România nu e afectată de criza gazelor ruseşti, produce acum mai mult decât consumă – Guvern

Populaţia României nu va fi afectată de sistarea livrărilor de gaze ruseşti spre Ucraina, întrucât avem suficiente gaze înmagazinate, o capacitate adecvată de extracţie, iar, la ora actuală, producţia depăşeşte consumul, se arată într-un comunicat al Departamentului pentru Energie.
Economica.net - lun, 16 iun. 2014, 08:25
România nu e afectată de criza gazelor ruseşti, produce acum mai mult decât consumă - Guvern

 “Am avut în această dimineaţă, împreună cu operatorul de transport gaze naturale, Transgaz  Mediaş, o analiză a situaţiei, iar, din datele primite, rezultă că avem deja stocate peste 1,4 miliarde de metri cubi de gaze naturale. Mai mult, în ultima lună şi, inclusiv, în prezent, producţia internă a României depăşeşte consumul naţional, ceea ce ne ajută foarte mult. Şi, să  nu uităm, că vin luni de vară, în care consumul scade natural”, a declarant în comunicat Răzvan Nicolescu, ministrul delegat pentru Energie.

Departamentul pentru Energie a elaborat un plan de măsuri pe care-l va implementa dacă va fi  cazul ca situaţia de conflict dintre Rusia şi Ucraina să se prelungească.

„Guvernul dă asigurări că o problemă în alimentarea cu gaze naturale a populaţiei din România  este exclusă nu numai acum, dar şi în lunile de iarnă. Dar, cu toate acestea, sperăm ca această  dispută dintre Rusia şi Ucraina pe tema gazelor să se soluţioneze cât mai rapid”, a adăugat  Răzvan Nicolescu.

Tocmai de aceea, ministrul delegat pentru Energie a solicitat Comisiei Europene să se implice în  calitate de mediator în soluţionarea rapidă a acestui diferend. 

Începând cu ora 9.00, ora României, Gazprom a oprit livrarea de gaze naturale către Ucraina, din cauza facturilor neplătite. Gigantul rus a anunţat că va livra gaze doar dacă vor fi plătite în avans.

Citeste si: Rusia a oprit furnizarea de gaze către Ucraina

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...