Podul de la intrarea în Alexandria intră în reabilitare

Podul de peste râul Vedea aflat la intrarea în Alexandria dinspre Bucureşti intră în reabilitare, potrivit primarului municipiului Alexandria, Victor Drăguşin.
Economica.net - S, 21 iun. 2014, 09:24
Podul de la intrarea în Alexandria intră în reabilitare

‘Am predat către Ministerul Transporturilor podul peste râul Vedea. Podul a intrat într-un program pentru situaţii de urgenţă. A fost asfaltat săptămâna trecută la solicitarea Companiei Naţionale de Drumuri Naţionale şi Autostrăzi pentru că denivelările produceau vibraţii destul de mari, dăunătoare structurii de rezistenţă a podului. În acest moment se realizează expertiza şi studiul de fezabilitate urmând ca în toamnă, potrivit discuţiilor pe care le-am purtat cu reprezentanţii ministerului, se încearcă şi reparaţia capitală a podului’, a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, Victor Drăguşin.

Potrivit acestuia, structura de rezistenţă a podului a cedat din cauza camioanelor şi tirurilor de mare tonaj care tranzitează oraşul.

În perioada următoare, primăria va propune CNADNR, variantele ocolitoare pe care vor putea circula maşinile cât timp se efectuează lucrări de consolidare.

Ultima reabilitarea a podului de peste râul Vedea s-a realizat în anul 1992.

Te-ar mai putea interesa și
Niciun investitor înscris la licitaţia pentru şantierul naval din Mangalia, anunţat drept unul dintre pilonii programului SAFE
Niciun investitor înscris la licitaţia pentru şantierul naval din Mangalia, anunţat drept unul dintre pilonii programului ...
Prima licitaţie pentru şantierul naval din Mangalia, cel mai mare din România, a înregistrat zero interes din partea potenţialilor investitori. Nu s-a prezentat nici Rheinmetall, companie despre......
Cod roșu de caniculă. Restricţii de circulaţie pentru mașinile de peste 7,5 tone, pe autostrăzi, drumuri expres şi naţionale
Cod roșu de caniculă. Restricţii de circulaţie pentru mașinile de peste 7,5 tone, pe autostrăzi, drumuri expres şi ...
Circulaţia autovehiculelor de mare tonaj va fi restricţionată, duminică, în perioada în care este valabil codul roşu ...
Miruță dezminte că banii pentru construcția de autostrăzi prin programul SAFE s-au dus către firme din Ucraina. „Dintre cele nouă loturi de autostradă, şapte au fost date către firme din România
Miruță dezminte că banii pentru construcția de autostrăzi prin programul SAFE s-au dus către firme din Ucraina. „Dintre ...
Şapte din nouă loturi de autostradă, finanţate cu bani din Programul SAFE, au fost atribuite către firme din România, ...
Guvernul de la Londra vrea să extindă mecanismul de primire sponsorizată a refugiaților, în paralel cu înăsprirea regulilor de azil
Guvernul de la Londra vrea să extindă mecanismul de primire sponsorizată a refugiaților, în paralel cu înăsprirea ...
Guvernul britanic vrea să permită anumitor companii şi organizaţii să sponsorizeze primirea de refugiaţi în Regatul ...