Franţa – Banca centrală raportează pierderi de 7,7 miliarde de euro în 2024, dar speră să revină pe profit

Banca Centrală a Franţei a raportat noi pierderi în 2024, dar a dat asigurări că a depăşit cea mai dificilă perioadă şi va reveni pe profit în următorii ani, transmite Reuters.
AGERPRES - J, 20 mart. 2025, 11:19
Franţa - Banca centrală raportează pierderi de 7,7 miliarde de euro în 2024, dar speră să revină pe profit

Multe bănci centrale au raportat pierderi în 2024, după ce modificarea rapidă a politicii monetare în zona euro a redus rezervele instituţiilor, scrie Agerpres.

Pierderile nete înregistrate anul trecut de Banca Centrală a Franţei s-au ridicat la 7,7 miliarde de euro (8,4 miliarde de dolari), un nivel mai redus decât în cazul altor bănci centrale deoarece fondurile „pentru zile negre” au compensat cea mai mare parte a pierderilor.

Pe fondul reducerii dobânzilor la depozite şi al scăderii deţinerilor de obligaţiuni, Banca Franţei se aşteaptă la scăderea progresivă a pierderilor în următorii ani.

„Previzionăm că Banca Franţei va reveni pe profit într-un număr limitat de ani”, le-a spus jurnaliştilor guvernatorul Francois Villeroy de Galhau.

Şi Banca Centrală a Germaniei (Bundesbank) a raportat anul trecut pierderi de aproximativ 19,2 miliarde de euro (20,1 miliarde de dolari) şi a avertizat că şi în următorii ani ar putea raporta pierderi, deşi la un nivel mai redus.

„Vârful poverii anuale probabil a trecut”, a afirmat preşedintele Bundesbank, Joachim Nagel, la o prezentare în Frankfurt. Acesta avertizase de anul trecut că vor urma ani dificili şi că Banca Centrală a Germaniei nu va contribui la veniturile guvernamentale. „Nu ne aşteptăm să distribuim profituri o perioadă”, a declarat Nagel.

Pe fondul modificării politicii monetare a BCE, Bundesbank a intrat în 2024 cu rezerve de doar 700 milioane de euro, pentru a amortiza pierderile. Din 2022, BCE a majorat rapid dobânzile în zona euro, pentru a contracara inflaţia. Acum inflaţia s-a redus iar BCE a redus dobânzile în zona euro.

În 20 februarie, Banca Centrală Europeană a anunţat că 2024 a fost al doilea an consecutiv în care a înregistrat pierderi şi, totodată, a subliniat că ar putea înregistra în continuare pierderi, chiar dacă mai mici, în următori ani.

În 2024, BCE a înregistrat pierderi de 7,944 miliarde euro, în creştere faţă de cele de 7,886 miliarde euro raportate în 2023.

Te-ar mai putea interesa și
11,2 miliarde de lei în taxe și accize la bugetul de stat în 2025: BAT România se bazează pe dialog, predictibilitate și politici pro-inovare
11,2 miliarde de lei în taxe și accize la bugetul de stat în 2025: BAT România se bazează pe dialog, predictibilitate ...
BAT România a contribuit cu 11,2 miliarde de lei la bugetul de stat în 2025, sub formă de taxe și accize, confirmându-și poziția de al doilea cel mai mare contribuabil la bugetul de stat din......
Cum se schimbă criteriile cumpărătorilor de apartamente rezidențiale: de la preț și suprafață la produsul rezidențial complet
Cum se schimbă criteriile cumpărătorilor de apartamente rezidențiale: de la preț și suprafață la produsul rezidențial ...
Pe o piață în care cumpărătorii analizează mai atent costurile, localizarea, mobilitatea și calitatea execuției, ...
Prețul automatizării: În plină grevă, Hyundai preia total controlul Boston Dynamics, producătorul roboților umanoizi Atlas
Prețul automatizării: În plină grevă, Hyundai preia total controlul Boston Dynamics, producătorul roboților umanoizi ...
Hyundai a plătit circa 300 de milioane de euro pentru pachetul de acțiuni deținut de SoftBank la Boston Dynamics. În ...
Germania forţează o răsturnare a balanței puterilor – Înlocuirea ONU cu o armată UE. Ce propun nemţii în Liban
Germania forţează o răsturnare a balanței puterilor – Înlocuirea ONU cu o armată UE. Ce propun nemţii în Liban
Ministrul de externe german Johann Wadephul a propus înlocuirea misiunii ONU în Liban al cărui mandat se apropie de expirare ...