii a făcut eforturi și a plătit pe circuit undeva la 670 de milioane de lei. Cert este că noi vom face toate demersurile necesare să punem în plată aceste sume cât mai rapid. Practic, din tot ceea ce avem depus la ANRE, cu procentul de 40%, noi am făcut toate plățile disponibile, pe care le puteam face în acest moment. De aceea este foarte important ca, împreună noi toți, să găsim soluții pentru accelerarea acestor proceduri și dumneavoastră, furnizorii, să veniți cu noi cereri și noi să putem să achităm acest avans, astfel încât să aveți această lichiditate”, a afirmat Sebastian Burduja.

Asociația Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER) organizează, miercuri, cea de-a IX-a ediție a Conferinței Anuale, cu tema Re-liberalizare: Competiție pe piața energiei în beneficiul tuturor.

Te-ar mai putea interesa și
Marea Britanie – Noul guvern anunţă eliminarea TVA la consumul de electricitate al gospodăriilor în iarna viitoare
Marea Britanie – Noul guvern anunţă eliminarea TVA la consumul de electricitate al gospodăriilor în iarna viitoare
Guvernul britanic a anunţat marţi eliminarea taxei pe valoarea adăugată (TVA) la consumul de electricitate pentru gospodării în iarna viitoare, prima măsură luată în favoarea puterii de......
Soluție pentru evitarea insolvenței STB: Gruia Stoica, producătorul tramvaielor de la Pașcani, dispus să renunțe la 90% din creanță
Soluție pentru evitarea insolvenței STB: Gruia Stoica, producătorul tramvaielor de la Pașcani, dispus să renunțe la ...
GRAMPET Group, din care face parte Electroputere VFU Pașcani – compania desemnată câștigătoare a procedurii de achiziție ...
Bursa de la Londra (LSE) va introduce tranzacţiile non-stop anul viitor
Bursa de la Londra (LSE) va introduce tranzacţiile non-stop anul viitor
Bursa de Valori de la Londra (LSE) şi-a anunţat marţi intenţia de a lansa LSE 24, un site pe care vor putea fi făcute ...
PPC Blue România a pus în funcțiune 7 stații de încărcare ultra-rapide pentru vehicule electrice la Aeroportul Otopeni
PPC Blue România a pus în funcțiune 7 stații de încărcare ultra-rapide pentru vehicule electrice la Aeroportul Otopeni
PPC Blue România, parte a grupului PPC în România, a pus în funcțiune cele 7 stații de încărcare ultra-rapide pentru ...