Rasmussen: NATO nu respinge ideea dezvoltării cooperării cu Rusia

Secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Anders Fogh Rasmussen, a declarat joi la Londra că NATO nu respinge ideea dezvoltării cooperării cu Rusia, reafirmând în acelaşi timp că primirea de noi membri în blocul militar nu este o măsură îndreptată împotriva Moscovei.
Economica.net - J, 19 iun. 2014, 12:49
Rasmussen: NATO nu respinge ideea dezvoltării cooperării cu Rusia

Răspunzând la întrebările jurnaliştilor după un discurs rostit la Institutul regal pentru relaţii internaţionale din capitala britanică, Rasmussen a subliniat că decizia Alianţei de suspendare a relaţiilor cu Rusia, în contextul evenimentelor din Ucraina, nu este una ireversibilă.

”Evenimentele din Ucraina au însemnat un semnal de îngrijorare. Noi trebuie să schimbăm principiile de evaluare a ameninţărilor, ţinând cont de noile provocări, dar relaţiile pe care noi le-am stabilit cu Rusia sunt unice. Avem un Consiliul NATO-Rusia, am avut reuniuni comune”, a afirmat Rasmussen, citat de RIA Novosti.

El a adăugat că NATO ”nu trebuie să accepte noi membri în contrapondere la agresiunea Rusiei, ci dimpotrivă trebuie să atragă Rusia în dialog şi parteneriat”.

În acelaşi timp, Anders Fogh Rasmussen a apreciat că ‘toate ţările au dreptul la autodeterminare şi, dacă o ţară doreşte ”să contribuie la întărirea securităţii europene”, NATO nu-i va refuza această dorinţă.

”NATO susţine politica uşilor deschise. Dăm dreptul oricărei ţări europene să contribuie la întărirea securităţii europene, orice ţară poate fi invitată să adere la NATO”, a declarat Rasmussen. ”Creşterea numărului de membri NATO nu este o măsură îndreptată împotriva Rusiei, aceasta corespunde chiar şi intereselor Rusiei”, a ţinut să precizeze Anders Fogh Rasmussen, încercând să alunge îngrijorările Moscovei faţă de expansiunea blocului militar în estul Europei, în special în fostele republici sovietice.

Miniştrii de externe ai ţărilor membre în NATO au anunţat, la începutul lunii aprilie, că Alianţa îşi suspendă cooperarea practică şi militară cu Rusia din cauza situaţiei din Ucraina, dar că menţine contactele în cadrul Consiliului NATO-Rusia, la nivel de ambasadori.

În luna iunie, un grup de experţi a elaborat pentru secretarul general al NATO un raport, a cărei concluzie era că revenirea la un parteneriat strategic între Alianţă şi Rusia este acum imposibilă, dar că o cooperare cu această ţară va aduce beneficii comunităţii transatlantice, întrucât Moscova şi Occidentul nu sunt implicate în confruntări ideologice globale şi au interese comune în multe domenii ale relaţiilor internaţionale, inclusiv în contracararea terorismului şi a proliferării armelor nucleare.

Te-ar mai putea interesa și
evomag anunță un update major: investiții de 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online
evomag anunță un update major: investiții de 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online
evomag accelerează dezvoltarea tehnologică și investește 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online. Update-ul major al platformei online acoperă întregul proces......
Tema Energy: Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la 800 de milioane dolari până în 2035
Tema Energy: Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la 800 de milioane dolari până în ...
Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la aproape 800 de milioane dolari până în 2035, ...
Producția de mașini a României a scăzut din nou, cu 13%, în septembrie 2026
Producția de mașini a României a scăzut din nou, cu 13%, în septembrie 2026
Cele două uzine producătoare de autoturisme din România au asamblat împreună, în septembrie 2026, un total de 45.776 ...
Mama tuturor bombelor e în planurile de atac ale SUA în Iran, în caz de urgenţă. Ce este mega-bomba care ar putea fi folosită
Mama tuturor bombelor e în planurile de atac ale SUA în Iran, în caz de urgenţă. Ce este mega-bomba care ar putea fi ...
Armata SUA a elaborat planuri de atac care ar putea include utilizarea bombei GBU-43/B (MOAB, Massive Ordnance Air Blast ...