Grindeanu: nu ne permitem un avion doar la dispoziția președintelui. Aș fi de acord cu un avion al statului român

România nu își permite un avion prezidențial, care să fie doar la dispoziția președintelui și în rest să stea, însă aș fi de acord cu un avion al statului român, a afirmat, joi, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, într-o conferință de presă, prilejuită de semnarea contractului de proiectare și execuție a lotului 2A Ditrău - Grințieș, parte a Autostrăzii Unirii (A8), scrie Agerpres.
AGERPRES - J, 20 mart. 2025, 12:51
Grindeanu: nu ne permitem un avion doar la dispoziția președintelui. Aș fi de acord cu un avion al statului român

În contextul desecretizării cheltuielilor generate de închirierea de aeronave private pentru deplasările fostului președinte Klaus Iohannis, ministrul Transporturilor a fost întrebat de jurnaliști dacă nu e cazul ca România să aibă un avion prezidențial. Acesta a răspuns că nu ar fi de acord cu un avion prezidențial, dar ar fi de acord cu un avion al statului român.

„Nu cred că un avion care să fie doar la dispoziția președintelui ne permitem și să stea în rest. Nu cred că există țară în Uniunea Europeană să nu aibă un avion oficial al statului, care să fie folosit de prim-ministru în chestiuni oficiale care nu țin neapărat de guvern sau de președinție. Cred că asta ar fi o abordare corectă, nu exclusiv la președinție. Asta e o treabă cu care n-aș fi de acord. Dar și când a fost prima oară acest scandal, când au apărut prima oară informațiile cu costurile fostului președinte, am spus același lucru. Eu cred că populisme ieftine, cum văd că încearcă unii, că se duc și se filmează cum se duc și stau la economic, dar după aia imediat se mută la business, astea sunt populisme de 2 lei. Dacă dăm la o parte aceste chestiuni, eu cred că oficial statul român ar putea să aibă așa ceva. Dar e părerea mea, nu înseamnă că e decizia la mine, din acest punct de vedere”, a adăugat șeful de la Transporturi.

În altă ordine de idei, ministrul a susținut că nu a mers în nicio vizită oficială cu Klaus Iohannis.

„Eu n-am beneficiat de niciuna din vizite. N-am fost în nicio vizită oficială cu președintele Iohannis. Eu, ca ministru al Transporturilor, în niciuna în toți acești ani n-am fost, nu s-a nimerit. În trei ani și câteva luni, eu n-am fost în nicio vizită oficială cu președintele Iohannis. Haideți să vă dau un exemplu! Am fost cred că la vreo două sau trei săptămâni după ce domnia-sa a fost în Emirate, dacă nu mă înșel, avusese un traseu în zona respectivă și fuseseră începute niște discuții de către dânsul, de către echipă și noi am venit după vreo 2-3 săptămâni, fără niciun fel de legătură. E singura dată când, să spunem, aproape ne-am intersectat, dar în rest nu”, a menționat acesta.

La începutul acestei săptămâni, Administrația Prezidențială a desecretizat situația costurilor cu zborurile speciale efectuate pentru deplasările externe ale delegațiilor conduse de fostul președinte Klaus Iohannis începând cu anul 2015 și până în anul 2025. Din document reiese că cele 193 de zboruri dus – întors au costat în total peste 113.000.000 lei.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Mândrie industrială românească: Un nou tractor fabricat în România de IRUM, la Reghin
VIDEO Mândrie industrială românească: Un nou tractor fabricat în România de IRUM, la Reghin
IRUM Reghin, singurul producător român de tractoare agricole și forestiere, a lansat la München TAF-X Combi, un nou concept de tractor forestier dezvoltat în România. ...
Criză energetică la Iași după ce un transformator a luat foc: Peste 22.000 de apartamente, școlile și spitalele au rămas fără apă caldă și căldură. Se caută soluții de urgență
Criză energetică la Iași după ce un transformator a luat foc: Peste 22.000 de apartamente, școlile și spitalele au ...
Primăria Iaşi susţine că împreună cu şcolile şi spitalele din oraş caută soluţii temporare de alimentare cu apă ...
Explozie urmată de incendiu la fabrica de amidon din Medgidia: Elicopterul SMURD, trimis de urgență pentru victime cu arsuri grave
Explozie urmată de incendiu la fabrica de amidon din Medgidia: Elicopterul SMURD, trimis de urgență pentru victime cu ...
Două persoane au fost rănite într-un incendiu provocat de o explozie la fabrica de amidon din Medgidia, a anunţat, duminică, ...
Veste majoră pentru românii care își vând hainele pe Vinted: Anunțurile devin vizibile automat pentru cumpărătorii din alte trei țări europene
Veste majoră pentru românii care își vând hainele pe Vinted: Anunțurile devin vizibile automat pentru cumpărătorii ...
Utilizatorii din România ai platformei Vinted își pot vinde produsele și către cumpărători din Croația, Cehia și ...