Ministrul de externe al Germaniei, îngrijorat că Ucraina va rupe UE

Ministrul german de externe Frank-Walter Steinmeier a exprimat temeri în legătură cu o posibilă sciziune în cadrul Uniunii Europene (UE) în contextul situaţiei din Ucraina, relatează miercuri agenţia de presă Interfax-Ukraina.
Economica.net - mie, 18 iun. 2014, 08:27
Ministrul de externe al Germaniei, îngrijorat că Ucraina va rupe UE

‘Pe fondul a ceea ce se întâmplă în prezent în Ucraina, cel mai mare risc pentru noi este o posibilă divizare a Europei’, a declarat şeful diplomaţiei germane într-o conferinţă de presă susţinută marţi la Tallin (capitala Estoniei), după o întâlnire cu miniştrii de externe din cele trei ţări baltice.

‘Tot ceea ce Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) şi UE au întreprins împreună în ultimul timp arată că Europa este departe de un acord politic’, a afirmat Steinmeier, evocând negocierile eşuate cu privire la gazele livrate Ucrainei şi avionul ucrainean de transport militar doborât la sfârşitul săptămânii trecute în estul ţării.

În aceeaşi declaraţie de presă, şeful diplomaţiei germane a subliniat necesitatea ca eforturi internaţionale să determine Rusia să-şi schimbe ‘acţiunile’ în Ucraina.

În opinia sa, nu ar trebui de asemenea ignorate ‘încălcările de spaţiu aerian al ţărilor baltice de către avioane de vânătoare ruseşti’, care s-au multiplicat în ultimul timp.

Ministrul german de externe a mai spus că europenii sunt solidari cu ţările baltice: ‘Problemele voastre sunt şi problemele noastre’.

Şeful diplomaţiei germane şi-a exprimat totodată temerea că eşecul negocierilor cu privire la gaze va influenţa statele membre ale UE, deoarece acestea vor trebui să-şi folosească parţial rezervele de combustibil.

‘Eşecul negocierilor afectează în mod direct Europa. Sperăm că Rusia va manifesta deschidere faţă de (noi) negocieri, despre care a şi vorbit comisarul european pentru energie Günther Oettinger’, a afirmat ministrul german.

El a lansat un apel la solidaritate către ţările UE, care, în opinia sa, ar trebui să elaboreze o poziţie comună, în contextul a ceea ce se întâmplă în Ucraina.

Comisia Europeană (CE) a propus noi negocieri trilaterale Ucraina-Rusia-UE cu privire la gaze până la mijlocul lunii iulie, după cum a declarat marţi comisarul european al energiei, citat de ITAR-TASS.

‘Comisia Europeană speră să găsească o soluţie la problema gazelor în decursul verii, când mai sunt suficiente gaze în depozite, iar cererea este scăzută’, a spus Oettinger, în contextul în care monopolul rus de gaze Gazprom a suspendat luni livrările de gaze către Ucraina, instituind, la expirarea unui ultimatum, un sistem de plată în avans.

Luni, ora 6.00 GMT, a expirat termenul limită dat de Moscova Kievului pentru rambursarea datoriei în valoare totală de 4,5 miliarde de dolari, iar cele două părţi au adresat plângeri una împotriva alteia la Curtea Internaţională de Arbitraj din Stockholm.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la Bucureşti a pierdut în această săptămână aproape 383 de milioane de lei din capitalizare
Bursa de la Bucureşti a pierdut în această săptămână aproape 383 de milioane de lei din capitalizare
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut în această săptămână aproape 383 de milioane de lei la capitalizare, în timp ce valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a înregistrat un declin de peste......
SUA extind din nou termenul limită pentru vânzarea activelor internaţionale ale Lukoil
SUA extind din nou termenul limită pentru vânzarea activelor internaţionale ale Lukoil
Administraţia Trump a extins cu aproape o lună termenul limită pentru ca firmele din energie să încheie acorduri pentru ...
Cum investești 1.000 de euro cu profit. Top 5 acțiuni în care îți poți duce economiile
Cum investești 1.000 de euro cu profit. Top 5 acțiuni în care îți poți duce economiile
Românii au posibilitatea să investească nu doar în titlurile listate la Bursa de Valori București (BVB) ori în marile ...
Nicușor Dan: Drona prăbuşită la Galaţi este rusească, „concluzie fără dubiu a raportului tehnic” – FOTO
Nicușor Dan: Drona prăbuşită la Galaţi este rusească, „concluzie fără dubiu a raportului tehnic” – FOTO
Președintele Nicușor Dan a anunțat concluziile raportului tehnic: drona prăbușită pe un bloc din Galați este de tip ...