Americanii de la Greenbrier închid fabrica de vagoane din Arad

Compania Greenbrier România, care deține trei fabrici de vagoane în România, a anunțat că închide unitatea de producție de la Arad.
Andrada Ghira - lun, 07 apr. 2025, 13:00
Americanii de la Greenbrier închid fabrica de vagoane din Arad

„Datorită provocărilor dificile și accelerate de pe piața locală, compania Greenbrier România intenționează să își înceteze operațiunile de producție, desfășurate la fabrica din Arad. Această decizie a fost influențată de mai mulți factori, printre care presiunile tot mai puternice de la nivelul industriei de profil, costurile operaționale în creștere prin comparație cu celelalte fabrici, dar și constrângerile logistice legate de vechimea unității și de mediul urban”, se arată în informarea transmisă de companie către Economica.net.

Compania spune că va coopera îndeaproape cu sindicatele și comunitatea locală pentru a oferi sprijin angajaților afectați pe parcursul acestui proces de tranziție.

Greenbrier Companies este o corporație americană de producție de transport cotată public cu sediul în Lake Oswego, Oregon, Statele Unite. Companiea a preluat 75% din acțiunile Astra Rail Industries, care opera fabrica de vagoane de la Arad, pentru 60 de milioane de euro.

În urmă cu o lună, Ziarul Financiar anunța că angajații fabricii ar urma să fie trimiși în șomaj tehnic.

Fabrica Greenbrier de la Arad s-a concentrat anterior pe producția de vagoane de marfă și pasageri, dar și pe producția de motoare. Pe parcursul a peste 120 de ani, au fost produse peste 250.000 de vagoane, ceea ce reprezintă 25% din întreaga producție a companiei. Vagoanele produse aici au fost expediate în peste 35 de țări din întreaga lume.

„Greenbrier România va continua să își consolideze operațiunile de producție la fabricile din Caracal și Drobeta Turnu Severin. Această realiniere strategică întărește angajamentul pe termen lung al Greenbrier față de linia de producție de vagoane din România. Compania intenționează să continue să investească în aceste unități de lucru pentru a sprijini dezvoltarea acestora pe termen lung. Comenzile existente vor fi onorate din aceste locații, iar strategiile de achiziții și logistică vor fi ajustate în funcție de necesități”, se mai artă în anunțul companiei.

Compania mai are o unitate de producție la Caracal, județul Olt și Drobeta-Turnu-Severin, județul Mehedinți. Pe lângă fabricile din România, Greenbrier Europa mai deține trei fabrici în Polonia și una în Turcia.

ba avut în 2023 o cifră de afaceri de peste 245 de milioane de euro și un profit de 14,4 milioane de euro. Numărul mediu de angajați în urmă cu doi ani a fost de 2.246.

 

Te-ar mai putea interesa și
Șef nou în cadrul Ahold Delhaize România. Cine este românca desemnată să coordoneze operațiunile Shop&Go
Șef nou în cadrul Ahold Delhaize România. Cine este românca desemnată să coordoneze operațiunile Shop&Go
Shop&Go, lanțul de magazine de ultraproximitate din portofoliul Ahold Delhaize România, care mai operează și lanțurile Mega Image și Profi, va fi condus de o licențiată în psihologie cu......
China avertizează Marea Britanie în legătură cu orice fel de „denigrare”, după un raport asupra ameninţărilor cibernetice prin inteligenţa artificială
China avertizează Marea Britanie în legătură cu orice fel de „denigrare”, după un raport asupra ameninţărilor ...
China a avertizat Regatul Unit miercuri cu privire la orice tentativă de "denigrare" la adresa sa, la o zi după publicarea ...
BMW – Profitul trimestrial a scăzut cu aproape 15%, pe fondul vânzărilor slabe din China
BMW – Profitul trimestrial a scăzut cu aproape 15%, pe fondul vânzărilor slabe din China
Profitul trimestrial al Bayerische Motoren Werke AG (BMW) a scăzut din nou, slăbiciunea de pe piaţa chineză cheie afectând ...
Angajaţii de la INS au de primit, anual, între 12-15.000 de lei drepturi salariale restante pe angajat (sindicat)
Angajaţii de la INS au de primit, anual, între 12-15.000 de lei drepturi salariale restante pe angajat (sindicat)
Tranşele anuale de plată a drepturilor salariale restante câştigate de angajaţii Institutului Naţional de Statistică ...