Criza din Ucraina: Discuţie telefonică Putin-Poroşenko pentru rezolvarea conflictului din regiunile estice

Preşedintele rus Vladimir Putin a exprimat, într-o discuţie telefonică avută cu omologul său ucrainean Petro Poroşenko, 'o serie de comentarii cu accent pe încetarea imediată a operaţiunii militare a Kievului în Lugansk şi Doneţk', informează, vineri, servicul de presă al Kremlinului. La rândul său, Poroşenko l-a informat pe şeful statului rus cu privire la principalele puncte ale planului său de reglementare a situaţiei din sud-estul Ucrainei, informează ITAR-TASS.
Economica.net - vin, 20 iun. 2014, 05:39
Criza din Ucraina: Discuţie telefonică Putin-Poroşenko pentru rezolvarea conflictului din regiunile estice

‘Preşedintele Rusiei şi-a exprimat încrederea că, în realizarea acestui plan, atenţia va fi acordată prioritar soluţionării problemelor-cheie, care au stârnit proteste vehemente din partea populaţiei din regiunile estice’, se spune în comunicatul Kremlinului.

Anterior, faptul că a avut loc această discuţie telefonică, în seara zilei de joi la iniţiativa părţii ucrainene, a fost anunţat de secretarul de presă al preşedintelui Putin, Dmitri Peskov.

Potrivit serviciului de presă al preşedintelui Ucrainei, Poroşenko ‘a conturat punctele cheie şi graficul realizării planului de reglementare a situaţiei din estul’ republicii. Şeful statului ucrainean mai subliniat ‘necesitatea eliberării ostaticilor şi impunerii unui regim eficient de control la graniţa ruso-ucraineană’.

Poroşenko ‘a subliniat că, pe lângă încetarea focului, el mizează pe sprijin la adresa planului său de pace’, a adăugat serviciul de presă al preşedintelui Ucrainei.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...