Hidrocentrale neterminate de 700 MW ar putea fi finalizate în următorii ani, se dă lege nouă. Lista centralelor

Ministrul Energiei a spus că proiectele de finzalizare a 10 hidrocentrale, în care s-au investit deja 12 miliarde de lei, vor fi deblocate, iar construcția lor va fi accelerată.
Mihai Nicuţ - J, 20 mart. 2025, 22:09
Hidrocentrale neterminate de 700 MW ar putea fi finalizate în următorii ani, se dă lege nouă. Lista centralelor

„Lucrăm la o propunere de act normativ, în premieră, pentru deblocarea şi accelerarea majoră a proiectelor începute, cu grad ridicat de execuţie. Sunt peste zece hidrocentrale, cu o valoare cumulată a investiţiilor de aproape 12 miliarde de lei, mare parte bani deja cheltuiţi de statul român. Vorbim despre peste 700MW, cu un stadiu de execuţie de până la 98%”, a scris ministrul Energiei pe pagina sa de Facebook, fără a detalia.

Potrivit unor surse familiare cu chestiunea, este vorba despre un pachet de centrale dintre cele începute și neterminate care au șanse să fie finalizate până în 2033 cel mai târziu, aflate în patrimoniul Hidroelectrica. Puterea instalată totală a acestor centrale este de aproape 711 MW.  Iată care sunt cele zece proiecte, cu mențiunea că de majoritatea s-a mai vorbit în ultimii ani:

  • AHE a râului Jiu pe sector Livezeni – Bumbești 65,14 MW;
  • AHE Cerna – Belareca 21,7 MW;
  • Complex hidrotehnic și energetic Cerna- Motru – Tismana etapa a II-a. 119 MW;
  • AHE a râului Olt defileu pe sectorul Cornetu-Avrig 131MW;
  • AHE a râului Siret, pe sectorul Cosmesti-Movileni 71,7MW;
  • AHE a râului Olt pe sectorul Izbiceni – Dunăre. CHE Islaz 28,8 MW;
  • AHE Pascani pe râul Siret 80% 9,4 MW;
  • AHE Surduc-Siriu 228 MW;
  • A.H.E.Răstolița 35,2 MW.

Unele dintre aceste proiecte sunt aproape terminate – 89% este gradul de realizare la Răstolița sau la Livezeni-Bumbești și 90% la Cena-Motru-Tismana, iar despre finalizarea lor se vorbește de câțiva ani. Cele mai aproapiate termene de punere în funcțiune sunt 2026, pentru Răstolița, și 2027 pentru hidrocentralele de pe Jiu (Livezeni-Bumbești). Cea mai îndepărtate punere în funcțiune, în anul 2033, este cea mai sudică centrală de pe Olt, cea de la Islaz, care este însă foarte importantă pentru că, odată finalizată, Hidroelectriva va putea să folosescă în regim reversbil , și în regim de pompă, câteva hidrocentrale aflate mai în amonte pe Olt.

Citește și:

Hidroelectrica repune oficial în funcțiune un grup de la hidrocentrala Porțile de Fier 1, reparat la Reșița

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie verde din Romania și furnizează servicii tehnologice esențiale pentru Sistemul Energetic Național. Compania operează 187 de centrale cu o capacitate hidroenergetică de 6,3 GW și deține un parc eolian la Crucea, cu o putere instalată de 108 MW.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Lucrările la cel mai lung tunel ar putea începe din toamnă – surse
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Lucrările la cel mai lung tunel ar putea începe din toamnă – surse
WeBuild va lansa utilajul TBM pentru forarea tunelului Poiana (1,78 kilometri) la portalul dinspre Sibiu, și nu la cel dinspre Pitești, cum era prevăzut inițial. Lucrările la cel mai lung tunel......
Electro-Alfa International raportează venituri în creştere cu 18% în primele şase luni din 2026
Electro-Alfa International raportează venituri în creştere cu 18% în primele şase luni din 2026
Electro-Alfa International, producător român de echipamente electrice şi furnizor deservicii EPC şi IT, listat la Bursa ...
Schema de erbicidare la rapiță: 8 criterii tehnice pentru decizii adaptate condițiilor din câmp
Schema de erbicidare la rapiță: 8 criterii tehnice pentru decizii adaptate condițiilor din câmp
Buruienile reprezintă una dintre principalele probleme ale culturii de rapiță. Menținerea lor sub pragul economic de ...
Bursa de Valori Bucureşti a închis pe verde ultima şedinţă a săptămânii; rulajul a depăşit 96 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis pe verde ultima şedinţă a săptămânii; rulajul a depăşit 96 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de vineri, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat ...