Asia Centrală e afectată de un val de căldură în martie, ce afectează accesul la apă și recoltele perioadei

Un intens și neobișnuit val de căldură a afectat Asia Centrală în luna martie, potrivit unui studiu publicat vineri, amenințând recoltele și accesul la apă în această regiune în mare parte rurală, care suferă deja din cauza consecințelor provocate de schimbările climatice, relatează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - vin, 04 apr. 2025, 10:41
Asia Centrală e afectată de un val de căldură în martie, ce afectează accesul la apă și recoltele perioadei

Pe parcursul lunii martie 2025, temperaturile au fost mai mari cu până la 10 grade Celsius în raport cu media din perioada preindustrială, potrivit World Weather Attribution (WWA), o rețea științifică de referință, care a realizat această cercetare.

Studiul a fost realizat în cele cinci țări din Asia Centrală: Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan, Turkmenistan și Uzbekistan.

Schimbările climatice au intensificat valul de căldură cu aproximativ 4 grade Celsius, a anunțat WWA într-un comunicat, în care a avertizat că acest procent este probabil subestimat.

„Este vorba despre un val de căldură care nu a ținut prima pagină a ziarelor – s-a produs în primăvară într-o regiune care nu este cu adevărat cunoscută pentru valuri de căldură copleșitoare”, a subliniat în același comunicat Maja Vahlberg, o expertă de la Centrul pentru climă al Crucii Roșii și Semilunii Roșii, care a participat la realizarea studiului.

„Studiile noastre despre valurile de căldură detectează adeseori schimbări de 2 până la 4 grade Celsius, așadar, atunci când vorbim despre o creștere cu 10 grade Celsius, e o adevărată nebunie”, a spus Ben Clarke, cercetător la Imperial College din Londra.

„Temperaturile mai calde în martie au consecințe asupra recoltelor agricole și a accesului la apă în Asia Centrală, precum și asupra sănătății locuitorilor”, a explicat Friederike Otto, codirectoare a WWA.

Topirea ghețarilor reprezintă deja o amenințare majoră pentru această regiune aridă și încercuită de munți, situată la mii de kilometri distanță de cele mai apropiate mări.

Ghețarii de acolo funcționează ca niște turnuri de apă cruciale pentru securitatea alimentară a locuitorilor din Asia Centrală, alimentând fluviile, în special în lunile lipsite de precipitații.

Însă între 14 și 30% din ghețarii din Tian-Shan și Pamir, cele două lanțuri muntoase principale din Asia Centrală, s-au topit în ultimii 60 de ani, conform unui raport al Băncii Eurasiatice pentru Dezvoltare. Acest val de căldură a sosit într-un anotimp crucial pentru agricultură, când migdalii, caișii și cireșii înfloresc, iar grâul este semănat.

Aproximativ jumătate din totalul muncitorilor din Tadjikistan și Uzbekistan sunt angajați în sectorul agricol, care reprezintă o cincime din economia regiunii.

În momentul de maximă intensitate a valului de căldură, temperaturile au ajuns până la 30 de grade Celsius, o valoare foarte neobișnuită pentru luna martie. Asia Centrală se confruntă, în general, cu ierni extrem de aspre și cu veri foarte călduroase.

Potrivit climatologilor, este puțin probabil ca astfel de valuri timpurii de căldură să rămână o excepție în regiune. „Ar trebui să ne așteptăm ca astfel de evenimente să se producă frecvent”, a declarat Ben Clarke, răspunzând unei întrebări adresate de AFP în cadrul unei conferințe de presă.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
UE va livra Ucrainei 500 de generatoare
UE va livra Ucrainei 500 de generatoare
Uniunea Europeană va livra Ucrainei 500 de generatoare, 200 de autobuze şi patru poduri de pontoane, au anunţat joi preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen şi preşedintele Consiliului......
Exporturile ruseşti de motorină s-au dublat după ce Trump a ridicat sancţiunile, însă SUA nu a primit nimic
Exporturile ruseşti de motorină s-au dublat după ce Trump a ridicat sancţiunile, însă SUA nu a primit nimic
Eforturile administraţiei de la Washington de a reduce preţurile la motorină au permis Rusiei să-şi dubleze exporturile ...
Oil Terminal: Nu au fost efectuate percheziţii la sediul companiei; Gabriel Daraban a încetat activitatea
Oil Terminal: Nu au fost efectuate percheziţii la sediul companiei; Gabriel Daraban a încetat activitatea
Oil Terminal precizează că nu au fost desfăşurate percheziţii la sediul societăţii în data de 12 noiembrie şi că ...
57 de kilometri noi de autostradă în România. Două tronsoane de pe A3 Transilvania vor fi date în trafic luna viitoare
57 de kilometri noi de autostradă în România. Două tronsoane de pe A3 Transilvania vor fi date în trafic luna viitoare
Tronsoanele Nădășelu – Zimbor și Suplacu de Barcău – Chiribiș din Autostrada A3 Transilvania vor fi date în trafic ...