Capitalizarea bursieră de pe piața reglementată din România a ajuns la 350,2 miliarde de lei în 2024

Piaţa locală de capital a înregistrat evoluţii pozitive în 2024, capitalizarea bursieră de pe piaţa reglementată atingând nivelul de 350,2 miliarde de lei la finalul anului trecut, în creştere cu aproximativ 19% faţă de nivelul consemnat la sfârşitul anului 2023, conform unui raport al Autorităţii de Supraveghere Financiară, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 04 apr. 2025, 22:24
Capitalizarea bursieră de pe piața reglementată din România a ajuns la 350,2 miliarde de lei în 2024

Majoritatea indicilor Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au înregistrat evoluţii pozitive la finalul anului 2024 comparativ cu aceeaşi perioadă din anul anterior. Indicele de referinţă BET (care reflectă performanţa celor mai tranzacţionate companii de pe piaţa reglementată a BVB) s-a apreciat cu 8,78%.

Valoarea totală tranzacţionată pe piaţa reglementată a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) şi pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare (SMT) a atins nivelul de 37 de miliarde de lei la sfârşitul lunii decembrie 2024, în uşoară scădere, cu 2,6%, faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent. Totodată, numărul total de tranzacţii derulate pe parcursul anului 2024 la BVB – piaţa reglementată şi SMT – s-a ridicat la 2,6 milioane şi a crescut cu 32% faţă de nivelul consemnat în 2023. Din valoarea totală a tranzacţiilor, aproximativ 97,7% au fost realizate pe piaţa reglementată a BVB, restul desfăşurându-se pe SMT.

Valoarea tranzacţiilor cu titluri de stat, la 30 decembrie 2024, a crescut faţă de aceeaşi perioadă a anului 2023, înregistrând un nivel de aproximativ 5,09 miliarde de lei. Acţiunile rămân clasa dominantă de active financiare, cu o pondere de aproape 47% din totalul valorii tranzacţionate la BVB până la 30 decembrie 2024.

La finalul anului 2024, cei mai activi intermediari pe BVB (piaţa reglementată şi SMT) au fost societăţile de servicii de investiţii financiare, valoarea intermediată de acestea fiind de aproximativ 42 de miliarde de lei. Intermediarii locali (SSIF şi instituţiile de credit) au realizat aproximativ 91% din valoarea totală intermediată. Dintre intermediarii autorizaţi în alte state membre UE care au efectuat tranzacţii pe pieţele la vedere, cele mai active au fost firmele de investiţii, acestea cumulând o cotă de piaţă de 5,65%.

Potrivit raportului ASF, SSIF-urile aveau în custodie, la sfârşitul lunii decembrie 2024, o valoare cumulată a activelor de 41,05 miliarde de lei, reprezentând atât disponibilităţi ale clienţilor, cât şi titluri financiare deţinute de aceştia. Numărul cumulat al conturilor de clienţi activi ai SSIF-urilor la finalul anului trecut a fost de 124.000.

Valoarea totală a activelor organismelor de plasament colectiv (OPC) din România la 30 decembrie 2024 a fost de aproximativ 44,3 miliarde de lei, în creştere cu aproximativ 21,6% comparativ cu finalul anului 2023. La finalul anului trecut, în România îşi desfăşurau activitatea 16 administratori, din care șase autorizaţi exclusiv ca şi societăţi de administrare a investiţiilor (SAI), doi autorizaţi exclusiv ca şi administrator de fonduri alternative de investiţii (AFIA), iar opt având dublă autorizaţie.

O analiză pe categorii de organisme de plasament colectiv arată că, în anul 2024, comparativ cu finalul anului 2023, au fost înregistrate diminuări ale activelor totale pentru FP (-14,27%) şi creşteri ale activelor totale pentru OPCVM-uri (34,27%), SI-uri (14,74%) şi FIA (13,39%).

La 30 decembrie 2024, primele trei SAI administrau aproximativ 72,32% din activele OPCVM şi 65,8% din activele FIA. La aceeaşi dată, activele nete aferente celor şase SI-uri au cumulat aproximativ 15,33 miliarde de lei, în creştere cu aproximativ 14% faţă de finalul anului 2023, când s-a consemnat un nivel de 13,4 miliarde de lei.

Te-ar mai putea interesa și
Acord Israel-Liban pentru reînnoirea armistiţiului
Acord Israel-Liban pentru reînnoirea armistiţiului
Israelul şi Libanul au convenit miercuri asupra "implementării unui armistiţiu" şi a creării unor "zone-pilot" sub controlul armatei libaneze, conform unei declaraţii comune publicate la......
UE este pregătită să avanseze în negocierile de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova
UE este pregătită să avanseze în negocierile de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova
Uniunea Europeană a deschis miercuri calea pentru reluarea oficială a negocierilor de aderare cu Ucraina, blocate până ...
Hibridul Supeco al francezilor de la Carrefour și-a redus profitul cu 30% anul trecut în timp. Numărul de angajați a scăzut, în ciuda expansiunii
Hibridul Supeco al francezilor de la Carrefour și-a redus profitul cu 30% anul trecut în timp. Numărul de angajați a ...
Supeco, bradul hibrid discounter-cash&carry al francezilor de la Carrefour, a vândut anul trecut cu 1% mai mult decât în ...
Bimbo, cel mai mare grup de panificaţie din lume, pune pâine pe mesele românilor, muncită de 3.000 de oameni, prin firmele sale care au afaceri de 1,4 miliarde de lei în 2025 – analiză
Bimbo, cel mai mare grup de panificaţie din lume, pune pâine pe mesele românilor, muncită de 3.000 de oameni, prin firmele ...
Grupul mexican Bimbo, cel mai mare grup de panificaţie din lume, a realizat afaceri nete cumulate de 1,4 miliarde de lei ...