Cifrele publicate de ASF privind numărul de reclamaţii pe piaţa asigurărilor stârnesc confuzie – ASSAI

Datele oficiale ale Autorităţii de Supraveghere Financiară /ASF/ privind numărul de reclamaţii înregistrate în domeniul asigurărilor stârnesc confuzie, existând diferenţe majore între datele centralizate de ASF, datele publicate de societăţile de asigurări şi numerele de înregistrare alocate reclamaţiilor trimise online.
Economica.net - mie, 18 iun. 2014, 15:19
Cifrele publicate de ASF privind numărul de reclamaţii pe piaţa asigurărilor stârnesc confuzie - ASSAI

Pentru 2013, cifrele vehiculate de ASF indicau un total de circa 10.000 de reclamaţii, numărul de reclamaţii publicate pe site-urile societăţilor de asigurare conduc la un total de 14.000, în timp numerele alocate de sistemul informatic pentru reclamaţiile depuse online arată un total de peste 76.000 de reclamaţii (exclusiv cele depuse în format fizic, la registratură – n.r.), a declarat miercuri directorul general al Asociaţiei Service-urilor Autorizate Independente /ASSAI/, Cristian Munteanu, la conferinţa Transporter After – Sales.

Pentru reclamaţiile depuse online, sistemul informatic alocă numere consecutive. Munteanu a prezentat în cadrul conferinţei o reclamaţie din 18 decembrie 2013 care avea numărul de înregistrare 76.088 şi o reclamaţie din 28 aprilie 2014 care avea alocat numărul 39.685, fapt ce indică un număr mult mai mare de reclamaţii în domeniul asigurărilor decât cele comunicate oficial.

Directorul Direcţiei Asigurări Obligatorii din cadrul ASF, Mona Cucu, a declarat miercuri că numărul reclamaţiilor a crescut an de an, majoritatea sunt pe RCA şi sunt soluţionate favorabil, în sensul că petenţii au dreptate. Ea a precizat că în primul trimestru din 2014 ASF a înregistrat 4.692 de petiţii, din care 3.128 din partea asiguraţilor, păgubiţilor şi service-urilor, restul fiind solicitări de informaţii şi alte solicitări. Din cele 3.128 de reclamaţii, 287 au fost trimise din partea service-urilor, mai puţine cu 17,4 % decât în perioada similară din 2013.

Potrivit ASSAI, numărul intrărilor în service-urile auto a scăzut cu 40 % în 2014 faţă de vârful din 2008, în timp ce numărul reclamaţiilor în domeniul asigurărilor auto creşte exponenţial, ceea ce arată disfuncţionalităţi în piaţa asigurărilor.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO József Váradi, CEO Wizz Air: Nu punem suprataxă pe combustibil și nu schimbăm prețurile la bilete
VIDEO József Váradi, CEO Wizz Air: Nu punem suprataxă pe combustibil și nu schimbăm prețurile la bilete
Wizz Air afirmă că nu se confruntă cu probleme privind aprovizionarea cu combustibil și că nu intenționează să anuleze zboruri sau să introducă suprataxe de combustibil în această vară,......
Circulaţia pe Transalpina, între Rânca și Curpăț, se va deschide începând de mâine
Circulaţia pe Transalpina, între Rânca și Curpăț, se va deschide începând de mâine
Circulaţia rutieră se redeschide vineri, începând cu ora 09:00, pe Transalpina, pe sectorul cuprins între km 34+800 ...
One United Properties câștigă definitiv două procese cu Primăria Capitalei. Autorizațiile pentru One Floreasca Towers și One Lake District rămân valabile
One United Properties câștigă definitiv două procese cu Primăria Capitalei. Autorizațiile pentru One Floreasca Towers ...
Dezvoltatorul One United Properties a primit decizii favorabile de la Curtea de Apel în două procese în care Primăria ...
World Estetix Distribution își consolidează poziția pe piața de estetica medicală printr-o distincție obținută în cadrul Congresului Anti-Aging 2026
World Estetix Distribution își consolidează poziția pe piața de estetica medicală printr-o distincție obținută în ...
World Estetix Distribution a participat la cea de-a 18-a ediție a Congresului de Medicină Estetică, Anti-Aging și Dermatologie ...